Carmelitele de la Stânceni

În vara anului 1994, călugărițele carmelite plecate în lume pentru găsirea locului perfect de rugăciune, au ajuns pe valea pârâului Gudea, în comuna Stânceni. Platoul, prin mijlocul căruia curgea un pârâiaș, mărginit de culmi încărcate de brazi uriași, le-au făcut să se oprească din căutare, pentru că un loc mai frumos era imposibil de găsit.

Într-adevăr, locul ales pentru ridicarea Schitului Sfânta Cruce și a bisericuței cu Hramul Schimbarea la Față, s-a dovedit a fi unul binecuvântat. La început preoții locului le-au privit cu reticență pe măicuțele carmelite, crezând că acestea le vor lua enoriașii. În timp însă, toată lumea s-a convins că locul este doar unul de rugăciune, porțile fiind deschise tuturor, indiferent de confesiune. Maica Stareță Eliana, ne spune că într-un loc unde principalul scop este rugăciunea, nu se poate pune problema limitărilor. ”La noi în mănăstire suntem trei măicuțe carmelite și un preot greco-catolic din Oradea. Pentru că toți, catolici și ortodocși, suntem creștini, ne rugăm împreună. Bisericuța pe care am înălțat-o cu multă dragoste are un iconostas, cum au toate bisericile ortodoxe, Toate icoanele de pe el, noi măicuțele le-am pictat. Pentru pereții bisericuței însă, am apelat la specialiști, care într-un stil pur bizantin, drag nouă, au pictat scene biblice, cu sfințiși arhangheli proveniți din amândouă riturile creștine. Inclusiv scena biblică a înălțării la cer este reprezentată și cu nor și cu o scară”, ne spune într-o limbă românească frumoasă cu accente franțuzești, Maica Stareță Eliana.

Singurătate și comunitate

Viața acestor trei călugărițe este împărțită între slujbe, rugăciune, meditație. Pentru că fiecare aspect necesită o atmosferă aparte, cele 24 de ore ale zilei au fost împărțite în două: viața în singurătate și în comunitate. Asta înseamnă că îndatoririle vieții monahale, lucrul în incinta schitului, bucătăritul, cititul în bibliotecă, se fac în comun. Pentru singurătate, atunci când fiecare e față în față cu divinitatea, există camerele. O măicuță, o cameră. “În aceste spații intime, în afară de măicuța care locuiește acolo, nu are voie să pătrundă, nimeni, niciodată, indiferent de motive. Doar eu, și doar cu acceptul măicuței locatare. Se păstrează astfel un echilibru permanent între cele două dimensiuni ale vieții noastre”, aflăm de la Maica Stareță Eliana.

Pentru cei care vin dinafară, porțile schitului sunt în permanență deschise, pentru că o casă a domnului, așa trebuie să fie: primitoare pentru fiecare, oricând. Dar aceste precepte au făcut ca la Schit, să apară și hoții, deghizați în credincioși. Aceștia au profitat de activitatea măicuțelor și când au fost siguri că nu riscă să fie prinși, au furat potirul cu “Trupul lui Hristos” de pe piedestalul lui. Pierderea suferită a fost imensă, dar jaful, nu le-a descurajat pe cele trei carmelite, ele continuând să aibă încredere în oameni.

Dumnezeu a clipit

După 11 ani de realizări, atunci când totul era pus la punct, biserica terminată, casele de oaspeți mobilate, atunci Dumnezeu a clipit. Și în acea străfulgerare de timp, apele pârâului Gudea au năvălit peste măicuțe. Apa a pătruns în patru căsuțe, straturile cu flori și cu căpșuni au dispărut. ”În schimb am câștigat foarte mult balast. A fost apoi un documentar despre distrugerile pe care minunea asta de pârâiaș, altfel frumos, a putut să le facă în câteva minute. Documentarul difuzat pe posturi TV din țară și din Franța, a avut darul să ne aducă ajutoare. Două zile a venit un om cu un excavator și a rearanjat curtea devastată. Au mai venit peste 100 de voluntari din țară și străinătate, dornici să ne ajute. La fel și Primăria din Stânceni ne ajută în permanență,” ne spune, zâmbind senin, în ziua la fel de senină, Maica Stareță Eliana.

In Franța există 100 de mănăstiri Carmelite. În Spania, numărul acestor măicuțe este de 200. Dar schituri, de felul celui de la Stânceni sunt doar cinci. În întreaga lume. Unul este acasă în Franța, unul în Bulgaria, un altul în Liban, și încă unul în Pensylvannia. Ordinul călugărițelor Carmelite aparține de Episcopia Dijon, Franța. Aici în România, măicuțele sunt luate sub aripa Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj.

Eugenia KISS