Eminescu, comemorat peste tot

Ca în fiecare an, nasterea “poetului nemuririi noastre” sau a “poetului nepereche” – cum a mai fost numit de exegetii operei eminesciene – ocazionează un ciclu amplu de manifestări comemorative, în tară si în străinătate.
În judetul Mures,manifestările  au debutat pe 14 ianuarie, iar în unele localităti au continuat si a doua zi.

La Casa de Cultură din Târnăveni, pe data de 14 ianuarie, a avut loc o sedintă extraordinară a Cenaclului “Elena din Ardeal”, ocazie cu care a fost evocată personalitatea poetului, iar la bustul său din centrul orasului, s-a derulat un  moment cultural-artistic cu tema “Pornind Luceafărul, cresteau a lui aripe”.
Activitătile au continuat pe data de 15 ianuarie, la Biblioteca Municipală, cu o evocare Eminescu, având drept generic “Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie”.
În aceeasi atmosferă, la Casa de Cultură din Sighisoara, pe data de 15 ianuarie, s-a prezentat evocarea “Eminescu, poet universal”, urmat de un spectacol omagial cu tema “A fost odată ca-n povesti”.
La Casa de Cultură “George Enescu” din Reghin, pe data de 14 ianuarie, s-a desfăsurat un spectacol comemorativ, precum si un recital de poezie cu tema “La început a fost cuvântul”, editia I, iar pe date de 15 ianuarie, la Casa de Cultură “Eugen Nicoară” din Reghin, spectacolul omagial cu tema “A fost odată ca-n povesti”. 
Manifestări ample s-au desfăsurat pe 14 ianuarie si la Biblioteca Judeteană din Târgu Mures, unde a avut loc simpozionul omagial “Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei românesti”. Omagierea operei poetului Mihai Eminescu s-a desfăsurat si în cadrul scolilor si liceelor muresene, fiind însotită de scurte evocări si momente cultural-artistice.

Nasterea, debutul
si consacrarea literară
Născut la 15 ianuarie 1850, ca fiu al căminarului Gheorghe Eminovici si al Ralucăi Eminovici, fostă Iurascu, Mihai Eminescu si-a petrecut copilăria la Botosani si Ipotesti, în casa părintească si prin împrejurimi, într-o totală libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia sa de mai târziu.
Anul 1866 a fost anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu.
În ianuarie a murit profesorul de limba română Aron Pumnul – foarte apreciat de poet si de colegii săi – si elevii au scos atunci o brosură, “Lăcrămioarele învătăceilor gimnazisti”, în care a apărut si poezia “La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată M.Eminoviciu.
La 25 februarie a debutat în revista “Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-as avea”. Iosif Vulcan a fost si cel care i-a schimbat numele din Eminovici, în Mihai Eminescu.
Între 1869-1872 a fost student la Viena, urmând Facultatea de Filosofie si Drept ca “auditor extraordinar”. A activat în acelasi timp si în rândul societătilor studentesti si s-a împrietenit cu Ioan Slavici,
Tot aici a cunoscut-o pe Veronica Micle. A început colaborarea la “Convorbiri literare” si a debutat ca publicist în ziarul “Albina” din Pesta.
Între 1874-1877 a fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui si, ulterior, redactor la ziarul “Curierul de Iasi”. A continuat să publice în “Convorbiri literare”. Între timp a devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie si l-a introdus la “Junimea “.
În 1877 s-a mutat la Bucuresti, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-sef (1880) la ziarul “Timpul”. A desfăsurat o activitate publicistică exceptională care i-a ruinat însă sănătatea.
În această perioadă a scris marile lui poeme : “Scrisorile” , “Luceafărul” etc.
În iunie 1883, poetul s-a îmbolnăvit însă grav, fiind internat la spitalul doctorului Sutu. În decembrie 1883, i-a apărut volumul “Poezii” cu prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu .
Mihai Eminescu s-a stins din viată la 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Sutu fiind înmormântat la Bucuresti , în cimitirul Bellu.

O operă de perpetuă actualitate
Cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, a lăsat o mare amprentă în literatura română prin operele sale geniale. Mihai Eminescu este poetul cel mai reprezentativ al literaturii române, “poetul nepereche” (G. Călinescu), creator al unei opere care a străbătut timpul, cu o fortă nealterată , trăind într-o perpetuă actualitate.
Creatia sa este bogată în diferite teme si motive. Este cunoscută, apreciată si studiată nu numai de românii de pretutindeni, dar si de alte popoare de peste hotare. Totodată, ea a fost tradusă în mai mult de 60 de limbi. Opera eminesciană formează o epocă în dezvoltarea artistică a poporului român. Niciodată până la Mihai Eminescu limba română n-a sunat cu atâta plenitudine armonioasă , atât de natural si atât de firesc.
În creatia poetului si-au aflat expresia durerea si revolta oamenilor de rând, critica burgheziei, stiinta si filosofia, natura si dragostea.
Cele mai reprezentative opere ale sale sunt: Sărmanul Dionis (1 decembrie 1872 “Convorbiri literare”), Floare albastră ( 1 aprilie1873 “Conv.lit.”), Dorinta (1 septembrie1876 “Conv.lit.”), Lacul (1 septembrie1876 “Conv. Lit.”), Sara pe deal (1 iulie 1885 “Conv. Lit.”), O,rămâi…(1 februarie 1879 “Conv. Lit.”), Epigonii (1870, “Conv. lit.”), Scrisorile , cea mai mare bogătie a sa fiind poemul Luceafărul.
Capodopera sa, păseste peste vremuri si meridiane, iar poemul Luceafărul încununează calea de creatie a celui căruia i-a fost menit să devină si el astru, cu acelasi nume, în literatura română.
Opera lui Eminescu este vesnică si nemuritoare, precum este si poetul.