Herghelie de sacrificiu

Un gabor din Iernut crește cai, cu pasiune, dar apoi îi trimite în Italia, unde animalele ajung pe mâna măcelarilor.

Pe Rostaș Gavril, din Iernut, l-am găsit dimineața la ora nouă în grajd, având grijă de cei 14 cai pe care în ziua următoare urma să îi transporte la Satu Mare. Trezit de dimineață, a scos caii la aer și i-a lăsat să alerge prin curte înainte ca soarele să devină prea arzător. Apoi pe rând, adăpați cu apă proaspătă din fântână, sterși de transpirație, aceștia au intrat în locurile lor speciale din grajdul care între timp a fost măturat și spălat. Ieslea îi aștepta plină de lucernă proaspăt cosită. Printre caii încă învolburați de amintirea galopului, gaborul Gavril, ne privea vizibil nemulțumit că am ajuns mult prea devreme la întâlnire: “Am crezut că veniți la ora 10. M-am gîndit să termin la grajd, mă spăl și mă bărbieresc, să arăt și eu ca un om normal. Uite și hainele astea cu care stau în grajd…”. Nemulțumirea lui, fericirea noastră, pentru că noi, de fapt, doream să-l găsim exact așa, trebăluind printre caii lui dragi.

Rostaș Gavril s-a născut la Iclănzel, într-o familie de gabori care prin tradiție creștea cai. Primele lui amintiri din copilărie sunt legate strâns de aceste animale. După ce a mai crescut, a început să lucreze la ferma de porci, unde a avut parte de un șoc teribil. Acolo se aduceau caii bătrâni care erau apoi sacrificați, fierți cu făină și dați de mâncare la porci. A fugit cât l-au ținut picioarele. În timp, a reușit să înțeleagă că acesta e mersul lucrurilor. A reușit să înțeleagă, dar de acceptat nu poate nici azi. Deși, ca o ironie, activitatea lui de acum are pentru cai aproape aceeași finalitate. Diferența e că nu-i mai mănâncă porcii în România, ci italienii, la ei acasă, sub formă de cârnați.

Afacerea familiei

Pe italian, partenerul de afaceri de acum, l-a întâlnit într-o piață de cai acum 12 ani. Amândoi cunoscători ai cailor, doreau să cumpere mereu aceleași exemplare. Așa că în loc să se certe au ajuns la concluzia că mai bine fac afaceri împreună. Rostaș Gavril cumpără caii: cai tineri ținuți prea mult în grajd și care nu mai pot fi puși la muncă din cauza deformării picioarelor, cai sperioși care nu pot fi scoși pe drum, cai cu probleme comportamentale care și-au rănit stăpânii în diferite situații, alții care nu pot trage la căruță din cauză că “au suspin de răsuflare”. Pe aceia care au “capsă la picioarele din față sau “pocă” la cele din spate, caii bătrâni. Atunci când în grajd sunt 10 sau 15 cai, italianul trimite mașina după ei. În camionul prevăzut cu platformă specială încap 12 cai, iar în remorcă alți 12. “Caii care-s mai goi de carne îi țin câte o lună jumate să se îngrașe și de abia după aia îi vând italianului. Mânjii îi țin numai vreo trei patru zile. Dar înainte de a-i transporta trebuie să le smulgem potcoavele pentru că fără ele nu alunecă și stau mai comod. Dacă trebuia eu să asigur transportul nu mă apucam de treaba asta, pentru că o mașină mare te costă 20 de milioane de lei la un drum de Satu Mare”, ne spune Rostaș Gavril.

Vizitele medicale obligatorii

Orice vânzător de cai trebuie să facă dovada că animalul pe care vrea să îl înstrăineze este al lui. Acum e foarte ușor, pentru că, teoretic, fiecare cal are implantat un cip în zona gâtului. Acest cip conține date ca: numele calului și al proprietarului, adresa exactă precum și rezultatele analizelor medicale anuale obligatorii. De aceea, Rostaș Gavril atunci când cumpără un cal, are grijă ca acesta să aibă acte. “Odată calul cumpărat, trebuie să-i fac analizele de sânge. Doctorul veterinar din Iernut, Ștefănescu, ia probele de sânge care sunt trimise la analiză la Tîrgu Mureș. Caii sănătoși îi trimitem la Satu Mare, caii bolnavi rămân la noi la tratament sau îi înapoiem proprietarilor. Dacă oamenii nu îi mai vor înapoi, atunci e foarte trist. Caii ajung mâncare de pești la Zau sau pe lângă Brașov, la niște lacuri. Nu știu exact cum se procedează, nici nu vreau să știu, dar măcar în ultimele zile de viață caii mănâncă bine și sunt liberi să alerge cât vor”, ne mărturisește trist Gavril.

Eu o am pe Mura

“Odată am cumpărat de la un prieten din Luduș un cal frumos pe care am vrut să îl țin pentru mine. După câteva ore, omul a venit cu poliția să îi dau înapoi calul pe care, spunea el, l-am furat de la el. Norocul meu și al familiei mele era că polițistul știa că fac afaceri legal, că nu am avut probleme niciodată. I-am dat omului calul înapoi, dar banii nu i-am mai văzut niciodată, pentru că nu l-am dat în judecată. De

atunci cumpăr cai numai cu acte în regulă”, spune, făcând haz de necaz, Gavril. Așa a cumpărat-o, în urmă cu trei ani, pe Mura. Mândria familiei, iapa de șapte ani, este scoasă zilnic la alergare, hrănită cu furaje speciale, îngrijită de un nepot care aproape toată ziua cu asta se ocupă. “Acuma am spălat-o cu apă caldă, pentru că spre deosebire de alți cai, cei din rasa Mura (iapa poartă numele rasei) dorm culcați. Așa că s-a murdărit puțin. Iapa de 900 de kilograme parcă știe că vorbim despre ea, și ca o adevărată vedetă se cambrează, se ridică în două picioare, azvârle cu picioarele din spate, tremură, sforăie, nechează. Ce mai, spectacol complet. “Am avut și un armăsar, perechea ei. El era cu 400 de kilograme mai mare decât Mura. Dar am primit pe el o sumă pe care nu am putut să o refuzăm. Iar acum două săptămâni, am vândut cu 35 de milioane și mânzul de două luni al lui Mura. Uneori, printre caii pe care îi cumpărăm pentru italian sunt cai pe care vrem să îi salvăm. Nu demult am avut doi cai suri, pe care i-am dat unor oameni ce iubesc și îngrijesc caii. Mura parcă a știut și a devenit și mai tandră după asta”, ne spune soția lui Gavril, Persida Rostaș.

Și mai e ceva. Din dragoste de cai, membrii familiei Rostaș s-au mutat din casa lor frumoasă, într-o casă mai mică, doar pentru că acolo curtea este foarte mare și caii pot să alerge în voie. Și pentru că aveau loc să reconstruiască grajdul demolat din curtea fostului CAP. Munca este multă, câștigul este pe măsura animalelor cu care se face afacerea, iar când poți să îmbini utilul cu plăcutul, înseamnă că ești un gabor fericit.

Eugenia KISS

Å¢iganii sunt recunoscuți ca mari iubitori, crescători și vânzători de cai, din vremuri străvechi. Caii au fost întotdeauna un important factor economic în viața lor, esențiali pentru stilul de viață nomad, fiind îngrijiți și tratați cu mult respect. De altfel, țiganii erau apreciați pentru priceperea lor în tratarea bolilor cailor. Pe vremuri, în satele românești, când se îmbolnăvea o vacă, oamenii se duceau cu ea la veterinar, dar când se îmbolnăvea un cal, ei se duceau la un gabor priceput. Deseori, cumpărau un cal bolnav la un preț foarte mic, aveau grijă de el, și când acesta era din nou într-o condiție bună, îl vindeau la un preț mult mai mare.

Târgurile de cai reprezentau un eveniment major în viața etniei, atât din punct de vedere economic cât și social (era o ocazie unică pentru toți romii nomazi să se strângă la un loc). Negustori experți știau să accentueze avantajele cailor pe care îi vindeau și să găsească defecte la cei pe care îi cumpărau, pentru a obține un preț mai bun.