Nud. Conștientizarea unei creații perfecte vs. pornografie

Deși scormonesc fotografia de mai bine de patru ani, formele corpului omenesc și umbrele ce se lungesc între, pe lângă sau deasupra, n-am început să le studiez decât foarte de curând. Prima ședință foto am transformat-o în pixeli într-o dimineață mohorâtă, ploioasă, dar care filtra lumina cum nu se putea mai bine. Cel mai important în ceea ce privește fotografia de nud, este ca modelul să nu fie complexat, inhibat sau cel mai rău, pudic. Am găsit persoana căreia îi lipseau toate acestea, am ales locul potrivit și am început să pozez. A fost mai greu decât îmi imaginasem, deși modelul era complet relaxat. După ce am publicat fotografiile pe blog am avut și o furtună de discuții cu cei care nu fac diferența dintre fotografia de nud artistic și pornografie. (PORNOGRAFÃ//E Ai f. 1) Interpretare obscenă și imorală a problemelor legate de sex.) Pentru mine, pornografia oglindită în fotografie înseamnă prost-gust, înseamnă acea imagine lipsită de subtil, ce spune exact ceea ce arată, ba și mai rău, nici măcar atât. Pentru mine, fotografia artistică de nud înseamnă una dintre cele mai mari provocări, ca fotograf și în același timp, una dintre cele mai mari provocări ale privitorului, ce are datoria de a citi printre miile de “rânduri” ce se ascund sub umbre, forme și perspective. Fotografia artistică de nud nu reprezintă expunerea unui corp dezbrăcat la care te uiți și atât, ci povestea unei creații perfecte, trupul uman, pe care trebuie să o citești îndelung, profund și atent. Cel mai trist este că am ajuns să fim sclavii ideilor majoritare ce ne-mproașcă cu noroiul neștiinței și prost-gustului în fiecare zi. Nu, fotografia artistică de nud nu e perfectă atunci când modelul e “90-60-90”, unde 90-ul din partea inferioară se-mparte la doi. Va fi perfectă atunci când veți învăța abecedarul. Veți învăța despre perfecțiune atunci când veți putea citi femeia.

“Femeia este muzică rătăcită în carne”

Așa spunea filosoful Emil Cioran, pe culmile disperării. Din păcate, în zilele noastre, majoritatea femeilor au ajuns să fie victime ale indiferenței bărbaților de lângă ele și, mai rău, ale misoginismului. Cunosc prea multe cazuri pentru a nu afirma asta. Am ajuns, noi femeile, să considerăm zilele de Valentine’s, Dragobete, 1 martie și 8 martie, cele mai frumoase zile din an, atunci când voi, bărbații, vă spălați păcatele cu un parfum, o floare sau un colier. E 8 martie, Ziua Femeii. Ne simțim bine din nou, iubite și apreciate. La mulți ani nouă!

Cristina GÂNJ

Cântec fără răspuns

Nichita Stănescu

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,

care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie

în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,

mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă

ca firul de iarbă ce taie în două

luna văratecă, azvârlind-o în ape,

despărțită de ea însăși

ca doi îndrăgostiți după îmbrătisare?

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,

soare căprui răsărindu-mi peste umăr,

tragând după el un cer de miresme

cu nouri subțiri, fară umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,

care-n loc de sunete

gonește-n jurul inimii mele

o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire,

vârtej de-anotimpuri colorând un cer

(totdeauna altul, totdeauna aproape)

ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.