Literatura si botanica
La prima vedere ar putea parea jignitor, sa asociezi sublimele sclipiri ale mintilor scriitoricesti cu prea comunele plante si, totusi, nu e chiar asa. Daca ne gândim bine, scriitorii sunt cei ce imita plantele, nu invers, atunci când preiau în descrierile lor tot felul de peisaje cu copaci si flori si mirosuri adormitoare. Florile au fost de când e lumea la fel de atractive pentru lirici ca si pentru albine, dar e adevarat ca din ratiuni diverse. Liricii ca sa mestereasca metafore pentru a cuceri inimi frematânde, albinele ca sa faca miere pentru trântori, care nu freamata decât la dulceata.
Cea de-a patra editie a Zilelor revistei Caiete Silvane, 25 – 26 martie, s-a consumat într-o armonie tandra a speciei literare si celei vegetale. Organizate de revista Caiete Silvane în colaborare cu Centrul pentru Cultura si Arta al Judetului Salaj si Consiliul Judetean, serbarile culturale au devenit, se poate spune, o traditie a judetului Salaj si un reper cultural care contribuie la scuturarea de complexe provinciale. De altfel, în Salaj traiesc si publica unii dintre scriitorii semnificativi pe plan national. Ar fi suficient numele poetului Viorel Muresan pentru a închide gura oricui ar cuteza sa se îndoiasca de faptul ca provincia ofera limbii române de azi opere majore. si acesta nu e un cuvânt mare. Iar sub aspectul organizarii, fara abilitatile si tenacitatea poetului Daniel Sauca, evenimentul probabil ca nici n-ar mai avea loc, deoarece el tese an de an pânza invizibila ce leaga administratia locala de sponsori si scriitori din multe judete limitrofe, inclusiv Cluj. E un dar destul de rar întâlnit la un poet.
În prima zi, lucrarile s-au derulat în sala Porolissum a Consiliului Judetean, Zalau, iar în cea de-a doua la Sala de conferinte a Centrului de Cercetari Biologice (Gradina Botanica) din Jibou . Partea cea mai mare a timpului a fost dedicata, cum probabil nu multi ne asteptam, lansarilor de carti si reviste. Ocazie perfecta de a lua contact cu noutatile, dar timp prea putin alocat dezbaterilor efective pe tema dinainte anuntata: „Viata în arta si arta în viataâ€. Cartile lansate n-au fost putine. Sa spicuim: Artemiu Vanca – Comorile de sub Meses; Ioan F. Pop – Poemele poemului nescris; stefan Doru Dancus – revista Singur si volumul Barbatul la 40 de ani; Dina Horvath – Poeme în crinolina; Ioan Moldovan (de la Familia, Oradea) – Mainimicul; Traian stef (Familia, Oradea) – Povestea tiganiadei; Ileana Petrean Pausan – Gânduri pe rotativa; Viorel Muresan – Colectia de calimari; Viorel Tautan – Impresiile unui calator tomnatic; Györfy Deák György – Curiozitati salajene; Nicolae Baciut – Poemul Phoenix; editura Eikon din Cluj-Napoca, reprezentata de directorul Vasile G. Dâncu, o serie de carti de literatura aparute în ultimii doi ani.
Scriitorul muresean Nicolae Baciut, foarte atent la propria prezenta si oarecum mândru sa ofere contemporaneitate celor de fata a încercat sa ocupe cât mai mult timp, sa se faca vazut si auzit pe-ndelete. A recitat pâna la epuizare din Gyr si din sine si, evident, si-a temperat vocea într-o retorica teatrala care de regula da gata cucoanele cu gusturi fine. Omniprezenta lui îl facea pur si simplu dublu – se vedea si în sala si pe ecran (ne transmiteau în direct pe un ecran nepretuitele prezente), ceea ce probabil ca îi oferea prilejul unor nespuse adoratii de sine.
Societatea literara invitata a fost cazata peste noapte la pavilionul de oaspeti de la Gradina Botanica, Jibou. Iar celor mai slabi decât Baciut la capitolul adoratie de sine, tocmai pe când se pregateau sa intre cuminti în pijamale le-a scos Dumnezeu în cale sticlele de votca, coniac, bere si vin. Cum sa te pui rau cu Cel de Sus refuzându-i darul? Sticlele cu alcool aveau aureole împrejur ca sfintii pe icoane. A fost un semn ceresc ca bautura e binecuvântata. Asa încât, purtând folcloric sticlele de la gura la gura, scriitorii au facut martiraj literar pâna catre zori, paziti de bolta înstelata a cerului salajean. Poate de aceea, a doua zi, la recitalul de poezie multi dintre ei pareau atât de inspirati. Consecinta s-a putut vedea bine dupa ropotele de aplauze ce însoteau lecturile publice. Cu care, de altfel, s-a si ispravit evenimentul.
