Uncategorized

Incinerarea, o practica neortodoxa?

Muresenii care vor sa fie incinerati îsi pun rudele pe drumuri, deoarece singurul crematoriu uman din tara se afla în Bucuresti.

Cei care au lasat cu limba de moarte sa fie inci­nerati ajung sa fie plimbati pe drumuri câteva zile, asta deoarece în judetul Mures nu exista un crematoriu uman, singurul de acest fel fiind crematoriul Vitan-Bârzesti din Bucuresti.

”Noi nu avem la Spitalul Clinic Judetean Mures un crematoriu si pâna la ora actuala nu s-au înregistrat astfel de cereri”, a precizat Ovidiu Butuc, directorul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures. Cu toate acestea, au existat cazuri în care persoanele s-au interesat de procedurile pe care ar trebui sa le urmeze pentru o incinerare. ”Cine vrea sa recurga la incinerare trebuie sa apeleze la Institutul National de Medicina Legala din Bucuresti. Anul trecut au fost câteva persoane care s-au interesat de aceasta procedura”, a declarat Hecser Laszlo, directorul Institu­tu­lui de Medicina Legala Mures. Având în vedere distanta si conditiile speciale în care defunctul trebuie transportat, lucrurile se complica. Însa, daca familia se decide sa contacteze o firma de pompe funebre, scapa de batai de cap, dar totul costa si mai mult.

500 de lei pentru o incinerare

Pentru a recurge la aceasta procedura, rudele decedatului trebuie sa prezinte în original certificatul de deces, certificatul de îmbalsamare, adeverinta de incinerare si adeverinta eliberata de Directia Sanitara. Procedura de incinerare nu dureaza mai mult de o ora, iar costul se ridica la aproximativ 500 de lei. Prin lege, rudele decedatului au de ales între a lua ramasitele pamântesti sau a închiria o nisa în cimiti­rul amenajat al crematoriului. Cenusa decedatului poate ramâne la crematoriu, în schimbul unei taxe anuale de 8 lei, la care se mai adauga si taxa de concesionare a nisei. Chiar daca nu exista nici un canon bisericesc care sa interzica acest lucru, Biserica nu este de acord cu incinerarea. ”Biserica îndeamna credinciosii sa fie îngropati, nu sa fie incinerati. Deci Biserica nici nu este de acord cu acest lucru, dar nici nu se opune”, ne-a explicat protopopul Nicolae Sincan.

Arina CORDUNEANU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close