Acasă în Legiunea Străină

Legiunea străină este o armată de soldați profesioniști, care aparține și se supune Franței, îndeplinind misiuni și beneficiind de aceleași drepturi ca orice unitate de armată franceză. Fiecare membru al Legiunii ajunge aici voluntar, indiferent de naționalitate, rasă sau religie. Vremurile în care Legiunea era percepută ca o armată de mercenari, oameni certați cu legea, aparțin acum istoriei.

Legionarii de acum sunt bărbați de acțiune, soldați de elită, încadrați într-o armată modernă, pregătită în permanență să servească în orice loc în care o cer exclusiv interesele Franței. Că este așa, o demonstrează atitudinea premierului Franței, la începutul războiului din Irak, când a refuzat să trimită legionari în zona de conflict, spunând că “Legiunea face parte din armata Franței și atâta timp cât Franța se va ține la distanță de noul conflict, nici soldații legiunii nu vor fi implicați”.

Toți pentru unul, unul pentru toți

Înființată în 1831 printr-un decret regal de către regele Ludovic-Filip, ca un corp de elită în Algeria, cea mai mare calitate a Legiunii a fost capacitatea și disponibilitatea de a asimila diferitele etnii creând o forță combatantă fără egal în lume. De atunci până azi, condițiile de angajare au suferit schimbări doar în ceea ce privește statutul celor care doresc să intre în rândurile Legiunii. Sunt acceptați doar bărbații care nu au probleme cu legea în țara de proveniență. În rest, candidații trebuie să aibă între 17 și cel mult 40 de ani și peste 1,55 m înălțime. Aceste condiții simple, poveștile legate de invincibilitatea și tradiția Legiunii, atrag zilnic zeci de tineri din toate colțurile lumii către porțile sediului Legiunii. În scurt timp cei care au pornit către acest loc mânați de romantism renunță, iar cei care rămân sunt doar aceia cu nervi de oțel, hotărâți să răzbească în lumea dură a antrenamentelor, a aplicațiilor, a studiului contiuu, într-un cuvânt în lumea bărbaților puternici. Oricât ar părea de ciudat, adevărul este că în Legiune se studiază. Fiecare legionar este obligat să facă anual măcar un stagiu de pregătire în domenii din cele mai diverse, pentru a fi pregătit să supraviețuiască și să își ajute colegii să supraviețuiască în orice condiții. Asta pentru că Legiunea este recunoscută ca fiind singura armată din lume care nu își lasă în urmă soldații răniți. “Toți pentru unul, unul pentru toți” este sloganul nerostit dar conștientizat, de fiecare legionar.

Românul din Legiune

C.B. a plecat din Târgu Mureș înspre Legiune în 2002, după o matură chibzuință. Lucra de ceva vreme ca jandarm angajat, dar vroia mai mult. Contactul cu minerii lui Cozma la Costești, patrulatul pe străzi, plus verdictul dat de medici, glaucom, prin care efectiv i se interzicea să mai facă salturi cu parașuta, l-au convins să încerce varianta Legiunii. După o perioadă de trei luni în care se simțea în permanență supravegheat, a fost întrebat înspre ce armă vrea să se îndrepte. “Doream să fac parașutism, iar testele efectuate de medicii francezi au demonstrat că glaucomul era, de fapt, doar în imaginația medicilor de acasă. Așa că am fost felicitat pentru alegere și am intrat în corpul de elită al Legiunii, în Corpul de Parașutiști. Asta bineînțeles după un alt an de studiu intens și de examene dure. Dar am reușit. Și iarăși am fost felicitat. Am mai făcut de atunci stagii de infirmier, de asistent medical, de mecanic, de trăgător de elită, de transmisionist, croitorie, bucătărie, plus că am luat parte la exerciții de supraviețuire. Între timp am fost înaintat în grad de câteva ori. Aici în Legiune, fiecare reușită este evidențiată. Legiunea te face să te simți important. Te face să simți că trăiești, dar în același timp dezvoltă sentimente de responsabilitate. Ajungi ca să te simți responsabil pentru omul de lângă tine, chiar dacă până ieri nu l-ai văzut deloc. Pe lângă asta mai sunt misiunile. Djibuti, Coasta de Fildeș, Algeria și multe alte locuri în care participăm la misiuni diverse. Ar fi interesant de văzut cum “leii” legiunii, despre care se spun multe lucruri oribile, acordă ajutor medical, logistic și alimentar populațiilor prinse în lupte fratricide. Suntem în fond doar niște oameni onești, a căror casă este Legiunea. Eu sunt plecat din 2002 și sunt deja acasă a treia oară. Nu sunt adevărate poveștile cu anii lungi în care nu poți reveni acasă, nici cele care spun că nu ai voie să spui unde ești și ce faci. Acum sunt un om realizat, pentru că visul meu s-a realizat. Voi rămâne în Legiune până în ziua în care voi considera că am făcut tot ce era de făcut, că am învățat tot ce era de învățat, că am văzut tot ce era de văzut”, ne-a spus C.B., cel pentru care Legiunea a devenit de ceva timp noua lui casă.

Eugenia KISS