Bârfitorul în serie
O bârfa are putine necesitati: cel putin doua persoane si un subiect fierbinte care este discutat cu rautate, sa nu-si piarda esenta. Este impetuos necesar sa aiba o acustica foarte buna. Uneori, bârfitorii profesionisti nu mai au nevoie de fraze lungi, obositoare, pentru a înfige cutitul subtil al rautatii lor în aura cuiva. Un simplu zâmbet malitios, un gest descalificativ si victima sughite convulsiv. Atunci când sunt prinsi în flagrant, acestia au moduri tipice de a reactiona, ca de exemplu: „Aaaa! Dar chiar nu bârfeam. Ziceam si eu asa… si tu ce vrei de fapt, nu ai alta treaba decât sa ma urmaresti pe mine?â€, sau „Ei, hai, nu te formaliza, ziceam si noi asa…Ce, tu nu ai bârfit niciodata?†pâna la clasica „Cum? (cu o uimire macrocosmica) Cine? Eu? M-ai vazut pe mine bârfind? Când?†Bârfa, în toate modurile ei de manifestare este o boala sociala care nu a adus beneficii pentru nimeni, chiar daca a oferit divertisment de proasta calitate si a servit unor scopuri meschine; poate de aceea nu ar trebui sa îsi gaseasca locul în presa, nici macar sub titlul de „mondenâ€, prezent în unele tabloide. Cu toate argumente în favoarea detronarii ei, parca mi-e draga si mie uneori.
