Tribunalul Comercial – inaugurat și la Târgu Mureș
Luni, în prezența ministrului Justiției, Cristian Diaconescu, și a secretarului de stat Claudiu Seucan, la Târgu Mureș, s-a inaugurat cel de-al treilea Tribunal Comercial din țară. Tot luni, după tăierea panglicii, oficialitățile se grăbeau la Brașov pentru a inaugura și acolo o nouă instanță, în urma procesului de reformă a sistemului judiciar românesc și, totodată, o etapă importantă a punerii în aplicare a Legii 304/2004, privind organizarea judiciară.
Ministrul Justiției, Cristian Diaconescu, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiției, Claudiu Seucan, candidat, de altfel, pe locul trei la Camera Deputaților din partea PSD Mureș trebuiau să-și respecte cuvântul dat încă din luna septembrie, potrivit căruia Tribunalul Comercial urma să fie inaugurat în județul nostru înainte de alegerile generale. Astfel că, în această luni, cei doi oficiali ai Guvernului împreună cu șefii instanțelor și a parchetelor din municipiu au participat la evenimentul solemn prilejuit de tăierea panglicii noii instanțe.
Locația stabilită pentru Tribunalul Comercial Mureș este la etajul doi a clădirii Curții de Apel Târgu Mureș, în aripa în care și-a desfășurat până la ora actuală activitatea Baroul de Avocați Mureș. Fiindcă până în 28 noiembrie – data alegerilor, nu mai era timp necesar pentru reamenajarea spațiului, soluția provizorie găsită de conducerea Curții de Apel Târgu Mureș a fost ocuparea spațiului în care funcționa Biroul de Carte Funciară, trecut acum în administrarea Oficiului de Cadastru. Pentru înființarea Tribunalului Comercial, Ministerul Justiției a alocat până în prezent 1,5 miliarde de lei destinați investițiilor în sediu. De asemenea trebuie menționat că, în cadrul acestei instanțe vor activa opt judecători, momentan lucrându-se la definitivarea schemei de personal și încadrarea cu judecători și personal auxiliar a instanței. Funcția de președinte a Tribunalului Comercial i-a revenit provizoriu judecătorului Marinel Șanta.
Gurile rele spun că implicarea secretarului de stat, Claudiu Seucan în această problemă, concomitent cu apariția sa pe lista de candidați ai PSD Mureș pentru Camera Deputaților, nu este deloc întâmplătoare. Ba chiar dimpotrivă. Să vedem ce se va întâmpla cu promisiunile de după campanie.



