Uncategorized

14 iulie 1789 în istoria Franței

Libertate, egalitate, fraternitate. Principii pe care francezii parizieni le-au afirmat pentru prima dată acum 217 ani, pe străzile unei capitale însângerate. La 14 iulie 1789, o mulțime în delir, aflată la limita suportabilității a luat cu asalt închisoarea Bastilia, simbol al absolutismului monarhic, O lume clădită pe privilegii de castă se prăbușea, iar o alta nouă, constituită pe temeiul meritului personal, încerca timid să-i ia locul. Adoptată câteva zile mai târziu, “Declarația Drepturilor omului și cetățeanului” avea să devină un document juridic de referință pentru francezi ea regăsindu-se ca preambul și în Constituția franceză din 1791. Acest nou document a servit drept bază legală în instaurarea în Franța a regimului monarhiei constituționale, grație căruia locuitorii țării și-au schimbat statutul juridic din supuși ai monarhului absolut în cetățeni ai statului democratic. Multe națiuni europene aveau să preia mai târziu principii din acest document de referință.

“Declarația drepturilor omului și cetățeanului”

“Articolul 1: Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi. Diferențele sociale nu pot fi bazate decât pe utilitate comună.

Articolul 2: Scopul oricărei asocieri politice este păstrarea drepturilor naturale și imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranța și rezistența la opresiune.

Articolul 3: Principiul întregii suveranități rezidă esențialmente în națiune…

Articolul 10: Nimeni nu poate fi hărțuit pentru opiniile sale, chiar religioase, atâta timp cât manifestarea sa nu tulbură ordinea publică stabilită de lege.

Articolul 11: Libera circulație a gândurilor și a opiniilor este unul dintre cele mai prețioase drepturi ale omului. Orice cetățean poate, deci vorbi, scrie, tipări liber, fără a răspunde pentru abuzul acestei libertăți, exceptând cazurile determinate prin lege…

Articolul 17: Proprietatea fiind un drept inviolabil și sacru, nimeni nu poate fi lipsit de ea, decât în caz de utilitate publică legal constatată și cu condiția unei juste și prealabile despăgubiri”.

Nicolae BALINT

Show More

Related Articles

Back to top button
Close