Iosif Budai: „Noi nu suntem egali cu cei din jur”

În fiecare zi vedem în jurul nostru persoane cu handicap care sunt lăsate în voia sorții. Mass media vorbesc prea puțin despre dramele acestora; autoritățile au întotdeauna alte probleme de rezolvat, iar oamenii de rând s-au învățat să fie nepăsători. În ediția din 30 martie, Ziarul de Mureș publica un reportaj despre greutățile de care se izbește zi de zi un om aflat în cărucior. Singura reacție primită în urma acestui reportaj, a fost a unui cotidian central, caruia i s-a părut grăitoare experiența ziaristului mureșean și a consilierului local, „invalizi” pentru câteva ore, într-un oraș în care nici chiar minimele condiții de accesibilitate nu sunt respectate.

Accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este garantată de legea 448 din 2006. Cu toate acestea, legea nu este respectată nici chiar de către autorități, darămite de către oamenii de rând. O altă prevedere a acestei legi este aceea că …”instituțiile publice sau persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.” Cu alte cuvinte, la un număr de 50 de muncitori, legea obligă ca măcar unul din ei să fie cu dizabilități. Din păcate, nimeni nu are habar de această lege din simplul motiv că nimeni nu o respectă. Concluzia firească ce se trage aici este că în România drepturile persoanelor cu handicap sunt încă un mare moft.

„Avem o lege, dar nimeni nu o respectă”

Iosif Budai este președintele Asociației Persoanelor cu Handicap din județul Mureș.

Reporter: Am observat că în Târgu Mureș, legea care prevede drepturile celor cu dizabilități este respectată după ureche.

Iosif Budai: Nu e respectată deloc. Începând cu ultima bodegă care primește aviz de funcționare fără să îndeplinească elementarele condiții de accesibilitate și terminând cu instituții ca Universitatea Petru Maior sau Spitalul Clinic Județean, pe nicăieri nu este respectată.

Reporter: Există totuși și unele firme care au rampă de acces..

Iosif Budai: Da, dar majoritatea rampelor au o înclinație atât de mare încât, chiar și cu două, trei ajutoare care să te împingă de la spate, tot nu reușești să urci. De ochii lumii, patronii respectă legea, așa că nu le pasă dacă sunt sau nu corecți. Mă întreb totuși, de ce nu se autosesizează cei de la Inspecția în Construcții? Aceștia ar trebui să vegheze și să nu mai elibereze autorizații de construcție fără îndeplinirea minimelor condiții de accesibilitate.

Reporter: Transportul în comun, cum se prezintă?

Iosif Budai: Cu autobuzele Siletina putem merge, pentru că sunt prevăzute special pentru handicapați, dar la celelalte microbuze și autobuze, nu putem nici măcar visa. Au scările abrupte și înalte, iar ușile sunt inaccesibile. La fel stă situația și cu toate autocarele și trenurile. Mă întreb atunci, de ce ni se mai dă gratuitate la transprt, dacă și-așa nu putem beneficia de ea? Doar ca să ni se închidă gura? Un alt necaz pe care îl avem, este legat de parcări. Adică de lipsa lor. Un om în cărucior nu-și poate cocoța mașina chiar oriunde, așa cum o face unul sănătos. Iar acolo unde există parcări, acestea sunt înconjurate de lanțuri din toate părțile. Închipuiți-vă cum își parchează un invalid mașina în acest fericit caz: oprește, își potrivește căruțul să se dea jos, se duce să dea la o parte lanțurile, își urcă iarăși căruțul în mașină, parchează și abia apoi se poate considera ajuns la destinație.

Reporter: Un însoțitor, ce salariu are?

Iosif Budai: Depinde de la o localitate la alta. Însoțitorii sunt plătiți de către Consiliul Local, de aceea salariul variază în funcție de posibilitățile fiecărei localități, între 400 și 6oo de lei pe lună. Oricum, un însoțitor nu poate face minuni. Acolo unde nu există rampe de acces, acesta nu se poate lupta de unul singur să-l urce pe cel pe care-l îngrijește de-a dreptul, pe scări.

Reporter: Veniturile unei persoane cu handicap, care ar fi?

Iosif Budai: Cam 290 de lei pe lună, ajutor din partea Inspectoratului de Stat pentru Persoane cu Handicap și în funcție de anii de muncă ai fiecăruia, pensia.

Reporter: Și dacă ne referim la un tânăr care nu a apucat încă să lucreze?

Iosif Budai: Numai ajutorul de 290 de lei pe lună. Atât.

Reporter: Cei care ar fi cât de cât în putere, nu ar putea să mai lucreze ca să-și rotunjească veniturile?

Iosif Budai: Ba da. Ideal așa ar fi. Nimeni nu-și dorește să fie milog, la banii statului. Cu toate acestea, nu există nici o firmă care să fie interesată să angajeze oameni cu probleme. Deși legea obligă clar firmele mijlocii și pe cele mari să angajeze un anumit număr de persoane cu handicap, acest lucru nu se întâmplă. Din păcate, avem o lege pe care nimeni nu o respectă.

Reporter: E greu să ai un handicap, în România?

Iosif Budai: E foarte greu. Pe lângă chinul de a fi neajutorat și mereu la mâna celor din jur, se mai adaugă și nepăsarea tuturor. Majoritatea au impresia că o persoană cu handicap primește ajutoare substanțiale din partea statului. Cum am mai spus, ajutoarele sunt ridicol de mici. Iar dacă un om sănătos se descurcă greu cu banii și de multe ori nu face față cheltuielilor, unul țintuit în pat se descurcă de zece ori mai greu. E un adevăr dur, pe care puțini îl înțeleg…

A consemnat

Allain CUCU