Uncategorized

Retrospectivă – 70 de miliarde făcute pierdute de DISTRIGAZ Nord

Un amplu control efectuat de Direcția Generală a Finanțelor Mureș, finalizat în primăvara acestui an, a scos la iveală o serie de nereguli la DISTRIGAZ Nord.

Unul din punctele vizate în timpul verificărilor a fost activitatea de producție agricolă și exportul efectuat de DISTRIGAZ Nord. Astfel, în perioada aprilie 2000 – august 2001, societatea, în calitate de producător și vânzător al produselor agricole, în special castraveți, obținuți în sere, a efectuat exporturi, indirecte, prin comisionari, în valoare de peste 17 miliarde de lei. Prețurile de vânzare din facturile externe ale comisionarilor au fost cu 30 la sută mai mari față de cele înscrise în facturile interne. De asemenea, pe facturile interne nu s-a înscris “cota zero de TVA”, “export în comision”. Nerespectarea prevederilor privind justificarea cotei zero a TVA a dus la calcularea TVA de plată în sumă de 3,35 miliarde de lei și majorări de peste două miliarde de lei cu penalitățile aferente de 100 milioane de lei. Mai mult, contravaloarea exportului nu a fost încasată în totalitate rămânând o sumă restantă de 155.171 Euro.

DISTRIGAZ susține că a aplicat corect pe facturile care însoțeau marfa livrată, cota 0 de TVA, întrucât cele două firme comisionare au exportat întreaga cantitate livrată, iar pe declarațiile vamale era specificat că furnizorul este Distrigaz Nord SA.

În perioada iunie 2000 – august 2001, producția agricolă destinată exportului a fost comercializată la prețuri inferioare costurilor de producție. S-a calculat diferența dintre costurile de producție și cele de vânzare, de peste 10 miliarde de lei, pentru care TVA aferentă este de peste două miliarde de lei, plus majorări de întârziere și penalizări.

DISTRIGAZ NORD a fost avertizat și în privința complexului de cazare din București. Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2001, DGN a înregistrat cheltuieli cu amortizarea complexului de cazare, inclusiv uzura obiectelor de inventar în sumă totală de peste 860 de milioane de lei, sume care în mod nejustificat au fost considerate cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal. Și prin această operațiune, bugetul de stat a fost fentat de peste 215 milioane de lei, reprezentînd impozit pe profit, plus majorări și penalități.

Referitor la pierderile cantitative de gaze naturale rezultate din activitatea de transport și distribuție în perioada 01.01 – 31.09 2001, echipele de control au constatat că diferențele înregistrate la nivel de sucursale între cantitățile cumpărate și cele vândute reprezintă 42.709,482 mii mc, care la prețul mediu de achiziție reprezintă peste 70 de miliarde de lei. În contabilitatea DISTRIGAZ aceste sume au fost înregistrate pe cheltuieli de producție (exploatare), deși reprezentau cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal. Astfel, masa impozabilă a fost diminuată cu suma evidențiată eronat, impozitul pe profit aferent fiind de peste 13 miliarde de lei.

Totalul sumelor provenite din diferențele de impozit, taxe și alte obligații, majorările de întârziere, penalizările calculate și amenzile aplicate se ridică la 355.596.483.424 lei. Iar cel mai grav este faptul că această situație nu va înceta atâta vreme cât compania va continua să fie un stat în stat, cu propriile legi de funcționare. (ZMS nr. 8, 5 august 2002)

Ce s-a întâmplat

Nimic. În acest dosar. Reprezentanții Distrigaz au reușit să dovedească că au acționat legal, câștigând procesul la Curtea Supremă de Justiție. Distribuția de gaz însă a intrat pe mâinile nemților de la E.ON. Dar asta e o altă poveste… Mult mai penală…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close