Cămară bogată, păcat că-i plină de importuri
Avem o țară bogată și frumoasă, cu ape, munți, cu de toate pentru toți. Dar pe lângă toate aceste minunății mai avem și altele pe care tare le mai știm îndrăgi. Să le numim generic “paradoxuriâ€, atât la nivelul social și politic dar mai ales al “(ne)putinței†nostre de a ne fura singuri pălăria.
La ce țară bogată avem, cămara și frigiderul românului ar trebui să fie pline din ce ne poate oferi pământul pe care ne ducem traiul, că doar agricultură s-a făcut de când e lumea asta. Și așa aflăm din statistici că anul 2011 a fost unul bun, chiar cel mai bun după 1989, că tot papa din afară a fost la modă, valoarea acestora aduse din afară fiind de 3,7 miliarde de euro, mult peste valoarea importurilor alimentare din anii secetoși.
Nici la capitolul export nu excelăm, anul trecut am scos din țară produse agroalimentare în valoare totală de 2,9 miliarde de euro cu aproape 1 miliard mai puÈ›in decât am importat. Faină treabă, la fel și beficitul comercial, de vreo 800 de milioane de euro.
Și ca paradoxul să fie și mai minunat, exportăm materie primă, deși importăm apoi aceeași chestie gata prelucrată și ambalată frumos. Se știe transhumanța lemnului românesc prin lume, pleacă buștean și se întoarce mobilă.
Avem de toate dar …
Să ne rezumăm doar la județul nostru drag și scump, unde avem de toate. Avem găini, vaci, porci, mere, pere, și logic ar fi să avem pe masă lapte, brânză, ouă, cârnați, și la desert mai un măr sau un strugure crescute în grădina proprie. În afară de prea puțini care mai au ceva rude pe la țară, majoritatea tot la supermarket ajung, Nici vorbă de ceva tradițional, încrederea în etichetele care ne anunță că produsul e făcut la noi s-a cam stins. Apelăm atunci la bunătățuri din alte țări, frumos ambalate, doar cu ceva urme de gust, față de cele cum eram obișnuiți pe vremuri. Din păcate nu se mai îngrijesc aproape nimeni de ele, să le aducă pe masa noastră, doar producătorii locali înoată și ei cum pot. Noroc că mai primesc o mână de ajutor de la vreo fundație și scot capul în lume, dar prea puțin. Mai sunt pe ici pe colo tot felul de oficii și agenții despre produse tradiționale, dar care puncteză doar la impresia artistică pe la vreun eveniment, așa să mai dea impresia că mai avem și noi ceva tradițional.
Potență avem, dar bună pentru alții
Tot la capitolul avuție, putem să amintim și de materialul seminal, (să nu-i spunem spermă că sună cam vulgar) pentru taurine. Este din belșug la Tofalău, de care se îngrijesc frumos taurii de la Semtest. Dar și aici, ne furăm pălăria, în loc să o folosim la vacile noastre, atâtea câte mai sunt, vin și o cumpără străinii, chiar și chinezii s-au arătat interesat de lichidul potenței taurilor de la Semtest.
Apa trece, câinii tac și noi păpăm ce apucăm
Și exemplele ar putea continua despre cum știm noi românii să ne batem joc de ce-i al nostru și să apelăm la ce au alții din afară. Rămâmem doar cu statisticile, cu instituțiile care se fac că lucrează, cu avalanșa de produse din afară, și să așteptăm vreun târg undeva la țară să mai gustăm și noi o brânză de la mama ei.
Sau poate mai dăm o turtă pe la vreun cioban la stână, cu siguranță găsim acolo ceva bun de papa. Cam singurele locuri unde mai putrem găsi tradiționalul culinar, că în alte părți avem alți ciobani, care păstoresc alte turme, unde măgarii bântuie nestingheriți, iar cash-ul, produsul finit al întregii turme vine valorificat cu bună știință pentru cei puțini în detrimentul celor mulți.
