Bomba cu explozie întârziată

În noiembrie 1997, când a ratificat “Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice”, Rusia avea cel mai mare arsenal de arme chimice din lume – aproximativ 40 000 de tone metrice. Conform convenției, statele semnatare sunt obligate să-și distrugă atât arsenalul, cât și facilitățile capabile să producă arme chimice până în 2007, cu posibilitatea de a cere un termen de grație până în 2012. Deși ar fi trebuit să elimine o cincime din arsenalul său chimic până la 29 aprilie 2007, adică 8000 de tone, Rusia a lichidat până acum doar două procente (700 de tone) din stocul de arme.
Riscuri
la tot pasul
Această întârziere i-a determinat pe mulți analiști să aprecieze că arsenalul chimic rusesc a devenit o adevărată bombă cu explozie întârziată. Experții susțin că o parte din arme sunt depozitate necorespunzător sau sunt prost protejate, putând fi oricând ținta unor furturi sau sustrageri cu complicitatea paznicilor mituiți. În plus, multe din armele chimice rusești prezintă un grad ridicat de nesiguranță, mai ales că unele datează din perioada primului război mondial. În prezent, armele chimice ale Rusiei sunt stocate în șapte depozite – Pochep, Maradykovsky, Leodidovka,  Shuchye, Kizner, Kambarka și Gornyi – se dintre care șase găsesc la vest de Munții Ural, iar unul la est. Cinci facilități adăpostesc agenți paralizanți ai sistemului nervos, de tipul sarin, soman și VX ( 32 500 tone metrice).  Celelalte două conțin substanțe de genul gazului muștar, lewisita, sau o combinație a celor două substanțe ( 5500 tone). Agenții din prima categorie sunt  înmagazinați în obuze de artilerie, rachete și ogive, în timp ce gazul muștar și lewisita sunt stocate în containere.
Promisiuni
neonorate
Potrivit lui  Sergei Baranovsky, membru al Comisiei de Stat pentru Dezarmare Chimică, tărăgănarea distrugerii arsenalului de arme chimice are mai multe cauze: “La mijlocul anilor 1990, când toată lumea făcea presiuni pentru ca Rusia să semneze Convenția pentru Arme Chimice, țările occidentale au promis fonduri generoase pentru finanțarea programului de distrugere a armelor. Însă după ce Rusia a ratificat Convenția, Vestul a înjumătățit valoarea acestor fonduri, astfel că restul sumei a trebuit acoperit din bani publici. Anul viitor, guvernul rus plănuiește să aloce în acest scop 11,116 miliarde de ruble (380 de milioane de dolari), de două ori mai mult decât în 2004. În plus, se așteaptă ca valoarea ajutorului străin să atingă 2,2 miliarde de dolari. Totuși, chiar și această sumă este insuficientă pentru distrugerea arsenalului chimic. Spre comparație, Statele Unite, care au alocat inițial 3 miliarde de dolari pentru eliminarea propriului arsenalului chimic, de 32 de mii de tone, estimează că punerea în aplicare a programului va necesita o sumă de 25-30 de miliarde de dolari.” 
Cadouri
pentru al-Qaeda
Subfinanțarea nu este singurul motiv pentru intârzierile apărute. Baranovski susține că, inițial, fusese planificată construirea a trei platforme în care munițiile chimice să fie distruse: “Dar cum legile noastre interzic transportarea substanțelor chimice de luptă, s-a hotărât construirea a șapte facilități, câte una pentru fiecare depozit. Până acum însă, doar una dintre uzine, cea de la Gornyi,  a devenit operațională.”
În cazul în care nu va reuși să-și reducă cu o cincime arsenalul chimic până în 2007, Rusia riscă să se confrunte cu sancțiuni severe, care includ un embargou asupra exporturilor majorității produselor destinate industriei sale chimice. Potrivit experților, pierderile financiare rezultate din acest embargou, ar întrece de multe ori costul programului de eliminare a armelor chimice. Rusia are însă toate șansele să scape de acest deznodământ neplăcut, pentru că nici celelalte state ale lumii n-au fost cu mult mai silitoare decât Moscova. La nivel mondial, au fost distruse doar aproape 7 000 de tone de agenți toxici, din cele peste 70 000 de tone existente, fapt care nu poate decât să-i bucure pe membrii rețelei al-Qaeda…

Sarin –  produs în Germania, în anul 1938, este de 20 de ori mai toxic decât cianura în stare gazoasă. Persoanele expuse în mod prelungit  acestui gaz fără miros prezintă convulsii, paralizie, comă, stop cardiac sau stop respirator. A fost folosit în două atacuri teroriste din Japonia, în 1994 și 1995.
Soman – neurotoxic descoperit în Germania, în 1944. Mai puternic decât sarinul, are miros de fructe putrezite. Este absorbit prin piele. Primele simptome: contractarea pupilei, dureri de piept, urmate de vomă, urinare și defecare involuntare. Victima moare în spasme convulsive la 15 minute după absorbția substanței.
VX – este una dintre cele mai mortale substanțe, care atacă sistemul nervos. A fost fabricat pentru prima dată în Marea Britanie, în 1952, sub formă lichidă și gazoasă. O picătură de mărimea vârfului unui ac de gămălie poate provoca moartea. Simpomele otrăvirii: lăcrimare, tuse, diaree, dureri de cap și abdominale, vomă, convulsii, paralizie, colaps respirator.
Lewisita – substanță chimică produsă la sfârșitul primului război mondial, sub formă de lichid sau pudră. Provoacă iritarea pielii și a ochilor, diaree, vomă, greață, șoc cardiovascular.
Gaz-muștar (iperita) – utilizat pentru prima dată de armata germană în anul 1916, în timpul luptelor de pe râul Ipr (Belgia). Gazul afectează, în primul rând, ochii și căile respiratorii. Provoacă hemoragii interne și externe, atacă membrana bronhiilor. Victimele mor în chinuri groaznice, prin sufocare, după patru-cinci săptămâni de la otrăvire.