Uncategorized

“În inima Maicii Domnului e adunată toată afectivitatea lumii!”

Creștinii serbează an de an, pe data de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare. Sărbătoarea este pregătită printr-un post de două săptămâni, al treilea din acest an după postul Paștilor și cel al Sfinților Petru și Pavel. Despre ceea ce înseamnă sărbătoarea pentru creștini ne-a povestit mai multe detalii părintele Nicolae Ludușan, paroh al Bisericii cu hramul Sfinții Trei Ierahi din Târgu Mureș.

Reporter: Ce semnificație are sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului pentru creștinii ortodocși?

Nicolae Ludușan: Dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului în cursul anului bisericesc, cea mai mare sărbătoare este Adormirea Maicii Domnului. Este Praznicul ce ne convinge că pe lângă maica noastră pământească ce ne-a născut și ne-a crescut, noi creștinii avem în cer, o maică cerească, Maica Domnului. Apoi, ne convinge de faptul că Dumnezeu a ales-o pe Fecioara Maria să fie Maica Domnului și, ca la plecare, să fie înălțată cu trupul la cer. Este împlinirea viziunii profetice a Sf. Ioan în cartea Apocalipsei, unde o descrie pe Maica Domnului ca pe o împărăteasă împodobită cu diademă cu 12 stele. Ne convinge că de fapt lângă tronul Fiului Lui Dumnezeu stă Maica Sfântă. Este important pentru creștini să știe că existe cineva care le înțelege durerea, pentru că în inima Maicii Domnului sunt adunate toate afectivitățile lumii și sentimentele bune, frumoase și înălțătoare, că Maica Domnului este cea care duce rugăciunile noastre la Fiul său.

Rep.: Ce presupune pregătirea spirituală a creștinului pentru această mare sărbătoare?

N.L..: Sărbătoarea este precedată de două săptămâni de post. Este modalitatea prin care creștinii își arată respectul și dragostea față de Maica Domnului, dar și modalitatea de purificare spirituală, pentru că atunci când vrei să te unești cu Dumnezeu, cauți despătimirea, înfrânarea trupului, care este o ofrandă pe care omul o aduce Lui Dumnezeu, cu atât mai mult când este vorba de cinstirea Maicii Domnului. Trei sunt modalitățile cele mai frecvente prin care creștinii își arată dorința de a se pregăti pentru a cinsti Adormirea Maicii Domnului. Întâi de toate postul, apoi Sf. Spovedanie, care este trecerea prin ușile pocăinței și angajamentul de a nu mai păcătui și Sf. Împărtășanie, care este unirea reală cu trupul și sângele Lui Dumnezeu.

Rep.: Sărbătoarea poartă numele de Adormirea Maicii Domnului. Ce semnificație are cuvântul “adormirea”?

N.L.: Este foarte semnificativă denumirea acestei sărbători. În Sfânta Scriptură găsim puține lucruri despre Fecioara Maria. Evanghelia de la Luca, în primele două capitole, și evanghelistul Ioan, în capitolul doi, vorbește de Fecioara Maria, dar, puținul acesta spune totul. Dumnezeu a ales-o între femei să fie Maica Domnului. Și, dacă Dumnezeu a ales-o pe pământ pentru ca din ea să se nască Fiul Lui Dumnezeu, nu putem concepe ca Maica Domnului să fie dată putrezirii. De aceea Dumnezeu a înălțat-o cu trupul la cer. Ea s-a pregătit pentru moarte, a trecut din lumea aceasta, dar ucenicii fiind chemați în văzduh să cerceteze mormântul, după trei zile când l-au deschis au constatat că acesta era gol. De aceea îl numim praznicul Adormirea Maicii Domnului. Este semnificativ pentru creștini să știe că Maica Domnului e Maica vieții, Maica vie în ceruri. Ea nu a murit, ea a adormit, a fost trecută prin somnul dezlipirii de această lume, dar a fost luată cu trupul la cer de Fiul său.

Rep.: Care este semnificația Prohodului Maicii Domnului?

N.L.: Slujba specială consacrată Adormirii Maicii Domnului se face în ajunul sărbătorii. E o slujbă de o căldură și sensibilitate aparte. Creștinii trăiesc mutarea Maicii Domnului de la pământ la cer. De aceea troparul sărbătorii spune întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Pe tot parcursul stihurilor din prohod nu se face altceva decât să se exprime o încredere nețărmuită în ajutorul Maicii Domnului. Slujba prohodului se face în special în mănăstiri, dar și în biserici este cântată de către toți credincioșii, cu multă evlavie.

Rep.: În Panteonul românesc, Fecioara Maria are mai multe ipostaze. Sfânta Maria Mare, Sfânta Maria mică. Ce legătură există între aceste nume utilizate în popor și biserică?

N.L.: Este numită Nașterea Maicii Domnului Sfânta Marie mică, pentru că e vorba de pruncia Fecioarei Maria născută din iluștrii părinți Ioachim și Ana. Este numită Sfântă Maria mare la Adormirea Maicii Dmnului, pentru că acum o cinstim pe Fecioara Maria în deplinătatea maturității, dar și în deplinătatea împlinirii profețiilor pe care Scriptura le arată. O numim Sfânta Marie mare pentru că acum este înălțată la cer, pusă în fruntea Panteonului sfinților oferindu-i-se cinstirea cuvenită.

Arina MOLDOVAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close