Uncategorized

Goana după sânge

Amplasarea Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială este improprie. Aceasta funcționează în două clădiri separate, iar medicii fac “naveta” între cele două secții, iar condițiile care ar trebui respectate nu pot fi îndeplinite. “La noi circuitele nu se pot respecta. Nici spațiul nu este suficient. Ar trebui să avem secții sterile, dar din lipsă de spațiu nu putem face astfel de saloane. Avem un singur bloc operator, o sală de chirurgie pentru intervenții clasice, o sală de consultații, una de ambulatoriu, cele de tratament și saloanele pentru bolnavi cu 25 de paturi. Am avea nevoie și de o sală de operație sterilă, dar din lipsă de spațiu, nu se pot face modificări”, a declarat dr. Gheorghe Naftali, medic în cadrul Clinicii de Chirurgie OMF. Instrumentarul cu care lucrează medicii este depășit și insuficient. Cel mai problematic este aparatul de anestezie care, conform spuselor medicilor “este vechi de 35 de ani cu probleme inerente. Aparatul se oprește în timpul utilizării”. Și aparatul Rotgen este o fosilă vie și abia dacă mai funcționează, vechimea acestuia fiind de peste 30 de ani.
Goana după sânge
Clinica ar mai avea nevoie și de un centru de transfuzii, unde să fie stocat sângele, mai ales că intervențiile pe care le efectuează medicii sunt complexe și destul de dificile. “S-a întâmplat ca pacientul să fie pe masa de operație, iar medicii umblau după sânge. Au fost și cazuri când ne-au purtat mai bine de trei ore până să ni se dea sânge. Am avea mare nevoie de acest centru pentru ca să nu mai avem astfel de probleme”, a fost de părere un medic de la clinica OMF.
Clădirea în care funcționează chirurgia este veche, așa că apar și alte probleme. “Nu de mult s-a spart cazanul cu apă. Din lipsă de spațiu avem saloane și la subsol. Dacă s-ar întâmpla vreo urgență, locul este atât de strâmt încât targa nu încape. Nu știm ce am face dacă am ajunge într-o astfel de situație”, a fost de părere un medic.
“Funcționăm
fără autorizație”

Având în vedere condițiile în care se găsește Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, nici nu e de mirare faptul că autorizație din partea Sanepidului nu s-a mai obținut… pe bune. “Am acordat autorizație pentru că doar clinicile autorizate pot să aibă contract cu CJAS. Știm și de construcția blocului ANL în curtea clinicii sau de variantele de mutare ale acestei secții. La un moment dat s-a luat în discuție închiderea unității, dar medicii au spus că nu au ce să facă cu bolnavii și că nu este o soluție. Mai multe nu știu ce să vă spun”, a declarat dr. Aurelia Cojan, șef serviciu de supraveghere a stării de sănătate în cadrul Sanepidului.
Incompetența DSP
Dacă cei de la Sanepid încearcă să dea explicații cu privire la situația precară în care se găsește secția de chirurgie OMF, Direcția de Sănătate Publică este în silentio stampa. De menționat este faptul că, tocmai DSP a fost de acord cu începerea lucrărilor în curtea acestei clinici pe motiv că “blocul ANL se construiește pentru medici”. Deși blocul încă nu a fost ridicat, deja se zvonește că viitorii locatari ai imobilului nu vor fi medici și că deja au fost făcute tranzacții spectaculoase. “Pacienții noștri nu se plâng, dar de dimineață de la ora nouă și până după masă la orele 17-18, muncitorii lucrează. Este zgomot, praf, geamurile nu pot fi deschise, dar nimeni nu i-a măsuri. La un moment dat au încetat lucrările din cauza procesului cu locatarii de pe strada alăturată, care sunt și ei afectați de această construcție, dar au început din nou lucrările”, a spus dr. Gh. Naftali.   
Deocamdată situația clinicii nu se va remedia. Mutarea clinicii într-o nouă locație rămâne un gând frumos, iar pacienții care se vor interna în această clinică vor trebui să spere că, nu se vor alege cu o infecție intraspitalicească sau că aparatul de anestezie va rezista pe durata intervenției.

Până la încheierea ediției, directoarea DSP, Clara Brânzaniuc nu a putut fi contactată telefonic, pe numărul fix sau mobil, iar motivul des invocat de secretară a fost unul cel puțin penibil. “Momentan nu este. E plecată, reveniți mai târziu.” O rugăm pe stimabila Brânzaniuc, ca în calitate de director, dar și purtător de cuvânt al DSP să binevoiască să colaboreze cu reprezentanții mass-media, pentru că o transparență minimă a activității pe care o coordonează, se impune.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close