Aurelia, mamă singură printre copii

Se zice că fiecare din noi are de dus în viața asta o cruce. Unii nici nu o simt, alții se mai poticnesc din când în când, dar mai sunt și o mică parte care simt povara ei în permanență. Uneori din vina lor, alteori din motive inexplicabile.

În satul Berghia ne-a fost dat să întâlnim o poveste de viață care are în parcursul ei, de toate. “Dacă m-aș gândi cum a fost viața mea până acum, ar trebui să spun că a fost grea și dureroasă. Am greșit și eu, s-au întâmplat multe nenorociri. Sper totuși ca măcar de acum înainte să fie puțin mai bine”, ne-a spus Fodor Aurelia, femeia cu care, pe o pajiște verde, am stat de vorbă, în una din puținele zile frumoase ale acestui an.

Exact ca viața ei….

Am oprit lângă biserica satului și peste drum, într-o poieniță verde înconjurată din două părți de copaci bătrâni, și pe o altă latură de un pârâu adânc peste care trece un vechi pod de piatră, am zărit un năpârstoc de fetiță, cu o coamă de păr blond, revărsat până peste fustița roșie. Era Emese Kosma, fetița de doar cinci ani a Aureliei. Peste câteva momente a apărut și mama, curioasă să vadă cine este străina care stă lângă copilul ei. “M-am speriat și am venit repede pentru că acum trei ani, pe când Emese avea doi anișori, o altă fiică de-a mea, dintr-o căsnicie anterioară, Kristina Melinda, a furat-o de acasă pe Emese. Melinda avea atunci 16 ani și cu toate că locuia cu mine, pentru că mi-a fost încredințată custodia ei în urma divorțului, a fost geloasă pe surioara ei cea mai mică și a fugit cu ea de acasă. Noi nu am știut nimic, le-am dat pe amândouă în urmărire generală, am crezut că le-a furat cineva, pentru că atunci se auzeau povești cu copii furați de acasă. Pe posturile de televiziune le-au apărut pozele, și după câteva zile, un om a recunoscut-o pe stradă pe Emese. Le-a urmărit pe fete și a văzut că intră în ghereta în care pe vremuri stătea acarul de la calea ferată din Aleea Carpați. Apoi a anunțat poliția, care ne-a adus acasă fetele. Am aflat că, de fapt, acolo locuia o familie de țigani și Melinda, din câte spuneau unii ar fi vrut să o vândă pe Emese. Nu am aflat niciodată dacă e adevărat sau nu, pentru că după aia Melinda a rămas repetentă, a început să vagabondeze și să fure. Acum de un an deja, nu mai știu nimic de ea, de când ne-a furat din casă bijuterii trimise de fiul care lucra în Spania și 22 de milioane de lei, bani adunați cu greu”, ne-a spus

aproape într-o răsuflare, plină de grijă și de neputință, Aurelia. După ce fiica ei i-a furat a doua oară bani și lucruri din casă, a dat-o în judecată…, poliția o caută, dar fără succes.

Înainte și după prima căsătorie

Aurelia recunoaște că a făcut greșeli în viață, dar cine nu face. Primul copil pe care l-a adus pe lume, a fost unul din flori. Apoi s-a căsătorit și în timpul mariajului a mai născut alți patru copii. A lucrat ca și confecționer cu munca la domiciliu și apoi în fabrică, la confecționat articole din piele. Dar revoluția a “omorât” o mare parte a activității, așa că a rămas șomeră, apoi, frunză-n vânt la discreția soțului și după 22 de ani de conviețuire a divorțat din cauza scandalurilor din casă. “Fiul cel mare, acela din flori, a ajuns să fie bișnițar. Din asta trăia. Apoi a ajuns în Spania și nu știu exact ce făcea acolo, dar avea bani și ne mai trimitea și nouă câte ceva. Tot acum trei ani a avut un accident de circulație în Spania și a murit pe loc. Bani să îl aducem acasă nu am avut, la înmormântarea lui nu am putut participa, dar am auzit că e înmormântat la etajul cinci al unei cripte. Vrem să îl aducem acasă, dar nu știu cine ne-ar putea ajuta. Ceilalți copii din prima căsătorie nu mă caută. Nici nu mai știu de cât timp nu i-am văzut. În ultimii opt ani, de când m-am mutat aici cu noul meu soț, i-am văzut tot mai rar”, ne-a spus Aurelia. Nici nu știe și nici nu vrea să se justifice pentru atitudinea pe care copiii o au față de ea. Viața te duce pe cărări nebănuite…, dar, în ultimul timp, viața Amaliei curge în ritmul vieții la țară. Munca de dimineața până seara în casă, curte, grădină și câmp, nu îi mai lasă prea mult timp să se gândească la ce ar fi fost dacă și dacă…

Și asta nu e totul

Anul trecut, o rupere de nori a adus un val uriaș de apă, care le-a surpat gardul, așa că bătătura lor se termină brusc în pârâu. Au improvizat împreună cu soțul ei un gard, dar acum se gândesc să întărească și podul de piatră care la aceeași viitură s-a înjumătățit. “Apa a culcat tot la pământ, toată munca de pe câmp și din grădină s-a dus. Subsolurile caselor erau pline de apă. Parcă ar fi ghinioanele programate, că nu se termină unul și începe altul. Găinile și rațele se fură în mod constant. Numai într-o singură noapte ne-au dispărut 20 de găini. Și dacă în timpul zilei scapă una din curte, precis nu o mai vezi. Cine le fură, nu știm că nu am văzut și nu am auzit niciodată nimic, dar sigur își satură cu ele neamurile de la oraș, sau le mănâncă ei rapid, sau le vând. Pentru că prin curțile din sat nu le-am văzut”, ne-a spus Aurelia. În timp ce ne povestea viața ei, Aurelia privea din când în când peste umăr înspre grădina de zarzavat unde mai avea de plivit la straturile de legume. Viața la țară e grea. E o altfel de viață decât cea pe care a dus-o la oraș. Dar este incomparabil mai ușoară privită dinspre omul cu care își împarte viața. Acum a ajuns la 45 de ani și se consideră bătrână, o femeie care a trecut prin multe, o mamă care a greșit nu de puține ori, dar care acum are înțelepciunea de a-și recunoaște propriile greșeli. Atâta doar, ea consideră că este prea târziu să mai facă un pas de împăcare spre copiii ei. “Ei sunt tineri și nu vreau să mă bag în viețile lor. Dacă vreodată vor avea nevoie de mine, dacă li se va face greu, sunt mama lor și o să îi ajut, și o să îi strâng cu drag în brațe. Tot ce mai pot spera este ca Emese fetița asta mică să fie cea care să îmi aducă alinare”, ne-a spus la despărțite Aurelia Fodor.

Am privit în urmă și am văzut acel paradis verde, plin de durere. Dar și de speranța că poate, odată, cândva…

Eugenia KISS