Mărturiile incomode ale unui servitor public (II)

* Traian Băsescu și Ludovic Orban se ocărăsc de mama focului, deși seamănă destul de mult *Am avut ocazia să lucrez în subordinea amândurora, așa că pot spune că-i cunosc, din păcate pentru domniile lor, destul de bine * În cele ce urmează, fostul funcționar public va ridica cortina scenei politico-administrative și vă va prezenta cele două “personalități” ale României integrate deja în Uniunea Europeană, așa cum gândesc și se comportă în realitate

Spuneam în numărul precedent că “tinerii lui Băsescu” făcuseră foamea la propriu câteva luni, din cauza unor decizii stranii ale noului primar general. Directoarea de Personal a Primăriei Capitalei, Josefina Bugeanu, deși moștenită de la jalnicul Viorel Lis și criticată de angajați, fusese păstrată în funcție. Aceasta nu vedea cu ochi buni infuzia de tineri funcționari și punea bețe în roatele proiectelor reformiste.

În februarie 2000, primarul Băsescu

i-a convocat în sfârșit pe cei 100 de tineri la primărie pentru a-i anunța că urmează să fie în sfârșit încadrați, dar nu înainte de a mai fi testați de directorii din primărie. Pentru că eram “părintele” proiectului, m-a invitat să iau cuvântul, fiind sigur că îl voi lauda din nou pentru promisiunile onorate. Invitase și presa în sala de consiliu, alături de directorii compromiși în mandatul primarului Lis. Spre stupefacția domnului Băsescu, discursul meu a fost foarte dur la adresa domniei sale. I-am spus că își bate joc de peste o sută de angajați cu acte în regulă, care așteaptă de luni de zile să fie încadrați pe posturile câștigate prin concurs. I-am amintit că legea îl obliga să-i încadreze ca funcționari publici și nu pe post de personal contractual. I-am mai reproșat că a concediat ilegal din primărie o mulțime de funcționari competenți, în timp ce directorimea coruptă și incompetentă este în continuare protejată și lăsată să-și bată joc de subalterni și de bucureșteni.

Traian Băsescu era perplex, convins probabil că e doar un vis urât, mai ales că fusese cel care mă rugase să vorbesc sălii arhipline. și-a revenit după câteva minute și, uitându-se chiorâș, m-a potopit cu invesctive, gratulându-mă și cu apelativul “pedeserist”. Reprezenta o jignire, pentru că era notorie alergia mea față de partidul iliescian, iar domnul Băsescu știa asta foarte bine. Atacul meu a avut însă și un efect pozitiv: tinerii au fost angajați fără a mai fi retestați de directorime. După ce a ajuns în birou, democratul Băsescu l-a sunat însă pe liberalul Ludovic Orban, șeful meu de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), cerându-i imperios să mă sancționeze drastic pentru “tupeul” de a-l fi criticat.

Ludovic Orban, demnitarul înfrățit cu Bachus

Președintele ANFP nu m-a sancționat, deoarece se afla încă în expectativă. PNL încheiase un acord cu PDSR încă din luna decembrie și spera să guverneze țara în continuare, la braț cu pesediștii lui Iliescu. Ludovic Orban spera nu numai să-și păstreze funcția de secretar de stat, ci chiar tânjea la demnități și mai importante. Traian Băsescu se declarase drept un adversar al PDSR, așa că reclamația acestuia nu a fost luată în seamă, fiind chiar prilej de amuzament la ANFP.

Octav Cozmânca, noul ministru al administrației publice, făcea deja ravagii în mediul administrativ. Mii de funcționari publici fuseseră concediați peste noapte începând cu luna ianuarie a anului 2001, legislația în vigoare fiind ignorată cu desăvârșire de regimul PDSR.

ANFP era obligată prin lege să vegheze tocmai la respectarea legislației privind funcția publică și funcționarul public. Instituția condusă de liberalul Orban se transformase în loc de pelerinaj pentru sute de funcționari publici veniți din toată țara cu jalba la București, în timp ce alte mii ne trimiteau în scris S.O.S.-uri disperate. Toți cereau ajutorul Agenției, cazurile lor fiind tragice. Oameni rămași pe drumuri, dați afară în brânci din instituții pedeserizate forțat, aflați în pragul suicidului, toți conturau zi de zi un tablou halucinant al administrației românești. Imaginile erau teribile, pentru că tânguirea lor era tot mai puternică pe holurile ANFP.

În luna martie am cedat psihic și, deși puteam fi sancționat, am organizat o conferință de presă în calitate de secretar general al Federației Naționale Sindicale a Funcționarilor Publici, o structură sindicală constituită în cadrul CNS “CARTEL ALFA”. Eram și liderul sindicatului din ANFP și cunoșteam în detaliu campania de pedeserizare coordonată de Octav Cozmâncă. Am acuzat public atunci noua guvernare de încălcarea grosolană a legii, denunțând abuzurile lui Cozmâncă. Chestionat de postul de radio BBC cu privire la declarațiile mele, liberalul Orban declara cu nonșalanță: “Ceea ce se petrece în administrație este imoral, dar este legal”. Protocolul încheiat de PNL cu PDSR era încă în vigoare.

Ce făcea însă Ludovic Orban în acele vremuri tulburi? Ludovic sau Lodi, așa cum cerea să fie apelat de personalul din ANFP, organiza veritabile orgii în sediul instituției și juca fotbal în timpul programului. Am fost printre puținii care au refuzat să-l tutuiască pe demnitarul liberal și să-i fie tovarăș de pahar. Apucasem să-l văd beat criță și nu țineam să fiu familiar cu un alcoolic depravat. Asta era realitatea! Ludovic Orban nu se putea abține, iar sticla de băutură era nelipsită de pe biroul său. Se vorbea în ANFP și de o cură de dezintoxicare urmată în trecut de demnitarul liberal, dublată și de niște exerciții yoghine, dar fără un efect pozitiv de durată. Petrecerile se țineau lanț în ANFP. Băutura curgea în valuri, programul de discotecă era deja cotidian și totul se termina adesea cu veritabile orgii. Unii colegi povesteau dezgustați scene incredibile, care-i puseseră pe fugă din birourile transformate în bodegă, dar care erau savurate de gașca liberală angajată în Agenție. În timpul programului se organizau meciuri de fotbal, la care participau angajații instituției, și care se terminau cu chefuri de pomină. Și toate acestea se petreceau în plină campanie de concediere a multor mii de funcționari publici de către Cabinetul Adrian Năstase, care cerșeau cu disperare ajutorul conducerii ANFP.

Tovarășii de chiolhanuri din ANFP din vremea aceea au fost promovați de liberalul Orban revenit la Putere. Cătălin Deaconescu a ajuns subprefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă a devenit peste noapte secretarul general al Ministerului Apărării Naționale, iar Iulia Cârcei a fost propulsată pe funcția de secretar general al Institutului Național de Administrație. Sunt doar câteva exemple, lista obedienților liberali miluiți cu sinecuri de Ludovic Orban fiind mult mai lungă.

Nu mai era o enigmă pentru nimeni că președintele ANFP își angajase iubita pe post de șefă de cabinet, că “liberalizase” mai mult de jumătate dintre angajați, că transformase sediul instituției în centru de campanie electorală pentru PNL. Domnia sa candidase fără succes pentru Camera Deputaților în jud. Călărași, așa că personalul și logistica ANFP făcuseră pârtie pe ruta București-Călărași.

În luna aprilie, visul PNL de a guverna alături de Năstase și Cozmâncă se spulberase deja, așa că Ludovic Orban a fost pus pe fărașul guvernamental, dar și-a găsit rapid un loc călduț în holdingul patronat de Dinu Patriciu. L-am mai reîntâlnit la finalul anului 2003, când l-am rugat să facă echipă cu Traian Băsescu, pentru a contracara presiunea Guvernului Năstase asupra Municipalității bucureștene. Mi-a replicat senin că principalul său adversar politic la nivel de București este chiar primarul general și că își dorește să fie contracandidatul acestuia la proximele alegeri, așa că nu vede cu ochi critici hărțuirea primarului PD.

Primarul Băsescu, tatăl corupților din PMB

În primăvara lui 2002 am fost destituit din funcția publică ocupată în cadrul ANFP. Elaborarea și publicarea sub semnătură a unui raport din seria ARMAGHEDON a fost picătura care a umplut paharul răbdării tov. Octav Cozmâncă. “Armaghedon IV Funcția publică” (http://www.draghici.ro/admi nistratie) a fost un șoc pentru guvernanți, fiind recenzat de Delegația Comisiei Europene și de Ambasada SUA la București. Conducerea ANFP și a ministerului m-au acuzat chiar că am pus în pericol aderarea României la UE, pentru că în rapoarte ale oficialilor europeni se regăseau concluzii din “Armaghedon IV”. Era o aberație, pentru că nimeni nu ar fi preluat asemenea acuzații, fără a le verifica în prealabil acuratețea.

Cert este că pe 13 aprilie 2002 eram oficial ejectat din ANFP, după aproape un an de coșmar sub conducerea tandemului Verginia Vedinaș-Jozsef Birtalan. Fosta președintă Vedinaș este în prezent senator PRM, iar fostul său adjunct este acum demnitarul UDMR care conduce Agenția Națională a Funcționarilor Publici, fiind demnitar la vârful ANFP încă din primăvara anului 2000 și traversând așadar deja trei guvernări consecutive.

Am primit imediat o invitație surprinzătoare din partea primarului general, democratul Traian Băsescu. Acesta știa de concedierea mea și îmi propunea să lucrez în Primăria Capitalei. Negocierea a fost rapidă. Nu ne mai vorbisem de la conflictul din februarie 2001. Mi-a întins mâna, spunându-mi că a fost sigur că ne vom reîntâlni. M-a felicitat pentru criticile mele la adresa guvernării PSD, pentru faptul că devenisem o replică a sa în corpul funcționarilor publici, un junghi în coasta pesedistă. Avea nevoie de suportul meu și îmi oferea un job în subordinea sa. Concursul pentru un post în PMB nu constituia o problemă pentru mine, dar era oricum o formalitate și pentru primarul general. Mi-a oferit funcția de director de resurse umane, dar am refuzat. Am înțeles ca tov. Bugeanu era în dizgrație. Eram președintele unei federații sindicale și nu găseam deloc morală ocuparea unui asemenea post, considerând chiar că m-aș fi aflat într-un evident conflict de interese. I-am spus că nu sunt membru de partid și că doresc să rămân neînregimentat, pentru că activitatea sindicală îmi impune acest statut de independent. A fost de acord cu argumentația mea și mi s-a plâns că nu a întâlnit instituție mai coruptă decât Primăria Capitalei. I-am promis că îl voi ajuta să reformeze primăria și să profesionalizeze personalul.

Așa s-a reluat colaborarea mea cu domnul Traian Băsescu, acceptând o ofertă care m-a entuziasmat atunci și care s-a dovedit ulterior o mare deziluzie. Am încercat să dinamizez activitatea sindicatului existent în PMB, dar mi-am dat seama rapid că era condus chiar de un lider al funcționarilor corupți. Am înființat un nou sindicat, destinat celor care nu erau certați cu legea. Am sesizat că mulți dintre directorii aduși de Viorel Lis și suspectați de acte de corupție fuseseră menținuți în funcții sau chiar promovați de primarul Băsescu.

Începând cu directoarea Bugeanu, poreclită Doamna Sacoșica, și terminând cu liderul sindical Romulus Gheorghiu, gașca incompetenților și a infractorilor era tot mai vizibilă. I-am cerut primarului să profite de acțiunea de numire în funcții publice a personalului pentru a curăța instituția de infractori. Membrii noului sindicat mă puseseră rapid la curent cu teribilă realitate din PMB. La sindicat aderaseră în primul rând tinerii angajați în 2000, deși se împuținaseră vizibil. Scârbiți de mediul profesional infect, de lipsa de perspective, de salarizarea mizeră, de ipocrizia primarului, de politizarea funcțiilor de conducere, mulți tineri părăsiseră sectorul public. O parte din cei rămași trecuse de partea corupților, unii fiind chiar forțați de colegii mai experimentați sa primească șpăgi pentru a demonstra că sunt buni colegi. Era un fel de inițiere în tainele corupției, făcută uneori cu pistolul pe masă.

I-am sugerat să facă teste de integritate și să ceară chiar sprijinul altor autorități pentru a deparazita instituția. Existau și martori numeroși, atât din sânul personalului cât și dintre bucureștenii revoltați, dispuși să ne ajute la curățenia internă..

I-am dat și numele celor mai dubioși funcționari: Josefina Bugeanu, directorul de la Personal, Romulus Gheorghiu, șeful serviciului care deservea Consiliul General, Vasile Chirilă, director adjunct la Juridic. Toți trei făceau parte din echipa lui Viorel Lis, dar deveniseră slugile supuse ale noului primar, fiind chiar suspectată înscrierea lor în PD. La aceștia se adăugau și cei aduși de noul primar, aflați de regulă pe statele de lideri ai Partidului Democrat. Directorul general Gheorghe Dobre, ajuns peste ani ministru al transporturilor, sau directoarea Sulfina Barbu, ajunsă ulterior ministru al mediului, erau de asemenea lideri ai PD și suspectați de ilegalități multiple sau de impostură în funcțiile administrative ocupate.

Primarul Băsescu a tot amânat să ia măsuri disciplinare, explicându-mi că nu se poate expune unor critici din partea guvernanților. A îngropat până la urmă toate sesizările mele, preferând să riște confruntarea cu scandaluri de mari proporții. Previziunile mele sumbre s-au adeverit ulterior: Gheorghiu și Chirilă au fost arestați chiar în birourile lor. Deși știa că sunt corupți până în măduva oaselor, primarul general le-a sărit în apărare, prezentându-i drept victime ale luptei politice.

Dacă cei doi se pretau la șpăgi de zeci și de sute de mii de euro, alți funcționari se mulțumeau doar cu sute de “verzișori”. Au fost cazuri depistate, fie reclamate de cetățeni ai Capitalei fie sesizate de alte autorități. Toate au fost mușamalizate la ordinul primarului general. Chiar m-am trezit cu o replică stupefiantă din partea domniei sale: “Bogdane, chiar faci caz pentru trei-patru sute de euro?! Hai să fim serioși!”.

Politizarea funcțiilor de conducere a fost tot mai accentuată, iar pediștii parașutați în fruntea PMB erau de regulă incompetenți profesional. Deși se văita că are un personal corupt și slab pregătit, domnul Băsescu nu a făcut decât să conserve sau chiar să potențeze această realitate, de dragul satisfacerii clientelei partidului pe care îl conducea. Întotdeauna îmi spunea că va face ordine după ce va ajunge din nou la Putere și că nu își permite scandaluri publice cu privire la corupția din PMB.

Deși părea hărțuit de PSD, o reacție a domniei sale mi s-a părut stranie, dar mi-am explicat-o mult mai târziu. Majoritatea PSD din Consiliul General bloca toate proiectele Municipalității, finanțări de sute de milioane de euro fiind periclitate din cauza luptei politice murdare dusă aparent de PSD. Sindicatul condus de mine a organizat un miting, pentru a-l sensibiliza pe președintele Ion Iliescu și a-l determina să intervină spre beneficiul bucureștenilor. Mitingul urma să fie organizat chiar în fața Palatului Cotroceni. Primarul Băsescu era cel care aviza conform legii asemenea formă de protest, dar a dat aprobarea cu o condiție: mitingul să nu fie făcut în fața Președinției ci în fața sediului PSD. Președintele Iliescu a venit ulterior la primărie, dar grija domnului Băsescu mi-am explicat-o mult mai târziu. Domnul Traian Băsescu evitase un conflict deschis cu președintele României, deoarece eu îi propusesem chiar o pichetare a Palatului Cotroceni pe durata nedeterminată.

Se vorbește foarte mult despre relația domnulul Băsescu cu fosta Securitate. În 2003 a fost organizată la Palatul Parlamentului lansarea “Cărții negre a Guvernării PSD”. PNL și PD doreau să prezinte rateurile Cabinetului Năstase. Domnul Traian Băsescu invitase și reprezentanți ai societății civile, lansând chiar un S.O.S. și cerând ajutorul câinilor de pază ai democrației. L-am crezut sincer și am cerut cuvântul, încercând să dau un exemplu personal. Le-am cerut explicații politicienilor prezenți cu privire la prezența în sediul Parlamentului, inima democrației românești, a unui simbol al totalitarismului criminal comunist. Le-am spus că le vin în ajutor ca reprezentant al societății civile, pentru a-i ajuta să scape de infamul simbol. Am ieșit val-vârtej din sală, am urcat la etaj și am smuls de pe panoul de onoare al conducătorilor Parlamentului tabloul fostului torționar comunist Alexandru Drăghici, ministrul de interne care îmi aruncase bunicul în pușcărie.

Tabloul fusese postat acolo la ordinul fostului președinte al Camerei Deputaților, premierul de atunci, domnul Adrian Năstase. Acesta asimilase președinții Parlamentului interbelic cu șefii comuniști ai Marii Adunări Naționale. Parlamentarul Constantin Ticu-Dumitrescu se revoltase în momentul inaugurării galeriei de onoare, dar se limitase doar la un protest verbal vehement. Am dat jos tabloul criminalului, am revenit în sală, le-am reamintit cine a fost Alexandru Drăghici, am tăiat imaginea cu o tușă groasă și l-am aruncat în mijlocul sălii de dezbatere. La dreapta și la stânga domnului Băsescu se aflau doi foști ofițeri de securitate de la DIE: Mihai Darie și Silvian Ionescu. Ambii aveau în acel moment figuri de gheață. Întrebat de jurnaliști cum comentează acțiunea mea, domnul Băsescu a replicat scurt: “Este un gest excesiv!”.

În numărul următor veți avea ocazia să aflați alte mărturii despre tenebrele mediului politico-administrativ dâmbovițean, actorii principali făcând parte din principalele partide parlamentare. Ca martor ocular sau ca actor al unor scene care spun multe despre cei care conduc destinele acestei țări, am obligația de a le împărtăși concetățenilor mei adevărul despre o realitate doar bănuită de mulți. În numărul următor veți afla adevăruri incomode despre demnitari ai PSD, PRM și UDMR și despre organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din administrația publică.

În luna aprilie, visul PNL de a guverna alături de Năstase și Cozmâncă se spulberase deja, așa că Ludovic Orban a fost pus pe fărașul guvernamental, dar și-a găsit rapid un loc călduț în holdingul patronat de Dinu Patriciu.

Ludovic Orban nu se putea abține, iar sticla de băutură era nelipsită de pe biroul său.

Bogdan DRÄ‚GHICI

draghici@gazetadebucuresti.ro