Plouă cu amenzi în urma controalelor
În perioada 2-8 decembrie, inspectorii de la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC)Mureș au efectuat controale tematice la 37 de agenți economici care comercializau jucării, constatându-se abateri la un număr de 28 de operatori economici. S-a constatat că jucăriile din import nu aveau denumirea și adresa importatorului imprimate pe jucărie sau pe ambalaj, jucăriile din pluș nu aveau indicate instrucțiunile de întreținere, de utilizare și grupa de vârstă căreia se adresează, prețurile nu erau indicate în mod vizibil, etc. De asemenea, unele societăți nu erau autorizate pentru a comercializa jucării. Astfel, s-a dispus oprirea temporară a comercializării jucăriilor în valoare de 31.454 lei până la remedierea deficiențelor și s-au aplicat 23 de amenzi contravenționale în valoare de 68.500 lei. (A.C.)



