Ofensivă galbenă pe continentul negru

Economia în continuă expansiune a Chinei a determinat regimul de la Beijing să inițieze o campanie agresivă la nivel mondial pentru a-și asigura resursele de materii prime necesare dezvoltării galopante a propriei țări. Grație unei strategii pragmatice, chinezii și-au creat un adevărat cap de pod în Africa, obținând acces aproape nelimitat la importantele rezerve de petrol ale continentului negru.Parteneriatul inedit dintre cele două părți a făcut ca Africa să înregistreze în ultimii ani cel mai înalt nivel de creștere economică din istoria sa.

Nu e nici un secret faptul că, de ceva vreme, Statele Unite, Uniunea Europeană și Japonia se confruntă cu un rival de temut în lupta pentru acapararea resurselor energetice ale planetei. Transformarea Chinei în cea de-a treia putere economică a lumii, datorită unui ritm de creștere anuală de peste 9 la sută în ultimele două decenii, a obligat Beijingul să pornească la o vânătoare globală de materii prime. În consecință, diplomația chineză a dechis calea investitorilor și întreprinzătorilor autohtoni spre aurul din Bolivia, cărbunele din Filipine, cuprul din Chile sau gazele naturale din Australia. Cum în ultimii patru ani China a absorbit 40 la sută din exporturile mondiale de petrol, devenind al doilea consumator după Statele Unite, regimul de la Beijing a făcut o mișcare îndrazneață, ocolind instabilul Orient Mijlociu și îndreptându-și atenția asupra resurselor insuficient explorate ale Africii.Å¢ări ca Sudan, Ciad, Nigeria, Angola, Algeria, Gabon, Guineea Ecuatorială și Republica Congo și-au orientat proviziile de petrol spre potolirea apetitului insațiabil al Chinei. Așa de pildă, nu mai puțin de 64 la sută din producția de petrol a Sudanului ia calea Chinei, la fel ca și jumătate din exporturile Angolei, al doilea producător de petrol din Africa sub-sahariană, după Nigeria. În Nigeria, compania de stat chineză CNOOC Ltd. a achiziționat, cu 2, 27 de miliarde de dolari, 45 la sută din acțiunile unui consorțiu care exploatează un câmp petrolier maritim.

Parteneri strategici

Concomitent, Beijingul a declanșat o vastă operațiune de seducere a guvernelor țărilor respective, îmbinând ingenios diplomația cu acorduri comerciale avantajoase, asezonate cu anulări generoase de datorii și pachete de ajutor consistente. Rezultatul? De la 9 miliarde de dolari în 2002, schimburile comerciale dintre China și Africa au ajuns anul trecut la aproape 40 de miliarde. Practic, China a devenit al treilea partener economic al Africii, în urma Statelor Unite și Franței, dar înaintea Marii Britanii, țară care a marcat destinul continentului negru. Ceea ce a propulsat China într-o poziție de prim rang a fost faptul că, spre deosebire de marile puteri occidentale, Beijingul a acționat ca un furnizor complet de servicii. De pildă, în Angola, China și-a asigurat o cotă importantă din viitoarea producție de petrol a țării în schimbul unui pachet de ajutoare și împrumuturi în valoare de 2 miliarde de dolari, în care au fost incluse fonduri pentru construirea de căi ferate, școli, străzi, spitale, poduri, amenajarea unei rețele de fibre optice și instruirea lucrătorilor angolezi în telecomunicații.

Scopul scuză mijloacele

Un alt mijloc prin care Beijingul și-a asigurat bunăvoința partenerilor africani a fost cel al vânzărilor de arme. Neavând aceleași scrupule în privința respectării drepturilor omului ca Statele Unite și țările europene, China, stat totalitar, a oferit echipament militar aproape oricui. Astfel, guvernul islamic de la Khartum a primit arme și avioane de vânătoare în valoare de 100 de milioane de dolari, Guineea Ecuatorială a beneficiat de prezența specialiștilor militari chinezi, Etiopia și Eritreea s-au ales cu arme de un un miliard de dolari, Tanzaniei i-au fost livrate 13 transporturi de arme, iar regimul autocratic al lui Rober Mugabe din Zimbabwe a încheiat un acord de 200 de milioane de dolari pentru 12 avioane de vânătoare FC-1 și 100 de vehicule militare. În aceste condiții, vânzările de armament chinez către Africa au ajuns să constituie 10 la sută din totalul echipamentului militar transferat către continentul negru. Faptul că în domeniul drepturilor omului a urmat politica de “neamestec în treburile interne” a adus și alte avantaje Chinei. Beijingul a câștigat o serie de importanți aliați africani la Națiunile Unite – inclusiv Sudan, Zimbabwe și Nigeria -, utili pentru scopurile sale politice: împiedicarea tentativelor Taiwanului de obținere a independenței și blocarea oricăror demersuri critice la adresa politicii interne a Chinei. În plus, companiile chineze s-au plasat într-o poziție excelentă pe piețele africane, într-o perioadă în care tot mai multe țări își privatizează industriile și se deschid investițiilor străine. Multe din firmele de textile chinezești au profitat de oportunitățile ivite pentru a-și deschide sucursale pe solul african, cu scopul de a evita taxele usturătoare impuse de SUA și UE exporturilor de confecții “made in China”.

Uriașul se trezește

Relația simbiotică tot mai strânsă dintre China și Africa nu a scăpat atenției experților internaționali. Majoritatea consideră că ritmul de creștere economică de 5,2-5,3 % înregistrat în ultimii doi an în Africa, cel mai înalt nivel din istoria continentului, se datorează în bună parte investițiilor chinezești și sporirii veniturilor petroliere generate de importurile tot mai mari din China. La prosperitatea Africii a mai contribuit și anularea a 10 miliarde de dolari din datoriile către China, plusul de stabilitate asigurat de cei aproape 2000 de soldați chinezi prezenți în contingentele ONU din țările africane, tratamentele oferite de medicii chinezi împrăștiați pe tot continentul negru sau cunoștințele acumulate de miile de muncitori și studenți africani primiți în centrele de instruire și universitățile din China.

În schimb, criticii sunt de părere că modul de operare al Chinei frânează reformele economice și politice de substanță din Africa. Mulți africani acuză concurența neloială a firmelor chinezești, în timp ce unii analiștii susțin că disponibilitatea cu care partea chineză apelează la mită subminează eforturile de sporire a transparenței și eficienței administrației locale, precum și reformele macroeconomice demarate de Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.

Părerea generală este însă că implicarea chineză ar putea fi catalizatorul unor schimbări epocale în Africa. Șoselele, școlile, podurile și barajele ieftine și de bună calitate construite de firmele chineze încep deja să schimbe fața infrastucturii africane. Îmbunătățirea acesteia va atrage un aflux constant de investiții, va contribui la stabilitatea regiuni și la întreținerea unui climat propice dezvoltării. În final, goana nesățioasă a Chinei după materii prime s-ar putea dovedi exact acel stimulent binevenit, chiar dacă nescontat, de care avea nevoie uriașul african pentru a se trezi din somnu-i milenar.

Ioan BUTIURCÄ‚