Uncategorized

Traiane, Muresul îti descânta La multi ani!

“Draga domnule Basescu, dupa lungi perioade de ezitari, mi-am luat inima-n dinti, pixul în mâna si m-am hotarât sa va scriu câteva rânduri… În primul rand, La multi ani, cu ocazia zilei dumneavoastra de nastere. Iertati-mi emotia, dar nu prea scriu eu scrisori presedintilor de stat, am mai încercat în trecut, dar mi-a fost teama sa le trimit ca nu cumva sa îmi raspundeti…

Sper sa primiti aceste rânduri si tare m-as bucura ca tanti Elena, cu vocea ei calda si suava, sa va citeasca gandurile mele. De când am citit eu în cafea acu 20 de ani mi-am dat seama ca astrele va vor fi favorabile si veti ajunge un om important în România. La exact 5 ani de la nasterea dumneavoastra, nenorocitii de rusi au invadat Ungaria, iar la 30 de ani, actorul Ronald Reagan a ajuns mare presedinte în America. Deci, nimic nu e întâmplator, si cred eu, norocul v-a ocrotit. Chiar si pe vremuri, ati avut bafta de a nu sta laolalta cu toti românii, la ratia alimentara, în întuneric, ci erati pe marile si oceanele lumii. Ce mai, ofiter de marina, nu strungar la uzina ca altii. Dupa ce Nicu si Elena au fost trimisi la culcare, iar ati dat dovada de întelepciune si ati lasat catargul deoparte pentru a urca pe locomotiva, si apoi mai departe, pe biroul de ministru, primar si apoi presedinte. Tare m-am mai bucurat ca dupa comunistul de Iliescu, si tapul de Constantinescu, a venit un presedinte adevarat, care sa faca ordine în tara asta. si nu ati venit singur, tanti Elena, rupta din soare, si pudelul (pardon, fidelul, mi-a alunecat pixul) Boc, vin sa va întregeasca alaiul. Au fost si emotii, ba când au vrut sa va suspende, ba la ultimele alegeri, dar v-am tinut pumnii, m-am rugat la biserica, si iata, sunteti bine sanatos pe functie. În ultimii ani, tare ma mai bucuram când veneati pe la noi prin judet, ba la Târgu Mures, ba la Rastolita, unde am rabdat ploaia doar sa va vad. Am vrut chiar sa dau mâna cu dumneavoastra, dar emotiile erau prea mari, plus ca niste bodyguarzi mai solizi m-au luat de guler si m-au împins de lânga dumneavoastra. Pacat ca nu mai prea veniti pe la noi prin zona, e asa de frumos, mai ales acum toamna si sunt convins ca lumea v-ar primi cu bratele deschise, chiar daca mai sunt unii care va tot contesta pe la televiziunile mogulilor. Eu am fost, si ramân cu dumneavoastra, indiferent ce s-ar întâmpla, nu ma iau dupa unii si dupa altii, care va fac în toate felurile. Nu prea stiu ce sa fac pe viitor, când nu veti mai fi presedinte, ca nu prea am de unde alege, si tare m-as bucura daca mi-ati da o sugestie. Vin si alegerile locale, si mi-ar prinde bine un sfat de la dumneavoastra pe cine sa pun stampila, deoarece juvetii portocalii de pe la noi din oras, nu prea au tarie de convingere. Fiti tare domnule presedinte, nu-i lasati pe liberali si pesedisti sa va doboare, ne-am pus toate sperantele în dumneavoastra ca o sa fie bine, asa cum frumos ne-ati urat în fiecare campanie. Chiar daca nu o ducem chiar asa bine, nutrim speranta ca o sa fie bine. Înca o data, La Multi Ani, si toate cele bune, asa cum e si traiul nostru din ultimii sase  ani.â€

P.S. Mai am o întrebare, din partea neveste-mii, sa nu va suparati pe ea: Cica de ce va bateti joc de noi, dom’le presedinte? Dar mai bine nu-i raspundeti, ca numai scandal o sa am în casa…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close