Teatrul National cu pantalonii în vine
Din considerente economice, una dintre cele mai importante institutii culturale ale judetului, Teatrul National din Târgu-Mures, a ajuns sa fie gazda târgurilor de haine. Astfel, foaierul lacasului de cult a fost invadat de negustorii de chiloti, suÂÂtieÂne, îmbracaminte si pantofi.
Zilele trecute la Teatrul National din Târgu Mures a avut loc o expozitie cu vânzare de confectii textile, tricotaje, pielarie, blanuri, confectii pentru casa, marochinarie, încaltaminte, articole pentru copii si pentru tineret, principalul scop al acesteia fiind promovarea producatorilor si a distribuitorilor români pe piata interna.
Constrânsi de
situatia economica
Conducerea spera ca în câtiva ani teatrul sa ajunga la nivelul teatrelor din marile orase europene. Dar pâna atunci, exista un impeÂdiment: banii. “Nu este pentru prima data când se face un târg cu vânzare în incinta teatrului. Acesta nu este singurul teatru care închiriaza spatii pentru diverse activitati si celelalte teatre din tara sunt nevoite sa îsi faca propriul plan. Subventionarea de la stat nu acopera întotdeauna cheltuielile. Bugetul aprobat de Ministerul Culturii este de 2.640 de milioane de lei vechi, suma din care nu numai ca se întretin cheltuielile enorme pe care le are institutia pentru gaz, lumina, salubritate, dar sunt folositi banii si pentru productiile teatrale, unde se înglobeaza si cheltuielile cu colaboratorii artistici. Pentru închiriatul foaierului si al etajului primesc pe zi 2.000 lei, deci pe lânga vânzarea biletelor facem un ban în plus deoarece suntem constrânsi de situatia economica. Nu ne face placere sa închiriem acest spatiu, stiu ca un teatru este construit pentru activitati cultuÂrale, nu comerciale. Noi avem un contract cu firma Bussines Connectuin din Bucuresti, iar acum am alocat acest spatiu pentru târg deoarece nu avem spectacole, acestea fiind tinute la sala mica”, a declarat Gyorgy Karp, directorul adjunct al Teatrului National.
De asemenea, potrivit directorului Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Mures, Nicolae Baciut “atâta timp cât aceste târguri nu aduc nici un prejudiciu actului cultural, nu vad de ce sa nu aiba loc asemenea evenimente. Este normal ca în incinta unui teatru sa aiba loc doar activitati culturale, dar din moment ce aduce beneficii pentru a se face lucrarile de reparatie care ani la rând s-au tot amânat, se poate face un compromis între un spatiu cultural si o expozitie comerciala.“
Parerile sunt împartite
Pantaloni, fuste si sutiene troneaza la intrarea în incinta teatrului. Pâna si publicul prezent si-a exprimat nemultumirea în ceea ce priveste spatiul alocat târgului. ”Ceea ce îmi place la acest târg este faptul ca se afla în mijlocul orasului unde toata lumea are acces mai usor, însa, în ceea ce priveste locatia, este pacat de teatru, pentru ca aici ar trebui sa aiba loc expozitii, activitati culturale”, ne-a spus doamna Teresa. Un alt critic este domnul Vasile care a accentuat faptul ca ”ar fi trebuit sa aleaga alt loc. Asta este saracie si ar veni pe fondul ca saracul teatru nu are bani”. Ideal ar fi sa se aloce un spatiu destinat doar expozitiilor de acest gen. ”Este o rusine pentru acest teatru din punct de vedere organizatoric. Acum noua ani, în perioada în care si eu activam la Teatrul National, în timpul unei reprezentatii, exponatorul ne-a atras atentia ca suntem prea galagiosi si deranjam expozitia. Ca urmare, a înaintat o cerere catre conducerea teatrului vizavi de acest fapt, cerere care a fost avizata”, a declarat Attila Gasparik, rectorul Universitatii de Arta Teatrala din Târgu-Mures.
Arina CORDUNEANU



