Uncategorized

Alimentele, jucariile si valuta în vizorul inspectorilor OJPC

Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorilor Mures (I.R.P.C.) a desfasurat la sfârsitul anului trecut, în perioada premergatoare sarbatorilor de iarna, o ampla actiune tematica de control privind calitatea, modul de comercializare si de etichetare a alimentelor specifice sarbatorilor de iarna. Astfel, în perioada 5 – 21 decembrie 2007 au fost efectuate controale la 87 de operatori economici din zona de competenta, constatându-se un numar de 59 de abateri.

Controalele au cuprins si reteaua comerciala si distribuitorii de pe raza municipiului Sighisoara, unde la numeroase societati comerciale au fost gasite nereguli. Astfel, la caracteristicile organoleptice verificate prin metoda directa, s-au constat abateri la doi operatori economici, respectiv la S.C. Palatka S.R.L., care comercializa cremvursti cu semne organoleptice de alterare, membrana lipicioasa, culoare modificata, miros si gust necaracteristic si la S.C. Orbital Serv S.R.L, care comercializa bautura fermentata pe baza de vin cu sediment si particule în suspensie. Un alt aspect urmarit de inspectorii I.R.P.C. a fost încadrarea produselor în data durabilitatii minimale sau, dupa caz, în data limita de consum stabilite de producator, constatându-se abateri la patru operatori economici din Sighisoara, respectiv la S.C. Poldi Impex S.R.L si la S.C. Fragus Trans S.R.L, care comercializau piept afumat si sunca expirate de doua, respectiv sapte zile, la S.C. Cesiro S.R.L., care comercializa salam crud uscat cu data limita de consum depasita de zece zile si la S.C. Dorkam S.R.L., care comercializa bautura aromatizata pe baza de vin, cu data durabilitatii minimale depasita cu 19 zile. Actiunea de control desfasurata de I.R.P.C. a inclus si verificarea respectarii modului de informare al consumatorilor asupra elementelor de identificare si caracterizare ale produselor existente la comercializare în conformitate cu Hotarârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea produselor alimentare si cu actele normative cu caracter special. La acest capitol s-au constatat abateri la cinci operatori economici de pe raza municipiului Sighisoara. Astfel, S.C. Palatka S.R.L. comercializa carne tocata, pulpe de pasare si piscoturi fara etichete cu elemente de identificare si caracterizare, S.C. Dorakam S.R.L. comercializa carne tocata si cârnati fara etichete cu elemente de identificare si caracterizare, S.C. Bachus S.R.L. avea expuse la comercializare butoaie cu vin, tuica si palinca fara denumirea sortimentului, a produca torului si concentratiei alcoolice, S.C. Poldy Impex S.R.L. comercializa produse ambalate în unitate (rahat si bomboane) fara etichete, iar S.C. Cesiro S.A. avea expuse la vânzare oua de ciocolata cu surprize fara elemente de identificare traduse în limba româna, ciolan afumat si esenta de rom fara a avea inscriptionate valabilitatea. În urma controalelor efectuate de inspectorii I.R.P.C. au fost oprite definitiv de la comercializare produse în cantitate totala de 228,656 kg, cu o valoare totala de 2465,62 lei si au fost oprite temporar de la comercializare produse în cantitate totala de 566,01 kg, cu o valoare totala de 5584,42 lei, fiind aplicate si 35 de amenzi contraventionale în valoare totala de 96.500 lei, precum si 36 avertismente.

Nereguli si la jucarii

În aceeasi perioada, I.R.P.C. Mures a desfasurat si o actiune de verificare a respectarii prevederilor legale la comercializarea jucariilor, fiind controlati un numar de 67 de agenti economici din judet. Unul din aspectele urmarite a fost daca denumirea si sediul producatorului, ale reprezentantului autorizat sau, dupa caz, ale importatorului sunt imprimate la loc vizibil, lizibil si durabil pe jucarie sau pe ambalajul acesteia. La acest capitol s-a constatat ca S.C. Ver Tour S.R.L. comercializa jucarii importate din China fara denumirea si adresa importatorului. În ceea ce priveste indicatiile de utilizare si avertismentele, cum ar fi vârsta minima a utilizatorilor si/sau, atunci când este cazul, avertismentul de a fi utilizata numai sub supravegherea unei persoane adulte, S.C. Libraria Hiperion S.R.L. comercializa jocuri “Darts” cu avertismentele traduse incorect. De asemenea, S.C. Ver Tour S.R.L. comercializa jucarii “Carbox” fara a fi mentionata vârsta minima a utilizatorilor. În ceea ce priveste afisarea la loc vizibil a unei plachete cu numarul de telefon Telcons (telefonul consumatorului, apelabil gratuit) 0800-080.999, precum si adresa si numarul de telefon ale oficiilor judetene pentru protectia consumatorilor, S.C. Libraria Hiperion nu avea afisat numarul Telecons, iar S.C. Ver Tour S.R.L. si S.C. Soroca S.R.L. afisau numarul Telecons incorect. În fine, o alta abatere constatata de inspectori s-a înregistrat la S.C. Libraria Hiperion S.R.L., care nu era autorizata pentru activitatea de comercializare jucarii.

Sebastian ANGHEL

Show More

Related Articles

Back to top button
Close