Administrație

Vasile Boloș: Proiectul lui Cornel Brișcaru este original, curajos, dar realist în același timp

          Juristul Cornel Brișcaru, un tânăr politician cu o experiență semnificativă în munca de administrație publică, candidat din partea USL la funcția de primar al municipiului Tîrgu Mureș, adică acel om care este învestit cu cea mai mare responsabilitate în gospodărirea corectă și nediscriminatorie a infrastructurii unei localități dar și a regulilor de conviețuire într-un astfel de spațiu, ne propune nouă, locuitorilor din Tîrgu Mureș, un proiect de dezvoltare comunitară pentru următorii patru ani. O face cu bună credință, într-o viziune proprie cu puternice accente social-democrate dar și liberale, încercând să nu-i scape acele elemente, strict necesare, ca o comunitate urbană să atingă standarde de viață comparabile cu cele europene. Sunt avute în vedere cvasitotalitatea domeniilor cu care ne întâlnim în viața noastră cotidiană și sunt propuse soluții de principiu dar și de detaliu pentru acestea.

Este un proiect original, curajos, dar realist în același timp, care ne spune printre rânduri cât de multe sunt problemele care își așteaptă rezolvarea în municipiul nostru. În același timp ne propune o conduită comunitară onestă și transparentă în relația între administrație și cetățeni. Orice proiect, deci și acesta, se constituie într-un document de pornire, pe care cei ce-l doresc materializat îl îmbunătățesc și-l ajustează în funcție de evoluția reală și, uneori, imprevizibilă a vieții.

Apreciez modul în care Dl. jurist Cornel Brișcaru ne demonstrează, prin programul propus, că știe ce-și doresc majoritatea cetățenilor din Tîrgu Mureș, acest important oraș transilvan, multisecular și multicultural, cu un grad de civism pe care ne place să-l considerăm peste media națională.

Este tonic să constați că generația tânără are dorința, capacitatea, sper și forța, să continue munca generațiilor anterioare și să facă să ne simțim în siguranță în plan economic și social.

Sunt încredințat că concetățenii mei din Tîrgu Mureș, indiferent de limba lor maternă, se vor apleca, cu interes, asupra proiectului “Împreună, să redăm orașul locuitorior săi!†pentu a-l înțelege. Se cuvine ca noi toți, cei care-l înțelegem și-l acceptăm, să ne asociem în efortul de materializare al acestuia și să-l sprijinim pe ce-l care ni-l propune, Dl Cornel Brișcaru, la început prin vot și apoi prin implicare în realizarea lui. Personal o voi face , fără rezerve.

Prof. univ.dr. ing. Vasile Boloș,

  • Universitatea Petru Maior Tîrgu Mureș , consilier județean PSD
Show More

Related Articles

Back to top button
Close