În goană spre Armagedon

George W. Bush i-a epurat pe oficialii militari și de informațiile care constituiau obstacole în calea extinderii războiului în Orientul Mijlociu, semn că Administrația sa intenționează să escaladeze conflictul din interiorul Irakului și să declanșeze războiul împotriva Iranului și Siriei, cu ajutorul Israelului.

La 4 ianuarie 2007, Bush i-a îndepărtat din funcție pe comandanții operațiunilor militare din Orientul Mijlociu și Irak, generalii John Abizaid și George Casey, oponenți ai escaladării luptelor în Irak, și l-a schimbat pe directorul comunității naționale de informații, John Negroponte, cunoscut pentru poziția sa sceptică referitoare la amenințările pe termen scurt reprezentate de programul nuclear iranian. Majoritatea analiștilor politici au văzut în modificările operate de președinte o adaptare la noua strategie de acțiune din Irak, dar surse din cadrul serviciilor de inteligență susțin că schimbările de personal se încadrează în scenariul de război care prevede atacarea facilităților nucleare din Irak și schimbarea prin violență a regimului sirian. Astfel, Bush l-a înlocuit pe generalul Abizaid cu amiralul William J. Fallon, comandant al forțelor americane din Pacific, în ciuda faptului că acesta a fost pilot de portavion, neavând nici un fel de experiență în privința luptelor terestre, principala caracteristică a teatrelor de bătălie irakian și afgan. Chiar dacă nu știe mare lucru despre încleștările de stradă, în schimb Fallon este un expert al atacurilor aeriene și al menținerii în stare operațională a coridoarelor maritime în vreme de război. “Surprinzătoarea” numire a lui Fallon capătă și mai mult sens dacă ne gândim că, între timp, două portavioane americane, escortate de importante forțe navale, au fost plasate în apropierea coastei iraniene, anticipând eventuale acțiuni militare americane sau israeliene împotriva regimului de la Teheran. Demn de remarcat este faptul că Fallon nu este străin de cercurile neoconservatoare din Statele Unite, în 2001 el luând parte la o ceremonie a Institutului evreiesc pentru Afaceri de Securitate Națională, grup de reflecție dedicat promovării “legăturii dintre politica de apărare a Americii și securitatea Israelului.”

Câinii războiului

Schimbările la vârf din structura forțelor americane survin pe fondul informațiilor tot mai numeroase despre intensificarea preparativelor făcute de Israel pentru atacarea obiectivelor nucleare iraniene. Premierul Ehud Olmert a declarat în repetate rânduri că perspectiva înarmării nucleare a Teheranului reprezintă o amenințare existențială la adresa statului evreu, iar presa internațională a dezvăluit că avioanele israeliene se antrenează intens în vederea lovirii cu bombe nucleare tactice a țintelor iraniene. O serie de analiști consideră că aceste evoluții indică faptul că Bush și Olmert se pregătesc serios pentru escaladarea războiului în Orientul Mijlociu. Suplimentarea cu peste 20 de mii de soldați a numărului trupelor americane din Irak, ajunse la un total de peste 150 de mii, este un semn în plus că Administrația Bush începe să-și îndrepte atenția și spre Iran, țară acuzată că alimentează violențele sectare din statul vecin. De altfel, în acest moment, din cauza erorile strategice și tactice comise de Washington în ultimii ani, expansionismul șiit a ajuns cea mai gravă primejdie pentru interesele SUA în Orientul Mijlociu. În mod paradoxal, influența șiițiilor a crescut după eliminarea de către America a regimului sunit al lui Saddam Hussein, operațiune care, inițial, avea scopul de a folosi Irakul ca avanpost pentru schimbarea regimurilor din Siria și Iran și slăbirea grupărilor Hezbollah din Liban și Hamas din teritoriile palestiniene. Pentru Israel, aceste transformări regionale ar fi avut drept rezultat protejarea frontierei sale de nord și întărirea poziției statului evreu în cadrul negocierilor de pace cu palestinienii. Finalmente însă, invazia americană în Irak s-a dovedit un eșec – țara a alunecat în haosul războiului civil, iar înlăturarea lui Saddam Hussein a eliminat principalul tampon care menținea echilibrul balanței puterii între suniții și șiiții musulmani din Orientul Mijlociu. Visul unei schimbări democratice în regiune orchestrate de SUA s-a transformat în coșmarul ascensiunii radicalismului șiit astfel că, în prezent, principalul obiectiv al politicii americane a devenit anihilarea axei Hezbollah-Hamas-Siria-Iran, care este pe cale să schimbe harta geo-politică a Orientului Mijlociu. Cum Teheranul continuă să sfideze comunitatea internațională, iar Bush și Olmert nu-și mai pot permite noi eșecuri militare (vezi cazul Irakului și Libanului), este de așteptat ca cei doi lideri să asmută câinii războiului. În viziunea neoconservatorilor, escaladarea conflictului ar putea fi ultima șansă de a obține “democratizarea” Orientului Mijlociu, iar pentru Israel o foarte probabilă ripostă a Hezbollahului ar furniza pretextul pentru invadarea Siriei și eliminarea aliaților Hamas din Damasc. În cele din urmă, cursul evenimentelor va fi dictat de răspunsul oferit de președintele Bush dilemei care-l macină: va rămâne în istorie drept omul care a lansat două războaie falimentare în Afganistan și Irak, cu prețul a mii de soldați americani uciși, sau va fi recunoscut drept bărbatul de stat care a folosit puterea Statelor Unite pentru a salva America, Israelul și lumea întreagă de amenințarea mortală reprezentată de armele atomice din mâinile ayatollahilor iranieni?

Ioan BUTIURCÄ‚