Lebada citadina

În bolnavicioasa dimineata de luni ma urc pe jumatate adormita în autobuz, de altfel super plin. Dupa ce o cucoana îmi da lectii de viata de genul: „donsoara, da’ scoate-ti ghiozdanul din spate! Asa se merge în autobuz? Nimic nu va învata la scoala aia!!!â€â€¦ în sfârsit, aa Atentie, se închid usile!AA. Bun, am de ce ma sprijini. Sau nu.
O tanti se asaza fix în spatele meu. Ok. Creierul meu dormitând încearca sa gândeasca… am o bara în spate, mai e una sus, da’ daca ma întind mi se rupe haina si stau si spânzurata; de tipul asta dragut din fata mea nu pot sa ma tin, ca o sa creada ca-i fac ochi (mâini) dulci, ar mai fi o… dar o voce stridenta ma aduce cu picioarele pe pamânt sau, ma rog, în autobuz:
„Da’ ce stai asa ca o lebada? Nu vezi ca e tava în fata ta ca sa te tii de ea?†Eu, stupefiata, ma întorc sa vad despre ce e vorba. O tanti trezita cu fata la cearsaf. Tac si ma învârt ca sa ma tin de „tavaâ€â€¦ si de-abia asteptam sa ajung la liceu sa am cui povesti… Ajunsa la scoala, la cererea colegilor, m-am gândit sa fac oficial statutul meu de „lebada†citadina.