De vorbă cu Maica Siluana (XXVI)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa

http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Spuneți-mi, vă rog, ce să fac în următoarea situație: locuiesc la bloc împreună cu părinții și fratele meu. Blocul are pereți foarte subțiri, sau nu știu de ce, dar izolația fonică este redusă, astfel că se aud zgomotele foarte bine, și chiar ce vorbesc vecinii…

Dar iată că a dat peste mine următoarea ispită: vecinul de jos, care are dormitorul exact sub dormitorul meu, are o amantă. De multe ori aud noaptea tot ce “fac” ei acolo … Vă dați seama ce poate să fie. Aceste zgomote … mă trezesc din somn și îmi este foarte greu să mă mut în altă cameră, pentru că știu că nu pot dormi bine pe canapeaua din sufragerie. De mulți ani merg la biserică, mă spovedesc și mă împărtășesc, dar la aceasta ispită nu mă așteptam. Nu cred că mă pot lupta cu ea. Îmi este frică să nu mă duc în iad.

Andreea

Draga mea Andreea,

Îmi pare nespus de rău pentru suferința ta, dar cred că Domnul te va ajuta să găsești o soluție. Ce pot eu să-ți spun este că nu te vei duce în iad pentru ispită, dacă nu vei primi “oferta” ei. Ba, dimpotrivă, va fi o ocazie să te folosești de harul pe care îl primești de la Biserică. Domnul ne dă puterea Sa necreată, tocmai pentru a birui în noi, nu în cei de lângă noi, ispitele. În iad ajungem numai dacă ne lipim cu plăcere de păcat și, prin asta, ne lepădăm de Dumnezeu sau nu folosim harul pe care ni-l dă.

Așadar, când năvălește peste tine o ispită, în primul rând ferește-te să judeci, ci mai degrabă roagă-te pentru cei care te duc în ispită și, imediat, fugi de ei. Vei descoperi că ai și unde și cum să fugi, în ciuda sugestiilor vrăjmașe că nu ai unde. Când efectiv nu avem unde, ne acoperă Domnul de parcă nu am fi acolo. Dar numai și numai dacă ne rugăm. Și să știi că ispitele nu ar avea nici o putere asupra noastră dacă nu ar fi și în noi o slăbiciune, o înclinare către plăcerea pe care o făgăduiește păcatul… Așa că, e nevoie să recunoaștem înaintea Domnului că suntem slabi și că avem nevoie de ajutorul Lui și să spunem: “Doamne, acum, în această împrejurare, acum ajută-mă! Tu ești scăparea mea și eu sunt roaba Ta!” Atunci Domnul ne dă și pricepere și posibilități să ne continuăm lupta. Nu va lupta în locul nostru, ci împreună cu noi!

Curaj!

Te îmbrățișez cu drag și înțelegere,

Siluana

Cum putem dobândi duhul smereniei și al tăcerii? Mă simt adesea în măsura să-i învăț pe alții dar știu că nu sunt în stare, vă rog să-mi răspunde-ți.

Daniel

Dragă Daniel,

Știu chiar de la Sfântul Apostol Pavel, adică de la Însuși Duhul Sfânt, că duhul smereniei este darul Duhului Sfânt. Apoi, știu de la Părinți, și mai ales de la Sfântul Siluan, că Duhul Sfânt se dobândește prin smerenie. Și iată-ne în pragul deznădejdii! Dar nu putem intra în ea pentru că avem poruncă să nu deznădăjduim. Avem poruncă să nu deznădăjduim deși avem motive reale și puternice pentru asta! Și nici Domnul nu spune: “nu aveți de ce deznădăjdui”, ci “nu deznădăjduiți”! Dacă avem curajul să intrăm în acest prag de înțelegere și acceptăm disconfortul psihic generat de ea, am făcut primul pas: respingând “soluțiile” sugerate de deznădejde; “nu mai pot”, “e groaznic”, “mai bine mă arunc pe fereastră”, “mă duc să-mi înec amarul într-un pahar cu, sau o farfurie cu…, sau…”, ne vedem în toată nimicnicia și neputința și strigăm: “Fără Tine nu pot face nimic! Vino, Doamne!” Acesta este pasul doi.

Mai departe ne conduce însuși Domnul și lucrează El!

Tăcerea? Mai întâi învățăm să-L ascultăm pe Domnul, să-L auzim și să-L ascultăm. Când ascultăm cu adevărat, tăcem. Apoi Domnul ne învață mai departe și ne mângâie cu prezența Lui pe care n-o putem simți decât în tăcere și ascultare.

Nu e un joc de cuvinte. Omul nu poate să nu comunice. Numai că el crede că a comunica însemnă a vorbi. Ei nu, înseamnă mai întâi a asculta! Învață asta, Andrei și multe vei afla cu mila și harul lui Dumnezeu.

Și, până vei ajunge la pragul acesta, nu te rușina

ă-i înveți pe alții dacă Domnul ți-a dat această ascultare. Ascultând de Domnul și pe Domnul primești darul de care au nevoie cei la care ești trimis și, dacă ești atent, te vei folosi și tu! De ce crezi că tot răspund eu la întrebările acestea? Ca însămi să mă dumiresc în cele la care nu m-am gândit niciodată, poate. Și ca să mă mai smeresc. Știi, când ajung într-o nedumerire și nu știu cum sau ce să fac, mă rog și Domnul îmi amintește ce am spus cândva cuiva… Era și pentru mine răspunsul acela, că una suntem în Domnul!

Așadar, curaj și bucurie sfântă!

Eu cred că fără bucurie nu putem ajunge la smerenie… Așa că, să ne bucurăm că avem un “așa Dumnezeu!”

Cu respect,

Siluana

Este posibil ca oamenii să trăiască în abstinență o viață cu adevărat curată?

Cum reușesc călugării acest lucru?

De câțiva ani mă tot străduiesc să aflu un limbaj prin care să ajung la urechile celor care pun această întrebare și mă tem că nu voi reuși să-l aflu. De ce? Pentru că majoritatea oamenilor aud cu urechile mentalității acestei lumi, interpretează prin rețeaua de sinapse impusă de cei din jur, uneori prin experiențe destul de traumatizante….

Apoi, oamenii aud ce vor ei să audă, pentru că cel ce întreabă crede deja că “nu se poate!” și că cei care afirmă altfel “ascund ei ceva” (așa credea și unul din securiștii care mă “cercetau”). Și au dreptate.

Da, toți cei care s-au oprit și au cunoscut în viața lor, în sufletul și în trupul lor, că Dumnezeu nu ne-a adus la viață pentru chin și plăceri efemere, ci pentru a ne împărtăși de Bucuria Lui de a fi, își ascund propria viață cu Hristos în Dumnezeu. Nu este o metaforă biblică, ci o realitate. Adică, viața creștinului viu este ascunsă chiar și pentru el în Dumnezeu, nici chiar el nu înțelege rațional cum a devenit imposibilul posibil. Nu înțelege intelectual, dar constată pe “pielea lui”. Pur și simplu: zice “Doamne!”, și “Doamne” vine și le face pe toate posibile. Nu în locul omului, ci în om, cu puterea omului pătrunsă, îmbrățișată, susținută de harul Lui. Tot meșteșugul omului este acela de a învăța să-și cunoască neputința și, prin asceză, să dobândească și să păstreze harul.

Călugării și toți cei care duc o viață curată primesc de la Dumnezeu, în mod simțit, ceva atât de bun încât strădania de a dobândi și păstra harul (asceza) devine o bucurie, iar sărmana plăcere senzuală adusă de păcat devine jalnică și demnă de disprețuit. Abstinența nu este decât calea (la început strâmtă) prin care obținem acel Ceva pe care îl pierdem prin păcat.

Despre acest ceva atât de bun, nu se poate povesti. Vă pot spune doar atât: Veniți și vedeți! Faceți o probă: faceți tot ce vă poruncește Domnul, respirați Răsuflarea Lui, mâncați Trupul Lui, beți Sângele Lui, ascultați cuvintele și tăcerea Lui și veți vedea.

Restul sunt vorbe goale, fiori trecători și multă suferință și angoasă.

Cu înțelegere și respect,

Siluana