Uncategorized

Rugăciuni sobre pentru sinucigașii mureșeni

Nici nu a început bine luna, că deja trei persoane s-au decis să-și pună capăt zilelor, din diverse motive și prin diverse metode. Fie că e vorba de frica de a înfrunta familia, fie că e vorba de remușcare sau doar de probleme de familie, cazurile de suicid sunt din ce în ce mai multe și se înregistrează atât la tineri cât și la oamenii trecuți de 40 de ani.

Prima persoană, Rozalia. A., o tânără în vârstă de 22 de ani, și-a pus capăt zilelor, duminica trecută. Nimeni nu știe exact motivul, dar nu ar fi exclus să fie chiar faptul că era însărcinată. Fata locuia în localitatea Pănet și a plecat de acasă înainte cu trei zile de incident, timp în care familia nu a știut nimic despre ea. Membrii familiei au căutat-o timp de trei zile prin satele învecinate, iar în momentul în care au văzut că nu-i dau de urmă, au anunțat Poliția. Până la urmă, după mai bine de patru zile de căutări, fata a fost găsită de niște muncitori, pe malul râului Mureș.

La efectuarea autopsiei, reprezentanții IML Mureș au descoperit că, deși fata prezenta fractură craniană și cervicală, nu a murit din cauza acestor răni, ci s-a înecat. “Moartea a survenit prin înec. Din câte am putut observa, studiind cadavrul, fata s-a aruncat în apă. Deci e clar e vorba de sinucidere. Corpul tinerei prezintă leziuni craniene și cervicale. Cu toate acestea, după impact, fata a mai supraviețuit o perioadă deoarece moartea s-a datorat înecului. De asemenea, la autopsie s-a confirmat existența unei sarcini. Este vorba despre un făt de sex feminin cu o greutate de 1900 de grame și 43 de centimetri lungime”, a precizat Hecser Laszlo, directorul IML Mureș. Familia fetei nu știe ce ar fi putut-o determina pe fată să se sinucidă, dar cred că aceasta și-a pus capăt zilelor din cauza sarcinii de care a aflat.

De la viol la sinucidere

Un al doilea caz de sinucidere a avut loc la doar o zi după descoperirea fetei, adică în cursul zilei de luni. Abia ieșit din închisoare, G.S., un bărbat din Sângeorgiu de Pădure, condamnat pentru tâlhărie, s-a întors acasă, la familie. După nici o săptămână de la ieșirea din închisoare, acesta și-a violat nepoata în vârstă de 14 ani, care a fugit la poliție și a reclamat fapta unchiului ei. Pentru că nu mai vroia să ajungă din nou în închisoare, acesta s-a spânzurat. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit de niște copii, la marginea pădurii. Cazul este cu atât mai complex cu cât, în urma examinărilor atât a fetei violate, cât și a bărbatului, înainte ca acesta să se sinucidă, reprezentanții IML nu au constatat urme de violență pe corpul fetei, ceea ce ridică semne de întrebare dacă a fost sau nu vorba de viol. “Și bărbatul a fost examinat, mai trebuia să stabilim unele lucruri, dar bărbatul s-a sinucis. Chiar dacă nu ar fi fost vorba de viol, relațiile sexuale cu tinere sub 16 ani constituie o infracțiune”, a precizat Hecser.

Speriat de singurătate

Ultimul caz de suicid a fost descoperit în cursul zilei de marți, în localitatea Sângeorgiu de Mureș. D.G., un bărbat în vârstă de 56 de ani, a înghițit substanțe insecto-fungicide pentru a-și pune capăt zilelor. Acesta a spus că nu poate să trăiască fără soția lui care l-a părăsit și cu care era în divorț. La efectuarea autopsiei s-a stabilit că moartea victimei a survenit în urma intoxicației cu substanțe necesare în agricultură. Bărbatul și-a pus capăt zilelor, după ce, sătulă de certuri și neînțelegeri, soția acestuia a hotărât să divorțeze. În momentul în care bărbatul a primit aceste hârtii și și-a dat seama că femeia vorbește serios, s-a hotărât să moară, pe motiv că el nu va putea trăi singur, fără ea.

Vocea bisericii

Din punctul de vedere al Bisericii, lucrurile sunt foarte simple. În cazul unei sinucideri, acel om nu va avea slujbă normală, ci doar va fi rostită o rugăciune, de obicei Tatăl nostru, după care se trece la punerea acestuia în mormânt.

Toți cei trei care și-au curmat viața, au avut parte de același tratament. În ziua înmormântării Rozaliei, la Pănet, clopotele nu au bătut deloc. Liniștea unei înmormântări izolate, la marginea cimitirului, a fost curmată doar de rugăciunea rostită de familie pentru tânăra fată. Ceilalți doi sinucigași au avut aceeași soartă. Au fost îngropați fară slujbă, cu foarte puțini oameni și departe de restul celor care au trecut în lumea celor drepți. “Viața este un dar. Iar sinuciderea este cel mai mare păcat pentru că nu poți face ce vrei cu acest dar. Numai cel care ne-a dat-o poate să hotărască asupra ei. Toți cei care se sinucid au parte de o înmormântare foarte simplă, fără slujbă și izolat. Există însă cazuri în care se face excepție. În cazul în care se constată că această sinucidere s-a produs pe un caz medical de nebunie, inconștiență, se are în vedere că persoana respectivă nu mai era sub controlul rațiunii și-atunci se face o excepție”, a precizat preotul Silviu Negruțiu.

Sorina SZAKACS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close