TREPTELE RAIULUI (19)

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei trepte este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt un „plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: „De treci codrii de arama, de departe vezi albind // Si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare: ACASA, la cerurile vesniciei unde ne asteapta.

Sa nu ucizi – porunca a 6-a din decalogul sinait, abordata partial în articolul trecut, ridica dilema iertarii în cazul acestui grav pacat: oare Dumnezeu îi iarta pe ucigasi? Dramatica întrebare îsi gaseste un prim raspuns în cuvântul Evangheliei: „Ioan boteza în pustie, propovaduind botezul pocaintei spre iertarea pacatelor” (Mc 1, 4), caruia i se adauga cu putere si versetul rugaciunii Domnesti rostite de Hristos pentru noi: „si ne iarta noua gresalele nostre precum si noi iertam gresitilor nostri;” (Mt 6, 12) Dumnezeiescul cuvânt ne învata doua lectii esentiale: pocainta adevarata ne sterge pacatele, cu conditia ca si noi sa iertam gresalele altora fata de noi. Cât despre dezlegarea omuciderii aflam chiar de la Bunul si Milostivul Dumnezeu cum a iertat când…

…Regele David, cazut

în adulter si ucidere,

se ridica prin pocainta…

Identificarea lui David, autorul celor mai frumoase poeme ale lumii, Psalmii, începe din Vechiul Testament, în prima Carte a Regilor unde îl aflam ca cel mai mic dintre cei opt feciori ai lui Iesei, pastor de oi, calit în viata pasunilor, contopit cu creatia si Creatorul caruia îi ridica imnuri de marire si recunostinta, cu glasul, versul si harpa cu zece strune inventata de el, numita psaltirion. Îl aflam apoi victorios în vestita lupta cu Goliat, uriasul razboinic filistean, invincibil pâna la confruntarea directa cu David, a carui arma era o simpla prastie. Vazând-o, Goliat a ridiculizat-o cu dispret, dar David i-a raspuns cu siguranta celui care stia ca e aparat de Dumnezeu: „Tu vii asupra mea cu sabie, cu lancie si cu scut; eu însa vin asupra ta în numele Domnului Savaot, Dumnezeul ostirilor lui Israel pe care tu l-ai hulit. Acum însa te va da Domnul în mâna mea si eu te voi ucide si îti voi taia capul…si îsi vârî David mâna în traista, lua de acolo o pietricica, o repezi cu prastia si lovi pe filistean în frunte, asa încât piatra se înfipse în fruntea lui si cazu cu fata la pamânt” (1 Rg, 43 – 49) Aceasta victorie avea sa stabileasca pentru multa vreme suprematia israelitilor asupra vecinilor idolatri.

Ajuns rege, uns peste cele 12 semintii ale lui Israel, David a cazut în grea ispita: savârseste adulter cu Batseba, sotia osteanului Urie, un vajnic si loial slujitor, a carui moarte o unelteste apoi trimitându-l în lupta ca pe o victima sigura a adversarilor, pentru a-i lua femeia. Asadar o crima premeditata, în limbajul actual, dupa ce râvnise femeia aproapelui, mobilul faradelegii. Cum de a fost posibila savârsirea acestor grele pacate de alesul Domnului? Nu cumva ca sa ne fie noua, fiecaruia, o dumnezeiasca…

Învatatura de iesire din

impasul oricarei nenorociri aduse de pacat

Niciodata nu se poate iesi dintr-o stare a pacatului decât prin suferinta, nenorociri si dureri; acestea spala petele greselilor catre care ne ispitesc mereu îngerii cazuti prin capcanele lucrate de ei cu viclesug. O astfel de cursa i-au întins si regelui David, pe care el nu a stiut cum sa o ocoleasca, ci a cazut în ea

când a zarit-o pe frumoasa Batseba fântâna. A urmat apoi un lant de nenorociri începând cu moartea timpurie a fiului nelegitim rezultat din adulter, apoi moartea lui Abesalom, unul din fiii lui David nascut de Maaca, sotia lui. Pierderea aceasta i-a stârnit regelui un strigat de durere însotit de constiinta pacatelor lui, pentru care Dumnezeu l-a mustrat aspru prin glasul profetului Natan. Fara cuvântul Domnului adus de Natan, împietrirea lui David ar fi continuat cu grave consecinte de care bunatatea Tatalui ceresc l-a ferit, nu însa înainte de i le face cunoscute: „Iata, Eu voi ridica împotrva-ti rau chiar din casa ta si femeile pe care le voi lua de dinaintea ochilor tai si le voi da aproapelui tau, iar el se va culca cu femeile tale la lumina zilei; caci tu ai facut aceasta fapta pe ascuns scu Batseba n.n.t, dar Eu voi face lucrul acesta în vazul întregului Israel si în fata acestui soare” Zguduit de gravitatea situatiei în care cazuse, David îsi recunoaste imediat greseala în fata lui Natan caruia i-a spus: „Am pacatuit împotriva Domnului” Iar Natan a zis catre David: „si Domnul ti-a îndepartat pacatul, nu vei muri.”(2 Rg 12, 11-13)

Etapele intrarii si iesirii

din pacat sunt bine de stiut

pe Calea Raiului

Urcusul treptelor mântuirii trebuie facut cu buna cunoastere a modalitatilor de depasire a obstacolelor din cale ce se petrec în aceasta succesiune: ispitire, acceptare, pacatuire, repetare pâna la împatimire, împietrire si orbire fata de realitatea fireasca, mustrare prin necazuri si suferinte, trezirea constiintei pacatului, regretul si pocainta, iertare si întoarcerea fiului risipitor la Tatal. Aceasta secventa a evenimentelor sufletesti

s-a petrecut aievea de nenumarate ori în viata credinciosilor, ca si în cazul regelui David.

Psalmul 50 – transfigurarea suferintelor în imnuri de Slava catre Dumnezeu

Reîntoarcerea prin pocainta de la întunecimile departarii de Dumnezeu, la lumina bucuriei împacarii cu El, a adus în sufletul proorocului David înalta iubire de Creator pe Care Îl va proslavi cu versurile celor 150 de psalmi ce cuprind în minunatele imagini ale limbajului poetic insuflat de Duhul Sfânt, toate învataturile celor doua testamente. Ne vom opri doar la Psalmul 50, supranumit „al pocaintei” celui care a ridicat rugaciunea durerii si a zbuciumului interior pentru greseala facuta, la înaltimea auzului Domnului bucuros de „întoarcerea pacatosului” care cauta si cere mila dumnezeiasca, singura capabila sa-i vindece ranile sufletului: „Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta si dupa multimea îndurarilor Tale sterge faradelegea mea” Exprimarea aceasta poetica a rugamintii de îndurare pentru faptele faradelegii a intrat demult în memoria colectiva a ortodocsilor, iar multi dintre ei au memorat întregul Psalm 50 ca parte integranta din rugaciunile diminetii ce sunt rostite zilnic atât în manastiri si biserici parohiale, cât si de catre toti drept credinciosii crestini. Cât despre pacatul uciderii, tânguirea lui David continua asa: „Izbaveste-ma de varsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucurase-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.” Vedem asadar dupa mii de ani cum „inima smerita si înfrânta” de pocainta Dumnezeu nu urgiseste, nu o pedeseste, ci o ajuta deplin sa iasa din umbra pacatelor, o umple de Har si de Iubire si o cheama sa se ridice la El pe treptele Raiului.

Alexandru Mihail NITA