Uncategorized

Droguri pe Facebook pentru toți mureșenii

Să vină „miliția, SRI-ul, jandarmeria†spunea un senator prefectului mureșean la un eveniment extremist anul desfășurat trecut. Așa spunem și noi acum. Să vină dom’le toți și să oprească un flagel care afectează grav sănătatea populației și viitorul tinerilor noștri. Dacă presa este un pericol pentru siguranța națională atunci cu siguranță etnobotanicele sunt puțintel mai periculoase. Să vedem de ce.

Vrei droguri ieftine și livrate acasă. Nimic mai simplu. Intri pe Facebook și cauți un anunț, unde nestingherit, un individ din Tîrgu-Mureș își vinde produsele etnobotanice. Nu am înțeles nici până astăzi care este modalitatea prin care autoritățile române au ales să se lupte cu vânzătorii de etnobotanice. Nu de alta, dar legile prin care se interzice comercializarea acestor substanțe periculoase care au băgat în spital sute de tineri, par că nu-i sperie pe cei care vând aceste substanțe. Nu pot să mă gândesc decât că marii „specialiști†ai țării nu sunt în stare să găsească soluții prin care să interzică vânzarea oricărui tip de substanță care poate afecta viața unui om.
Mai mult, distribuitorii de substanțe etnobotanice și-au lăsat numerele de mobil la care pot fi contactați, adrese de mail, așa că oricine poate avea acces online la etnobotanice. (Heloo Poliția unde-i flagrantul) Știm doar că magazinele, așa zisele Space Shopuri, au fost închise, cel puțin oficial (cel din centru este în continuare deschis ca și până acum), dar asta nu înseamnă că fenomenul a fost stopat. Se vede foarte clar și din anunțul pe care l-am găsit cu ușurință pe net. Cred că părinții care au probleme cu odraslele lor din cauza consumului de etnobotanice se prind de cap la auzul acestei știri, nu știu însă ce reacție vor avea autoritățile.
Am sunat la unul dintre numere, să verificăm dacă într-adevăr omul de pe net vorbește prostii. Mi-a răspuns, mi-a dat detalii despre marfă, după care urma să ne întâlnim pentru a intra în posesia substanțelor. Nici negocierile nu durează mult. Un plic de BONZAI costă 25 de lei. Evident că nu am mers mai departe, dar pentru mine a fost suficient să realizez că anunțul este pe bune, iar vânzarea este posibilă pentru oricine dorește senzații tari și eventual o comă în spital, la Terapie Intensivă.  
Aștept în continuare o reacție din partea poliției și a tuturor celor care au posibilitatea să oprească acest fenomen.

SpaceDreams. Livrări la domiciliu NON-STOP cele mai mici prețuri din Târgu Mureș. NOU acum si pe YAHOO
Messenger CONTACT: pace_dreams@rocketmail.com
TEL:0755932… , 0748634…  

Show More

Related Articles

Back to top button
Close