Uncategorized

Agricultura mureșeană a depășit așteptările în 2009

Anul agricol 2009 a stat sub semnul și efectele crizei financiare și în județul Mureș. Seceta, lipsa subvențiilor, sistemul de creditare deficitar și multe alte aspecte au influențat negativ acrivitatea fermierilor din zonă. 2010 bate la ușă și se anunță încă de pe acum unul extrem de dificil.

“Dacă la începutul anului, în perioada aprilie-mai, aveam emoții destul de mari privind anul agricol 2009, pot să spun acum, la final, că nu a fost un an atât de rău cum am crezut inițial. De asemenea, producțiile obținute în acest an în Mureș, 2800 de kg de grâu la hectar, 4000 kg/ha la porumb, 35 tone/ hectar la sfecla de zahăr, sunt producții acceptabile, chiar bune pot să spun. Per total, pot spune că anul 2009 e unul acceptabil, iar pentru 2010, sper într-un an bun, în condițiile în care formele de sprijin de stat vor dispărea, dar vor fi alte forme de sprijin. În ceea ce privește culturile semănate în toamnă, ele se prezintă bine în momentul de față. În Mureș sunt sunt arate în jur de 50.000 de hectare, ceea ce ne dă speranțe”, ne-a declarat Liviu Timar, șeful Direcției Agricole de Dezvoltare Rurală Mureș.

Silvaur: producția de toamnă a salvat anul

“Anul 2009 a fost unul destul de greu, în sensul că, lucrurile au început să încetinească, raportat la vânzări. Este o mare diferență față de anul 2008, singurul aspect pozitiv l-au reprezentat producțiile din toamnă, care au fost puțin mai mari decât cele de anul trecut. Pe lângă faptul că am avut probleme legate de timp, ne-a mai încurcat și faptul că nu suntem ajutați absolut deloc în ceea ce privește subvențiile. Avem mulți bani de recuperat. Pe de altă parte, nu suntem iertați deloc de Finanțe, acolo datoriile trebuie plătite. Referitor la 2010, nu cred că se pot rezolva aceste probleme în termen foarte scurt. Cel puțin până la jumătatea anului viitor, nu văd o revigorare sub nici un aspect. Sub panica asta a crizei, toată lumea are foarte multe rezerve în ceea ce privește investițiile, e o stare dominată de incertitudine pentru cei care activează în sectorul agricol”, susține Vasile Duma, administratorul Silvaur Impex Iernut.

Zahărul Luduș: producție cu 30% peste 2008

“Am avut un an economic mai bun decât 2008, datorită producției de sfeclă de zahăr, care a fost un bună, cu peste 30% față de anul trecut. De asemenea a fost un an pozitiv și datorită realizării unor relații contractuale cu fermierii mult mai viabile. Ne așteapă în schimb un an 2010 foarte greu, având în vedere că vânzările au scăzut cu 20 de procente. Plus că nu am fost pregătiți pentru acest an, în care vom încerca pe toate căile posibile să rezistăm, în situația în care cealaltă parte a Europei, are un surplus de 1 milion de tone de zahăr, și ca atare vom avea o grea bătălie pentru a ne putea vinde produsele. Vom avea în această săptămână o întâlnire cu toți fermierii, să facem plățile în avans, să facem totul pentru a pregăti cum se cuvine anul 2010”, spune Ioan Armenean, directorul SC Zahărul Luduș.

Ceragrim: un an satisfăcător

“Ținând cont de problemele existente în acest an, seceta, conjunctura economică, toate cheltuielile avute, putem spune că 2009 a fost un an satisfăcător. Ne-a afectat și pe noi această criză, mai mult decât în anii precedenți, cu 20% în ceea ce privește producțiile obținute. Anul viitor, din punct de vedere economic, va fi sub nivelul lui 2009, în ceea ce privește activitatea agricolă și sperăm că nu vom avea probleme cu seceta sau inundațiile. Trebuie luată în calcul și criza politică, care, deși se va rezolva, a accentuat până acum criza financiară și va fi greu să răzbatem”, spune Ioan Pop, administratorul Ceragrim Ungheni.

Semtest BVN: creșterea urmează în 2010

“2010 nu a fost un an ușor, poate mai dificil decât alții, dar totuși cu profit. Ne bucurăm că am reușit să ne impunem la un nivel satisfăcător, în partea a doua a anului am reușit să obținem un credit și să avem totuși un an mai normal în ceea ce privește relațiile economice. Trecem în 2010 într-o etapă nouă, când nu se mai dau ajutoare de la stat pentru creșterea animalelor și atunci trebuie să ne bazăm doar pe ce primim de la Comunitatea Europeană. Ieșirea noastră din această situație trebuie făcută prin producții mai mari și mai calitative, la prețuri ieftine. Din păcate se simte lipsa implicării statului, care nu reușește să creeze o legislație favorabilă agriculturii, în special în vederea susținerii fermierilor cu credite cu dobândă subvenționată de stat. Cel puțin pentru noi, 2010 ar trebui să fie un an bun, să începem pe creștere”, explică Mircea Roman, directorul Semtest BVN Sângeorgiu de Mureș.

Dafcochim: 2009, un an foarte bun

“Pentru noi a fost un an foarte bun, în ciuda acestei crize economice. Va fi o problemă la încasări, dar în agricultură acest aspect a fost în fiecare an. Credităm fermierii, până în primăvara anului următor, ceea ce facem deja de ani de zile. Pentru prima parte a anului viitor, prioritar pentru noi este să reușim să încasăm tot ce am vândut în 2009. În concluzie suntem mulțumiți de anul care se încheie pentru că am realizat o creștere față de 2008, cu aproximativ 20 de procente”, ne-a declarat Liviu Cojoc, administratorul Dafcochim, Târgu Mureș.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close