Lepadarea de Ghibu

Mureseanul Romeo Dascalescu, a fost profesor in anii ’50 la Colegiul National “Al. Papiu Ilarian” din Targu-Mures, dar si unul dintre studentii preferati ai stralucitului universitar Onisifor Ghibu. Tanarul Romeo Dascalescu, angajat in acei ani cu toate fortele in “lupta de clasa”, a ajuns la un moment dat – indirect e drept – sa-si renege chiar mentorul, iar el, Dascalescu, in numele aceleiasi “lupte de clasa” pe care o servise cu devotament, sa fie sacrificat. Traia unul dintre momentele firesti ale oricarei revolutii: etapa in care, in mod inevitabil, aceasta ajunge sa-si devoreze fiii.

Nascut la data de 31 mai 1883, în comuna Saliste, judetul Sibiu, Onisifor Ghibu este considerat unul dintre întemeietorii pedagogiei românesti. Opera sa cuprinde pedagogie, politica, filosofie, publicistica, memorialistica. Ca întemeietor al pedagogiei românesti a promovat alaturi de Simion Mehedinti, C. Radulescu Motru si I. C. Petrescu ideea necesitatii unei educatii întemeiate pe realitatile specifice poporului român. Între numeroasele sale lucrari foarte multe au ca obiect educatia poporului român: “Puncte cardinale pentru o conceptie româneasca a educatiei”, “Despre educatie”, “Din istoria literaturii didactice românesti”. A fost profesor universitar la Cluj si membru corespondent al Academiei Române. Preocupat de soarta învatamântului românesc a condus imediat dupa 1918 actiunea de preluare a Universitatii din Cluj de la autoritatile maghiare. În perioada regimului comunist, alaturi de familia sa, a suferit numeroase persecutii. A fost epurat din universitate, iar in ziua de 22 martie 1945 a fost arestat si închis în lagarul de detinuti politici de la Caracal unde a ramas 222 zile. S-a stins din viata pe 3 octombrie 1972. Profesorul Onisifor Ghibu ramane peste timp un model de moralitate, verticalitate si constiinta. Nu si-a renegat niciodata principiile, chiar daca in numele lor a ajuns sa piarda prieteni si pozitie sociala. Cu intreaga opera interzisa si fara posibilitatea de a mai desfasura activitati publice, dar in asteptarea unor timpuri mai bune s-a refugiat la masa lui de scris, fiind constient de faptul ca in timpul vietii nu va mai fi vreodata publicat.

Dascalescu – profesor, director si conferentiar al partidului

Referindu-se la profesorul Romeo Dascalescu, saptamanalul muresean “Ardealul Nou”, din 12 noiembrie 1946, mentiona: “Cel mai tanar candidat al Blocului (Blocul Partidelor Democratice, dirijat de comunisti – n.a.) si cel mai tanar din intreaga tara, este fiu al orasului nostru si a crescut printre noi”. Acelasi ziar, intr-un alt numar ii facea o elogioasa prezentare biografica: “La 22 de ani este director al Scolii Tehnice Medii, din Resita…Muncitorii il iubesc si in februarie 1946 cand directiunea reactionara, sub manevrele lui Titel Petrescu, incearca sa-l concedieze, muncitorii protesteaza energic, prin manifestatii uriase, in fata carora dusmanii si tradatorii palesc”. Intr-un alt context mai era mentionat si faptul ca Romeo Dascalescu, fostul elev al Colegiului National “Alexandru Papiu Ilarian”, devenit acum profesor la aceeasi institutie scolara, era si “conferentiar al Partidului si lector la Scoala de cadre din oras” angajat total in munca de lamurire dusa de comunisti pentru castigarea alegerilor din noiembrie 1946. Mai mult chiar, la alegerile din 1946, aparea pe una din pozitiile eligibile ale listei de candidati ai BPD din Mures.

Nevoia unei marturisiri…

si regasirea de sine

“Tanara speranta” a comunistilor mureseni, Romeo Dascalescu, nu a avut destinul pe care i-l preziceau cei din jur. In mod inexplicabil, in 1950 – dealtfel nici Romeo Dascalescu nu tine dupa 1989 sa explice cauza – a fost exclus din partid si abia in anul 1964 a fost reabilitat si reprimit in PCR. In “destinul rosu” al lui Dascalescu a intervenit insa o noua si definitiva “sincopa”. In 1982 a fost implicat in afacerea “meditatiei transcedentale” si trimis la munca de jos ca “muncitor necalificat”. Avand in urma o experienta de viata bogata si tumultoasa, dupa 1989 Romeo Dascalescu, aflat acum la o varsta care-i permite sa priveasca cu mult mai mult simt critic spre propriul sau trecut s-a reintors cu gandul la anii tineretii sale, dar si la profesorul Onisifor Ghibu cel care intre 1939-1943 ii fusese mentor si pe care el il repudiase. “Simt nevoia unei marturisiri proprii, spunea Dascalescu referindu-se la Ghibu. Viata lui curata, imaculata, suferintele pe care le-a indurat cu fruntea sus, in timp ce eu n-am intreprins nimic spre a-l ajuta, ma imping sa fac aceasta marturisire publica…Am fost unul dintre acei studenti carora Profesorul si intreaga lui familie mi-au deschis usa casei lasandu-ma sa ma bucur de un climat intelectual si afectiv care nu se uita”. Marturisirea si pocainta lui Dascalescu e facuta probabil pentru copiii familiei Ghibu, dar si pentru o impacare cu propria sa constiinta. Copiii lui Onisifor Ghibu l-au acceptat pe Dascalescu si mai mult decat atat, i-au permis acestuia sa fie unul dintre cei care dupa 1989 au valorificat fondul de arhiva lasat in urma sa de ilustrul pedagog Ghibu. Din partea familiei a fost un gest de iertare si de mare caracter asa cum probabil ar fi facut si stralucitul dascal Onisifor Ghibu.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com

“De atunci, de cand intrasem in posesia unui carnet rosu, de dimensiuni mici, producator insa de mari cataclisme interioare, m-am lepadat de Onisifor Ghibu ca Petru de Hristos. Eu nu de trei ori, ci continuu. Nu negandu-l, pentru ca nimeni nu m-a intrebat despre dansul, ci pur si simplu facandu-l uitat, ca si cum n-ar fi existat pentru mine…Onisifor Ghibu devenise sinonim cu reactionar, bandit, sovin, antisovietic si cu toate celelalte rele ale pamantului. Eu comunistul, nu ma puteam declara elev, creatura a unui asemenea om…”

(Fragment din marturisirile lui Romeo Dascalescu exprimate in vol. I din “Onisifor Ghibu – Pagini de jurnal”, Editura Albatros, Bucuresti, 1996)

“Pe parcursul atator ani, atator slalomuri in care fusesem impins, incepusem sa-mi recapat vederea limpede, auzul si constiinta morala, degradate in vartejul ideologic al comunismului. Cu sentimetul de penitenta, caut sa ma reconstitui cu ceea ce a mai ramas in mine imaculat. Cu acest sentiment m-am implicat in actiunea de repunere in drepturi a lui Onisifor Ghibu. De faptul ca viata mea s-a consumat, sub aripa ocrotitoare a partidului, ca o patanie, nu am dreptul de a ma plange sau de a acuza. Am avut ce-am cautat!”

(Fragment din marturisirile lui Romeo Dascalescu exprimate in vol. I din “Onisifor Ghibu – Pagini de

jurnal”, Editura Albatros, 1996)