Despre pere in loc de mere. Pe la case mari…

Întrucât ne-am săturat să tot discutăm despre îndeplinirea planului la arestări cu presă, oferit după sistemul „all inclusive” – Dumnezeu cu mila! -, care, după cum se desfășoară, ritmic și cu bulbuci, ne dă impresia că azi-mâine o să auzim de bine, despre planul anual sau cincinal de propuneri de arestare cu presă la purtător, haideți să privim și-n ograda altora. Cu oi mai multe și mai cornute, dar, până la urmă, la fel de ovine ca ale noastre. Constatare care ne face să ne simțim mult mai bine (decât s-ar cădea), căci conștiința noastră devine, indiscutabil, ușurată de faptul că și capra vecinului e pe perfuzii, gata să dea ortu’ popii.

Ne-am tot mirat și-am plescăit prelung din buze a dezaprobare când o anume doamnă blondă a politicii românești (contemporane), cu veleități de punere a piciorului în pragul politicii europene (de azi și de mâine), a deviat puțin de la realitățile bătrânului nostru continent, spulberând, on air, existența Suediei ca monarhie. Și, bașca, picând în capcana moderatorului, subtilă din cale afară, despre ce are și ce n-are de făcut sau despre ce-a făcut și nu trebuia să facă ori despre ce n-a făcut și era cazul să facă (alegeți una din variante) președintele aceleiași țări, ca membră a Consiliului Europei. Care nu este, nici măcar pe persoană fizică, vorba unui mare premar, coleg de coaliție actuală cu blonda doamnă intervievată.

Așa se face că, după cum se cuvine la o reuniune aleasă, de tipul „summit-ului NATO”, Casa Albă a organizat o conferință de presă, pentru jurnaliștii americani și străini, veniți cu mic, cu mare să preia din zbor cuvintele unuia dintre cei mai puternici bărbați de pe mapamond (încă, în pofida crizei în desfășurare). Și să se agite la baionetă pentru a reuși să-i pună o întrebare la care să obțină răspunsul pe care să-l difuzeze, apoi, pe toate canalele din țările lor, arătând lumii că au fost băgați în seamă.

Într-un astfel de context, un jurnalist chinez, din cei aflați în sala de 800 de locuri, plină ochi, l-a întrebat pe președintele SUA ce politică internă ar trebui să adopte țara sa (China, va să zică) în aste vremuri de criză. Intenția de răspuns a întrebatului a fost lăudabilă și deplin concordantă cu principiul aparentei nebăgări a nasului în treburile interne ale altor popoare cu privire la care nu ne fierbe oala. Sens în care, președintele american a vrut să spună cum că nu-i el în măsură să facă ori să orienteze politica internă pe meleagurile Marelui Zid, căci are el destule de făcut și de dres în propria ogradă, în care, deja, colbul s-a cam strâns ca în Vestul Sălbatic. Numai că de la vorbă la faptă e cale lungă (iar noi, ăștia de aici, știm cel mai bine că-i așa…). Situație în care, președintele a răspuns că nu poate răspunde întrucât nu-i nici președintele Chinei și nici președintele… Japoniei.

Et voilà de vezi! Are Japonia președinte? Păi, n-are! Are Suedia președinte? Păi, n-are. Păi, și-atunci de ce ne-am purtat noi mârlănește și-am tot dezbătut gafa doamnei noastre cochete pe la televizoare, prin jurnale, pe la emisiuni de pamflet (huooo!), când dumneaei era doar o doamnă proaspăt platinată în politica românească, nu conducea un imperiu și nu făcea conferințe de presă în vreo sală imensă de pe lângă vreun birou oval? Și-apoi, dacă stăm să judecăm la rece de rece vedem, mai clar, cât de duri au fost compatrioții noștri făuritori de opinie. Căci, dacă e normal să te burzuluiești atunci când cineva încură tronul lui Hirohito cu fotoliul de piele neecologică de președinte (fiindcă toată suflarea a auzit, din fragedă pruncie despre împărații Japoniei și faptele lor de vitejie), nu-i tot atât de normal să-ți ieși din pepenii de analist și de public atunci când cineva se referă la regele Gustav al Suediei ca și când n-ar fi (monarh, ci președinte), de vreme ce aurora boreală îl întrece (mult) în popularitate…

Și asta nu-i tot (referitor la gafele marelui sistem organizat american). Cu ocazia aceleiași conferinței de presă, jurnaliștii acreditați să participe au primit, de la Casa Albă, numere de telefon pentru a le putea pune întrebări secretarului de stat american și consilierului pentru securitate națională, aflați la Londra, la summit-ul G20. Numai că, la respectivele numere, n-au răspuns oamenii de stat indicați, fapt pe care oamenii din media, cu iscusită istețime l-au putut constata de la prima replică, fiindcă la capătul firului o voce îl întreba provocator pe jurnalistul autor de apel: „Ai dorințe ascunse?”

Așa că, dacă la o conferință americană de presă de (cel mai) înalt nivel se poate încurca prefectura cu linia fierbinte și dacă la aceeași conferință îi slobod a se mixa monarhia cu președinția, cu aurora boreală și cu stilu’ feng shui, să nu mai zicem nimic, da’ chiar nimic, dacă la noi, de multe ori, de la sulă la prefectură nu-i decât un pas…

Andreea CIUCÄ‚