Lăsați-mi în pace străbunicul!

În perioada 2-4 noiembrie, la Sighet a avut loc o campanie arheologică, în paralel cu o investigație judiciară, menite să facă nițică lumină în misterul deceselor din anii ’50, survenite în închisoarea din oraș -cea a elitelor românești.

Zilele trecute, la Cimitirul Săracilor – Cearda din Sighet a fost mare vânzoleală: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR) și Institutul pentru Istoria Recentă, au reluat sapăturile începute în luna iulie.

În afara cercetătorilor de la cele două institute și cei ai Memorialului Sighet – gazda evenimentelor, la săpături au fost prezenți arheologi de la Muzeul Național de Istorie din Cluj-Napoca, procurori din cadrul Secției Parchetelor Militare a Parchetului General, medici legiști în frunte cu profesorul Panaitescu de la IML, polițiști, criminaliști și jandarmi, conduși de profesorul dr. Gheorghe Petrov.

În campania din iulie au fost executate două secțiuni, iar luna aceasta, alte două, în care au fost descoperite un număr de 22 de morminte (șase în vară, și restul zilele trecute). Nici unul dintre mormintele dezvelite și cercetate pe cale arheologică, nu dau, deocamdată, indicii precise că ar aparține unor foști demnitari ai statului român care au sfârșit în închisoarea de la Sighet.

Doar unul singur, descoperit acum, prezintă interes. Este vorba de “un adult fără dentiție, cu urme de țesătură care ar putea fi și zeghe”, ne-a declarat Gheorghe Mihai Bârlea, directorul Memorialului. Scheletul respectiv a fost recuperat și trimis spre analize mai complexe la Institutul de Medicină Legală de la București.

Cât despre descoperirea rămășițelor lui Maniu, aceastea mai au de așteptat, deși presa centrală a sărit aiurea să anunțe “evenimentul”…

“Fostul gardian Popovici, audiat zilele acestea, este cel care a asistat în 1971 la desumarea așa-zisului Maniu, refuzat de familie, pentru că Maniu nu avea dentiție sănătoasă, și nici semne la picior (suferise doar o fractură care se vindecase, și nu purta tijă).

Atunci Securitatea a recuperat șapte cadavre, presupuse a fi cele ale lui Maniu și ale Brătienilor. “Brătianu a fost acceptat de familie, și reînhumat la Florica, deși urmașii știau precis că nu era el”, rememorează Bârlea evenimentele.

În fapt, la Cimitirul Săracilor, s-au practicat înhumări de 100 de ani încoace. Primii demnitari au fost înhumați în Cimitirul mare din oraș, doar cei morți după 1952 fiind astrucați la Cearda. Apoi, acolo se află înhumat, printre alții, chiar și străbunicul semnatarului acestor rânduri, decedat prin anii 1930. Nu ar fi de mirare ca arheologii să-i fi ridicat deja osemintele, pentru a le duce la expertiza legală. Și străbunicu’ avea dentiția slabă, era în vârstă, așa că ar putea fi confundat cu un demnitar…

Săpăturile de la Cearda, efectuate într-o grabă incredibilă și nejustificată, (două casete masive în trei zile) au dus până acum (cu o singură excepție notabilă) doar la descoperirea de schelete de copii și femei, nu și de adulți în vârstă, cum erau demnitarii. Foștii gardieni care au asistat la o parte a înhumărilor, au declarat fiecare altceva, dar într-o privință au fost în consens: “Politicienii erau îngropați, sub brad, singurul brad din zonă, iar prelatii și se pare că și generalii, sub nuc.”

Numai că alți martori ai acelor vremuri, spun că în Cimitir existau nu unul, ci doi brazi!

Necropola de la Cearda are două hectare, parte fiind acum imposibil de săpat (deoarece este cimitir activ), acolo fiind înhumați în total sute sau mii de morți (săraci, sectanți, nebuni, copii, deținuți). Practic, vorbim despre căutarea acului în carul cu fân.

Arheologii spun că vor veni din nou la anul, și că intenționează să scotocească 35 la sută din suprafața cimitirului.

“Ar fi extraordinar să fie identificat un singur demnitar, ceea ce ar da prilej de funerarii naționale, că doar au fost cu toții personalități”, susține Gheorghe Mihai Bârlea.

“Noi tulburăm liniștea celor înmormîntați aici, tocmai ca ei să-și recapete liniștea”, a concluzionat directorul IICCR și consilier al premierului, Marius Oprea, șeful întregului proiect.

Istoria se repetă

În paralel cu investigațiile de la Cimitirul Săracilor, generalul Dan Voinea (adjunctul Secției Parchetelor Militare, cel care-l anchetează acum și pe Iliescu), și prim-procurorul militar adjunct Viorel Siserman, au audiat zilele trecute grupul de gardieni supraviețuitori ai închisorii din Sighet, acolo unde au decedat cel puțin 53 de demnitari în perioada anilor 1950.

După cercetări îndelungate, anchetatorii au descoperit că din cei 30 de gardieni care au lucrat la Sighet în anii 1950-1955, mai sunt în viața doar câțiva.

“A fost foarte greu, pentru că din cei 13 gardieni care mai trăiesc, doar trei locuiesc în zonă, restul fiind împrăștiați prin țară.

Pentru a lămuri lucrurile, trebuie spus că toți au fost audiați în calitate de martori, nu de acuzați. Unul dintre ei este Silișteanu, fost ofițer politic al închisorii, azi domiciliat în Satu Nou de Sus. Trebuie spus că a fost foarte greu de comunicat cu el: am depus un jurământ, și sunt fidel, a declarat aceasta. Nu ne-a oferit informații”, relatează Bârlea.

“Mi-e frică să spun. Nu stau de vorbă decât cu un procuror militar!”, a spus un altul, păcălit de costumația civilă a procurorilor militari. Alți gardieni au evitat să se prezinte la audieri, motivând că sunt bolnavi, sau că au de hrănit vitele!

Generalul Dan Voinea, a anunțat despre ce este vorba: “Este unul dintre multele dosare care privesc crimele comuniștilor. Acesta este un dosar format în vară, la plângerea mai multor foști deținuți politici, printre care se numără și Cicerone Ionițoiu”.

Și pentru a demonstra că istoria se repetă, amintim că pentru aceleași delicte invocate acum – “crimă contra păcii și omenirii” – regimul comunist îi condamna în anii ’50 pe demnitarii decedați la Sighet…

Pălăria lui Maniu

Unul dintre cei mai importanți audiați a fost Alexandru Satmari, fost ofițer politic al temniței între anii 1953-1957, care a declarat că și-a făcut serviciul conștiincios, și că nu are regrete. Exact așa spunea și Ciolpan, fostul comandant al sinistrului penitenciar…

În posesia lui Satmari s-au aflat o serie de obiecte, declarate de acesta ca fiind ale lui Iuliu Maniu: o pălărie, un baston, o batistă cu monogramă, sau un calapod de făcut pantofi, presupus a fi confecționat de politician chiar în închisoare.

Aceste obiecte, alături de o serie de manuscrise ce se presupune că au fost redactate de Petre Å¢uțea, au fost scoase de Satmari în repetate rânduri la vânzare (cerând pe ele zeci de mii de euro).

Ei bine, în fața procurorilor militari (dotați și cu mandat de percheziție), Satmari s-a răzgândit, cedându-le de bună voie.

Apoi, a doua zi, acesta a făcut scandal, sugerând că obiectele i-au fost sustrase ilegal de procurori, și susținând că se va plânge la CEDO. Tot el!

Satmari și-a făcut și un calcul, manifestându-și intenția de a solicita “taxă de bagaj” pentru lucrurile “de care a avut grijă” vreme de peste cinci decenii, adică 50.000 lei/zi. Un mizilic de 1,6 miliarde lei, în total! Pentru niște obiecte furate sau confiscate abuziv chiar de la deținuții politici pe care-i avea în grijă!

Acest Alexandru Satmari, este azi pensionar al Statului român. După ce a părăsit Securitatea, a fost angajat ca director al Cinematografului “Muncitoresc” din Sighet, până la Revoluție. Un exemplu clasic de torționar nepedepsit. Dacă am fi trăit în Germania, ar fi murit în pușcărie, așa, tot el strigă că a fost nedreptățit. Tipic pentru România…

Teofil IVANCIUC