Uncategorized

“Majoritatea clasei politice din România nu doreste vot uninominal!”

* Legea privind votul uninominal este din ce în ce mai aproape de a fi adoptata * Dupa ani în care, în ciuda declaratiilor, politicienii nu au reusit sa duca la capat intentia de a elimina votul de lista, în doar doua zile Traian Basescu a anuntat convocarea unui referendum cu privire la un anumit tip de vot uninominal, iar guvernul a decis sa îsi asume raspunderea în Parlament pentru adoptarea legii unui alt tip de vot uninominal * Referendumul pentru introducerea votului uninominal va avea loc în aceeasi zi cu alegerile pentru parlamentul european * PSD vrea o a treia varianta prin vocea lui Vasile Dancu * PRM prin Funar nu vrea vot uninominal

Presedintele Traian Basescu, printr-un decret prezidential, cere ca electoratul sa fie cel care va decide daca vom avea sau nu vot uninominal pentru viitoarele alegeri. Basescu a stabilit ca data pentru organizarea referendumului, 25 noiembrie, adica în aceeasi zi în care se vor organiza alegerile pentru Parlamentul European. În replica, Guvernul si-a asumat raspunderea în Parlament pentru legea Votului Uninominal.

Uninominal vs. liste

În acest moment în România legislatia electorala prevede vot pe liste. Fiecare partid politic îsi întocmeste o lista dupa preferinta proprie, iar cetateanul voteaza lista respectiva, urmând ca în Parlament sa ajunga, în functie de numarul de voturi, cei din fruntea listei. Votul uninominal este un tip de scrutin practicat în state precum SUA si Marea Britanie. Prin acest sistem, opus celui practicat în acest moment în România, se alege direct candidatul. Votul uninominal este un sistem de vot majoritar, se bazeaza pe o procedura majoritara si este întâlnit si sub formula „Câstigatorul ia totul”. Principalele caracteristici ale acestui tip de vot sunt constituite de faptul ca permite aparitia unor guverne stabile ca urmare a majoritatii stabilite prin vot, dar si de faptul ca are drept consecinta nereprezentarea segmentului de electorat care a votat candidatul învins. În cazul scrutinului uninominal, într-o circumscriptie electorala se alege un singur candidat. Votul uninominal ofera o personalizare mai mare a votului, astfel încât alegatorii pot sa opteze între candidaturi nominale si nu între liste, la întocmirea carora nu au avut nici un cuvânt de spus si în care apar multe persoane necunoscute. Sistemul de vot uninominal nu garanteaza ca votul popular este bine reprezentat în rezultat, dar, votul uninominal majoritar va reusi în primul rând sa elimine asa zisii politicienii de cariera cei care nu reprezinta pe nimeni dar care sustin oligarhia de partid.

Împreuna, dar separat

Guvernul îsi asuma raspunderea, presedintele convoaca referendum – ambele initiative se refera la aceeasi tema – votul uninominal. Doar ca, în ceea ce priveste initiativa Guvernului este vorba despre o alta varianta a votului uninominal decât cea propusa de presedinte. Guvernul a mers pe varianta propusa de Asociatia Pro Democratia. Aceasta prevede o procedura mixta de vot uninominal, adica majoritar, si vot redistribuit, adica proportional. În felul acesta cresc sansele de reprezentare ale partidelor care au un scor mai mic, dar peste pragul electoral. În varianta presedintelui, cetatenii trebuie sa spuna daca sunt sau nu de acord sa-i voteze pe toti senatorii si deputatii din doua tururi de scrutin în urma carora învingatorul sa ia totul. Este o procedura identica celei prin care sunt alesi primarii. Criticii formulei sustin ca îi defavorizeaza pe ceilalti candidati, chiar si pe cei care vin pe locul doi, deci detin al doilea scor în preferinta electoratului, nemaivorbind despre ceilalti care, desi depasesc pragul electoral, nu câstiga majoritatea voturilor.

Dâncu propune varianta germana

Senatorul PSD Vasile Dâncu sutine o a treia varianta de vot uninominal, o combinatie între cele doua variante propuse în acest moment. Dâncu este de parere ca actuala clasa politica nu doreste vot uninominal. „În acest moment sunt sigur ca majoritatea clasei politice din România nu doreste vot uninominal si se va încerca cu orice pret neintroducerea lui, desi în acest moment exista doua variante propuse”, spune Dâncu. Acesta este de parere ca nu se va ajunge la un rezultat la referendum din cauza prezentei reduse la vot, dar ca, votul uninominal este necesar si ca trebuie facute demersurile necesare pentru introducerea lui, deoarece, „fara vot uninominal nu se va reusi modernizarea clasei politice”. Senatorul este de parere ca acest tip de scrutin are si dezavantaje. „Ar putea sa slabeasca partidele politice si, sa nu uitam, formula democratiei moderne s-a dezvoltat cu ajutorul partidelor”. Dâncu crede ca varianta cea mai potrivita de vot uninominal este una mixta „cu vot majoritar în doua tururi de scrutin. Este vorba de varianta germana, în care cetatenii au posibilitatea sa aleaga si persoane si partide”, a încheiat senatorul.

PRM, împotriva

PRM este singurul partid care respinge cu convingere votul uninominal. Senatorul Gheorghe Funar crede ca si ceilalti politicieni sunt împotriva acestui tip de scrutin dar „le e frica de electorat”. „Acum ne aflam într-o situatie ciudata. Pe de o parte, în Parlament, Guvernul si-a asumat raspunderea pentru un proiect legislativ pentru votul uninominal, asa-numitul proiect Pro Democratia. Împotriva acestui act normativ nu s-a depus nicio motiune de cenzura, asadar, cel mai probabil legea va fi promulgata. Pe de alta parte, presedintele vrea referendum. El vrea de fapt campanie electorala pe bani publici pentru PD si PLD si ameninta ca daca votul uninominal nu va trece la acest referendum, îl va repeta”, ne-a declarat senatorul. Funar spune ca cetatenii vor fi chinuiti în urmatoarea perioada cu referendumurile lui Basescu.

Simona GRECU

Show More

Related Articles

Back to top button
Close