TREPTELE RAIULUI trec peste valurile ispitelor (39)

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt “un picior de plai la poarta de Rai”. Frumusetea schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind / Si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. / Acolo lânga izvoare iarba pare de omat / Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”… Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENITI ACASA, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va întoarceti în PATRIA CEREASCA.

Valurile ispitelor din vremea Postului bucatelor si al pacatelor

Daca Însusi Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, dupa ce postise 40 de zile, a fost atras spre ispita de trei ori de catre satana pe muntele Carantania, daca unul dintre cei 12 apostoli, Iuda Iscarioteanul, a cazut în capcana presarata cu arginti de catre diavol si l-a tradat pe Domnul, se cuvine ca si noi sa fim cât se poate de atenti, cu mintea treaza si acoperiti de puterea Sfintelor Taine si mila Domnului, pentru a nu cadea în vreo cursa frumos poleita cu reclame false si a ne apara de marile primejdii ale orbirii mintii si a devierii judecatii drepte de la Adevarul afirmat limpede de Hristos: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.” Când valul ispitei iubirii de arginti s-a abatut peste Iuda, acesta a fost atât de întunecat la minte, încât nu mai judeca limpede, nu mai putea vedea Adevarul Cuvântului Dumnezeiesc si orbit fiind de diavolul care a intrat în fiinta lui chiar la Cina cea de Taina, a pierdut controlul asupra gândurilor si faptelor sale, iar satana a capatat putere asupra deciziilor omului ducându-l la tradarea Domnului, apoi la regret, disperare si sinucidere. De aceea trebuie ca si noi sa veghem cu cea mai mare atentie la atacurile vicleanului de care nimeni nu scapa pâna la sfârsitul vietii. Iar noi, preveniti fiind prin relatarile biblice ca puterea malefica se abate continuu asupra tuturor oamenilor, avem de învatat din scrierile evanghelice si din experienta apostolilor, cum sa ne aparam de atacurile viclene si sa nu ne închipuim niciodata ca suntem invincibili în fata ispitelor, asa cum credea ca este Apostolul Petru când Mântuitorul le-a spus ucenicilor:

“În noaptea aceasta voi toti va veti poticni întru Mine, ca scris este:

Bate-voi pastorul si se vor rispi oile turmei” (Matei 26, 31)

Sensul acestei poticniri (tradusa în alte variante biblice “sminteli”) este aceea a distantarii de Hristos, a nerecunoasterii apartenentei la comunitatea ucenicilor Lui si a învataturilor Sale mesianice, de teama prigoanei pornite de catre sinedriu împotriva Mântuitorului si implicit a lor, a apostolilor. Dar în acel moment de rascruce se aude vocea lui Petru care rosteste cu un îndrazneala: “Daca toti se vor poticni întru Tine, eu niciodata nu ma voi poticni.” Bravada afisata de Petru se întemeia pe prezenta Lui Hristos, departe de primejdia ce înca nu îsi aratase coltii, de aceea puterea profetica a Domnului întareste avertismentul catre Petru: “Adevar îti spun ca în aceasta noapte, mai înainte de a cânta cocosul, tu de trei ori te vei fi lepadat de mine.” (Matei 26, 33-34) Atunci nepriceperea gândirii lui Petru, umbrita, dupa cum se vede, de lipsa lui de smerenie, îl face sa-L contrazica pe Hristos: “Chiar de-ar trebui sa mor împreuna cu Tine, de Tine nu ma voi lepada.” Vorbe mari ce se vor dovedi lipsite de acoperirea faptelor, asa cum proorocise Domnul. Dar iata ca la declaratia de loialitate pâna la jertfa de sine a lui Petru se alatura toti apostolii: “si toti ucenicii au zis la fel.” (Ibid. 26, 35) Alaturarea ucenicilor la afirmatia de credinta jertfelnica declarata de Petru, se va dovedi curând a fi fost doar una de circumstanta, pentru ca,

atunci când “o gloata mare cu sabii si ciomege, trimisi de arhierei” au sosit în gradina Ghetsimani ca sa-L prinda pe Hristos, “toti ucenicii L-au lasat si au fugit.” (Ibid. 26, 56) Aceasta s-a îmtâmplat pentru ca ei nu au ascultat îndemnul Domnului catre ei, facut mai devreme în acea noapte: “Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati în ispita. Ca duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios.” (Ibid. 26, 41) Ei, ca si noi, cei de azi, nu au ascultat, si atunci când Domnul se ruga Tatalui ceresc, ucenicii au adormit. Cu siguranta, daca ar fi fost tari în priveghere si rugaciune, Duhul Sfânt i-ar fi hranit cu bunatatile ceresti de care fug duhurile viclene. Apostolul Petru nu a fugit, ci a urmarit “de departe” pe Hristos pâna la arhiereul Caiafa unde erau “adunati carturarii, batrânii si tot sinedriul” care “cautau marturie mincinoasa împotriva lui Iisus ca sa-L omoare.” În acest timp Petru era în curte asteptând sa vada ce se va întâmpla. “Si o slujnica s’a apropiat de el zicând: Si tu erai cu Iisus Galileanul! Dar el s-a lepadat în fata tuturor zicând: Nu stiu ce spui. si iesind el la poarta, l-a vazut alta si le-a spus celor de acolo: si acesta era cu Iisus Nazarineanul. si iarasi s-a lepadat cu juramânt: Nu-L cunosc pe omul acesta! Iar dupa putin, apropiindu-se cei ce stateau acolo, i-au zis lui Petru: Cu adevarat si tu esti dintre ei, ca si graiul tau te vadeste. Atunci el a început a se blestema si a se jura: Nu-L cunosc pe omul acesta!… Si îndata a cântat cocosul. si Petru si-a adus aminte de cuvântul Lui Iisus, Care-i spusese: Mai înainte de a cânta cocosul, tu de trei ori de vei lepada de Mine. Si iesind afara, a plâns cu amar.” (Ibid. 26, 69-75)

Se întelege din acest dramatic pasaj al lepadarii de Hristos ca declaratiile mincinoase ale lui Petru au fost facute într-o stare de inconstienta relativa ce a culminat cu a treia vehementa negatie, însotita de blesteme si juraminte, pentru a fi fost cât mai convingatoare în fata acuzatiilor celor care îl recunoscusera, din teama trupeasca de a nu fi si el arestat si pedepsit. Semnalul sonor al cocosului l-a trezit, asa cum îl avertizase Hristos, din pacatoasa dedublare psihica în care îl prinsese vicleanul diavol cu soapta lui nevazuta ce-l împingea sa nege relatia lui cu Dumnezeu, afirmând lepadarea, asadar, supunerea fata de satana, precum facuse si Iuda Iscarioteanul. Însa, în aceasta noua situatie intervine un element salvator, “plânsul cu amar”. Lacrimile pocaintei l-au salvat. Ele izvorau din prevenirea parinteasca a Lui Dumnezeu.

Poticnirile urcusului, depasite

de mâna întinsa a Domnului

Desfasurarea evenimentelor din noaptea tradarii si arestarii Domnului continua sa ne vorbeasca dupa doua mii de ani si sa ne arate cât de fragili suntem în fata asprimei necazurilor presarate pe caile vietii de catre potrivnicul, dusmanul de moarte al Lui Hristos si al supusilor Sai. Vedem de asemenea cum toate greutatile se topesc la umbra Harului Dumnezeiesc, ce nu întârzie niciodata sa vina în ajutor celor care Îl cer cu nadejde si staruinta. Împlinirea îndemnului la rugaciune si priveghere aduce certitudinea prezentei nevazute si a ajutorului dumnezeiesc, a Pastorului sufletelor noastre catre pasunile Raiului.

Alexandru Mihail NITA