Armata, societate pe acțiuni

Îmi amintesc de ultimele zile de armată. Parcă mă aflam într-un târg. Dacă mai rețin exact, o pereche de bocanci de ofițer, noi bineînțeles, costau vreo 500 de mii. Material: piele, culoare: galben. Bocancii pentru recruții cu termen redus, tot noi, erau vreo 300 de mii. Material: piele. Culoare. negru. Se găsea pe “tarabe” și uniforme. Fie set, fie la piesă. De iarnă, de vară, nu conta. Lopețile erau la mare trecere. Rezistente, fiabile, bune la orice. 200 de mii. Cuțitul de luptă era și el acolo. Scump. 500 de mii. Dar era tratat cu mercur, așa că nu putea fi folosit la tăiat slănina, de exemplu. Am fost șocat. Puteam să plec acasă cu aproape orice. Dacă exista cerere, se putea pune la dispoziție mai multă marfă. Cauciucuri, piese auto, ciment, var, mâncare, fructe. Orice.

Se poate spune că armata a devenit acum dintr-o regie a statului, o societate pe acțiuni. Cu patron, cu buget și tot ce trebuie. Nu va deveni profitabilă, însă cu siguranță nici nu va continua să fie o găleată fără fund. Am făcut armata într-o unitate unde plopii deveneau acoperișuri pentru vilele comandanților, unde zgura de pe terenul de sport era numai bună pentru un teren de tenis la o casă de vacanță, iar construcția unui nou corp de clădire însemna o super afacere pentru cei care aveau dreptul să fure. La fel ca într-o regie, de unde fiecare fură după funcție, în armată se fura după grad. Dacă generalii furau plopii, caporalii furau bocancii. Dacă maiorii furau zgura, bucătăresele furau mâncarea. Soldaților li se fura aiurea un an din viață. Sau jumătate de an, în funcție de studii. Cel mult, puteau învăța și ei să fure. Nu regret că am făcut armata, pentru că acum am posibilitatea să-mi dau cu părerea despre ce a fost. Nu știu însă ce va fi. Nu am de unde să știu dacă uniformele, bocancii sau chiar muniția vor putea fi vândute oricărui om ce va fi interesat. Nu știu nici dacă munca în diferitele șantiere ale generalilor se va face cu mână de lucru din unități.

Alin BRATU