Discipolul lui Blaga și Noica

Ai impresia atunci când stai de vorbă cu părintele Teodor Racovițan că ești prezent

la întreaga istorie a secolului XX. Viața și timpurile i-au rezervat părintelui Teodor un destin excepțional.

Teodor Racovițan s-a născut în satul Grindeni, în anul 1912. Ne-a spus că mai are câteva amintiri din perioada Primului Război Mondial, când întregul sat s-a strâns la casa grofului care tocmai fugise în Ungaria. “Am fost de copil cam pirpiriu; la fel, ca tânăr, eram slab. De aceea n-am prea fost pus la munca câmpului”. A absolvit Liceul “Sfîntul Sava” în 1930, fiind coleg cu Corneliu Coposu. A intrat la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj în același an.

Despre Coposu, părintele Teodor spune “era mai mare decât noi toți atât fizic, cât și prin inteligență”. “Blajul avea pe atunci personalități adevărate, oameni adevărați. Lui Vasile Suciu i se spunea “Vodă”. Peste întreg Blajul plutea o atmosferă de o profundă interiorizare”. Fiind unul dintre cei mai buni studenți, a fost ales pentru a fi trimis la studii la Roma.

“N-am ajuns la Roma, pentru că făcusem malarie. Am căzut la examenul medical”. După absolvire, s-a căsătorit, s-a hirotonisit preot, după care a fost repartizat într-o parohie mică, Bădeni, lângă Turda. Și-a ales singur parohia, ca să fie cât mai aproape de Cluj, pentru continuarea studiilor de filozofie începute după hirotonisire. Părintele Teodor făcea naveta zilnică Bădeni-Cluj. Acolo, la facultate, l-a cunoscut pe Lucian Blaga, care i-a fost profesor. A absolvit facultatea de Filozofie în 1940.

Referitor la acei ani, Teodor spune “Afost, cred, cea mai fericită perioadă din viața mea. Niciodată n-am realizat faptul că naveta ar putea fi grea. Mergeam la Cluj cu căruțele țăranilor; era și pe atunci autobuz, am mers și așa, dar umbla foarte rar.”

“Blaga era o personalitate, lumea se apropia de el cu un respect adânc. Cursurile sale erau printre cele mai frecventate”.

După Dictatul de la Viena, Universitatea s-a mutat la Sibiu. Fiind preot în zona cedată, episcopul Nicolescu i-a cerut să revină la Blaj. “Am ajuns preot fără parohie”, ne-a povestit părintele Teodor. Atunci s-a gândit să se înscrie la doctorat la Universitatea de la București, secția Filozofie. Ierarhia Bisericii a fost de acord cu acest proiect.

Așa că în 1940, părintele Teodor a ajuns la București. “Atunci când am ajuns la București, toată lumea era în fierbere. Nu se vorbea decât despre luarea Basarabiei, Bucovinei și Ardealului, peste tot, și despre legionari. Alt subiect era moartea lui Nae Ionescu, pe care n-am apucat să-l cunosc”. S-a cazat la Biserica greco-catolică de pe Strada Polonă. ” În perioada asta l-am cunoscut pe Monseniorul Ghica, care de atunci îmi părea un adevărat sfânt, atât prin aspect, cât și prin ținuta morală. Mă întâlneam des cu el și cu episcopul Vasile Aftenie. Am devenit repede toți prieteni”.

În anii aceia ai războiului i-a cunoscut pe Mircea Vulcănescu și Constantin Noica. “Noica în perioada aceea se afla mai mult în Germania. Venea pe la Universitate și ținea referate”. Condițiile grele ale războiului l-au obligat însă să întrerupă studiile. “Era foarte greu să trăiești la București dacă nu erai de acolo”.

Mitropolia de Blaj îi va acorda părintelui Racovițan parohia Târnăveni. “Vei sta acolo doar până se termină războiul”, i s-a spus de către ierarhia bisericească. Aici a avut o intensă activitate la spital, mai ales în timpul luptelor de la Oarba de Mureș.

În temniță

După război, Teodor Racovițan a reușit să-și termine doctoratul la Cluj. Între timp, a început prigoana comunistă împotriva Bisericii Greco-Catolice, și anchetele zilnice ale Securității. După aceea a fost închis și a făcut cinci ani de pușcărie, la Aiud, Ocnele Mari și Canal. “Pușcăria a fost cea mai autentică facultate”, ne spune părintele. “S-au purtat cu bestialitate. Nu credeam că omul poate fi în stare de așa ceva”.

Monica, una din fetele părintelui, își aduce aminte cu groază de acele zile.

“Ne vizitau în miezul nopții. Securiștii erau foarte duri în limbaj și-n comportament”. Din cauza trecutului tatălui, nici unul din cei cinci copii n-a fost admis la facultate. Doi dintre ei și-au schimbat numele de familie, pentru a putea învăța. Au reușit, însă între timp s-a descoperit adevărata origine și au fost exmatriculați. “Lucrurile s-au liniștit cam după 1957”, și-a amintit Monica.

După pușcărie, părintele s-a angajat în diferite locuri, continuînd între timp să slujească în clandestinitate. După 1990, a fost numit protopop de Târnăveni, și a fost un timp profesor la Institutul de Teologie din Blaj, iar în 1999 s-a retras din pastorația publică.

Căsătorit cu Ileana, despre care spune că “a fost o femeie nemaipomenită, fără ea n-aș fi putut să rezist atâtea”, părintele are patru copii. Soția a trecut la cele veșnice de câțiva ani. Mihai, primul copil, este profesor universitar la Sibiu, Paul este plecat în SUA din anii ’60, când a fugit din țară, și este inginer. Maria este profesor de germană la Blaj, iar Monica a absolvit Artele și a lucrat la Muzeul Bruckental din Sibiu.

Narcis MARTINIUC