Uncategorized

Incursiune in trecut, culisele politicii

Un militar de rang inalt si un diplomat de cariera. Au trait si in acelasi timp au facut istorie in ultimii 50 de ani ai secolului XX. Doi profesionisti care au indeplinit functii la cel mai inalt nivel in armata, diplomatie, dar si in politica romaneasca. Prin pozitiile detinute s-au aflat de fapt in “culisele istoriei”, acolo unde – nu de putine ori – s-au luat hotarari de maxima importanta pentru politica romaneasca.

Prezent pe data de 3 noiembrie a.c., la Bucuresti, am avut placerea sa discut pret de circa doua ore si jumatate cu generalul de corp de armata (r.) dr. Constantin Olteanu, fost ministru al Apararii Nationale, dar si cu Romulus Ioan Budura, fost ambasador al Romaniei in China, dar si fost consilier politic al presedintelui Ion Iliescu. Romulus Ioan Budura a fost si cel care, in 1990, a coordonat operatiunea de constituire în formatiune politica a Frontului Salvarii Nationale.

“Am fost condamnat pentru ceea ce am fost, nu pentru ceea ce am facut”

Amintirile generalului de corp de armata (r.) dr. Constantin Olteanu sunt multe si diverse, dar in acelasi timp cat se poate de interesante. In deceniul sapte al secolului XX, pe fondul “recuperarii” unei parti de istorie si a unor lideri marcanti ai PCR, Nicolae Ceausescu a dispus reabilitarea lui Lucretiu Patrascanu, dar si a lui Stefan Foris, ambii victime ale luptei pentru putere din perioada Dej. Tanar ofiter superior, Constantin Olteanu a fost cel numit sa cerceteze si sa clarifice conditiile in care a fost asasinata la Oradea mama liderului PCR, Stefan Foris. Aflat intr-o functie importanta in structurile de decizie si de comanda ale MApN, in deceniul opt al secolului trecut, Constantin Olteanu a fost unul dintre putinii initiati in procesul epurarii armatei romane de ofiterii cu studii in URSS, legati mai mult sau mai putin de serviciile secrete ale acesteia. A fost, asa cum a declarat generalul Olteanu, un “proces delicat”, cand militari cu importante functii de comanda si decizie, dar cu studii la Moscova – si erau destul de multi – au trebuit scosi de la comanda unitatilor combatante, fara a le provoca o reactie de fronda, dar si fara a irita Moscova. Amintirile generalului Olteanu din timpul cat a fost ministru al Apararii Nationale nu sunt nici ele lipsite de interes, mai ales ca a fost perioada in care, in calitatea pe care o detinea atunci, participa in mod regulat la consfatuirile Tratatului de la Varsovia. Pozitia oarecum aparte a Romaniei in acest Tratat i-a determinat pe rusi sa aiba anumite reticente fata de romani. Evenimentele traite de generalul Olteanu in decembrie 1989 l-au marcat insa in mod deosebit, pentru ca spune domnia sa, “am fost condamnat pentru ceea ce am fost, nu pentru ceea ce am facut”. Dar despre toate acestea, ca si despre multe altele vom afla din interviul pe care domnia sa a avut amabilitatea sa-l acorde in exclusivitate pentru “Ziarul de Mures“ si pe care il vom publica intr-un numar viitor.

Nevoia de imagine,

de o “altfel” de imagine

Vasta experienta diplomatica a dl. Romulus Ioan Budura il recomanda pe acesta ca pe unul dintre cei mai buni cunoscatori ai spatiului asiatic remarcandu-se in timp ca expert în problematica Extremului Orient, în evolutia Republicii Populare Chineze, a realitatilor interne ca si a politicii externe ale acesteia, precum si a relatiilor româno-chineze. Printre alte functii indeplinite in diplomatie a fost si aceea de ambasador – 1990-1995 – al României la Beijing. Insa activitatea cea mai incarcata ca semnificatii si importanta – asa cum declara chiar domnia sa – a fost cea desfasurata intre anii 1954-1974, perioada in care a servit ca interpret de limba chineza conducatorilor români, la numeroasele întâlniri bilaterale si reuniuni internationale. A fost perioada in care stand alaturi de conducatorii romani si chinezi a avut posibilitatea sa-i cunoasca pe acestia, dar si sa fie martor tacut la cele mai secrete conciliabule si hotarari luate de acestia. În anii ’50, a contribuit la promovarea schimburilor culturale româno-chineze, mai cu seama la promovarea literaturii si dramaturgiei române în China, iar in anii ’60 – si acest lucru trebuie retinut foarte bine – Romulus Ioan Budura a contribuit substantial la informarea conducerii României despre evolutiile relatiilor Chinei cu Uniunea Sovietica si cu tarile de democratie populara, oferind temeiuri pentru cristalizarea pozitiei României. Ca primul reprezentant diplomatic român rezident în Australia a contribuit la acreditarea în societatea australiana a imaginii unei Românii independente, dispuse sa întretina relatii cu toate statele lumii, a unei alte imagini decât cea promovata de propaganda specifica razboiului rece. În calitate de consul-general a stabilit relatii amicale cu comunitatile românesti din Sydney si Melbourne, motivându-le organizarea, stabilirea de contacte cu autoritatile române, înfiintarea bisericii ortodoxe române si interesul pentru studii în România. Totodata, la Sydney a servit ca unul dintre intermediarii dialogului care viza normalizarea relatiilor sino-americane. Acreditat la Beijing ca ambasador, s-a preocupat de evitarea unei fracturi în relatiile bilaterale si a militat pentru mentinerea în vigoare a tuturor componentelor de perspectiva ale relatiilor de prietenie si colaborare româno-chineze, începând cu contactele la nivel înalt si implicând echilibrarea comertului si cooperarii economice. Rezumand cele discutate cu domnia sa, la final a reiesit faptul ca in acest moment, pentru a fi credibila Romania are imperioasa “nevoie de imagine, dar de o altfel de imagine”, iar acest lucru trebuie sa fie una dintre directiile de efort ale MAE roman.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com

Constantin Olteanu, militar de cariera

Nascut la data de 5 iulie 1928, in comuna Vulcana-Pandele, jud. Dambovita. A devenit ofiter (locotenent) in anul 1949. In 1956 a absolvit cu “Diploma de merit” Academia Militara” din Bucuresti, iar in 1959 a obtinut licenta in istorie in urma absolvirii Facultatii de istorie din cadrul Universitatii Bucuresti. A devenit doctor in stiinte istorice in anul 1964. A parcurs treptele ierarhiei militare de la gradul de locotenent, pana la gradul de general de corp de armata in retragere. Constantin Olteanu a desfasurat o ampla activitate didactica si de instructie. In martie 1980, a fost numit de catre Nicolae Ceausescu in functia de ministru al Apararii Nationale, functie pe care a ocupat-o pana in decembrie 1985, iar intre 1985-1988, a indeplinit functia de Primar General al Capitalei. Din mai 1988 si pana in decembrie 1989, a fost secretar al CC al PCR, initial pentru propaganda si presa, apoi pentru relatii externe. Este autor al mai multor studii si lucrari de istorie si teorie militara, printre cele mai importante fiind: “Masele populare in razboiul de independenta” (1977), “Contributii la cercetarea conceptului de putere armata la romani” (1979), “Continutul si trasaturile doctrine militare nationale” (1984), “Evolutia structurilor ostasesti la romani” (1986), “Coalitii politico-militare. Privire istorica” (1996), “Romania, o voce distincta in Tratatul de la Varsovia. Memorii, 1980-1985” (1999) si altele.

Romulus Ioan Budura, diplomat de cariera

Nascut la 8 noiembrie 1931, în comuna Ortiteag, judetul Bihor. Este casatorit si are doi copii. A frecventat scolile primare din Oradea si Caransebes (1938-1942), iar ulterior liceele “Traian Doda” din Caransebes si “Aurel Vlaicu” din Bucuresti (1942-1950). Ca student bursier al statului roman, intre 1950-1956, a frecventat cursurile Universitatii Qinghua si Universitatii Beijing din capitala Republicii Populare Chineze, obtinând diploma de licenta a Facultatii de Limba si Literatura Chineza. Intre 1959-1960, a urmat cursul de perfectionare organizat de Ministerul Afacerilor Externe, precum si cursuri de specializare si perfectionare post-universitare vizând ridicarea calificarii diplomatice (1974) si jurnalistice (1985). Cunoaste limbile chineza, engleza, rusa si franceza. A fost angajat în Ministerul Afacerilor Externe în 1954, functionand de-a lungul anilor ca referent si atasat la Ambasada României la Beijing (1954-1959), atasat si secretar III în Centrala M.A.E. (1959-1961), secretar III si secretar II la Ambasada României la Beijing, secretar II, secretar I si, totodata, director adjunct în Centrala M.A.E. (1964-1968), consul general al României la Sydney, Australia (1969-1972), consilier în Centrala M.A.E. (1972-1979), ministru-consilier la Ambasada României la Beijing (1979-1981). A tradus în limba romana, împreuna cu Serban Stati, cartea ,,Lumea Chineza” de Jacques Gernet, ce a fost publicata de Editura Meridiane (1985). A coordonat editarea corpusului de documente ,,Relatiile Româno-Chineze, 1880-1974. Documente”, lucrare lansata la Academia Româna, în prezenta presedintelui României (2005). Ca profesor invitat, alaturi de sotia sa, doamna prof. dr. Anna Eva Budura, a predat la Universitatea “Ovidius” din Constanta cursul ,,Spiritualitate si diplomatie în spatiul euro-asiatic”, curs integrat în activitatea Institutului de Studii Euro-Asiatice.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close