Corupția din justiția mureșeană

Puritatea profesională nu este virtutea cea mai de preț a judecătorului Floarea Grosu. Ea a supervizat împreună cu fostul președinte al Tribunalului, Aurel Fărcaș, lucrările de reparații ale instanțelor, fără să se vadă vreo schimbare. Ce s-a întâmplat cu banii ar fi interesant de știut. O parte se văd în casele renovate ale judecătorilor Fărcaș și Alexandu Ciubucă. Tot Floarea Grosu a prezidat comisiile de licitație pentru atribuirea lucrărilor de la Judecătoria Luduș, respectiv Sângeorgiu de Pădure către Premur și Premaco, aflate în dosarul Ciucă. Marcela Bulzan, fals în actele instanțelor. În favoarea fratelui, a soțului.

Adoptarea pachetului de legi care vizează reforma Justiției ne permite aducerea din nou sub ochii dvs, a cititorilor, a personajelor care s-au cocoțat în funcții de conducere în instanțele și parchetele din județ. Cu toate că, în mai multe rânduri, am semnalat incompetența actualilor șefi din justiția mureșeană, precum și trecutul lor nu tocmai curat, așa cum încercau să convingă opinia publică, demersurile noastre se împotmoleau la nivelul comisiilor disciplinare din județ, prima treaptă în verificarea activității unui judecător. Astfel că la Consiliul Superior al Magistraturii nu mai ajungea nici un dosar. Acum, o dată cu modificarea legii, CSM va fi unica structură care va avea dreptul de a-i trage la răspundere pe magistrați, bineînțeles, nu ne referim la aspectele penale. Angajarea răspunderii Guvernului pentru legile care vizează justiția și respingerea moțiunii de cenzură a PSD creează în plus premisele scoaterii la concurs a tuturor funcțiilor de conducere din cadrul instanțelor și a parchetelor. Poate că în unele cazuri aceste măsuri nu se justificate, posturile fiind ocupate de către magistrați cu o activitate ireproșabilă, dar legea este pentru toți.

Ce vrăji a mai făcut, “Florina”?

Florea Grosu, președintele Curții de Apel, pentru prieteni Florina, a ajuns în funcție printr-un concurs de împrejurări, de care nu este străină fosta ministresă a Justiției, Rodica Stănoiu. Ajunsă președinte al Tribunalului Mureș, Grosu a sărit după mai puțin de două luni în fotoliul de președinte al Curții de Apel, după revocarea din această funcție a judecătorului Artenie Cordoș. Acum îi tremură puțin desuurile că își va pierde postul, o dată cu rămânerea definitivă a deciziei civile a CA care constată că revocarea din funcție a magistratului Cordoș a fost abuzivă și a fost emisă fără să existe propunerea ministrului Stănoiu. Decizia echivalează cu reîntoarcerea lui Artenie Cordoș, dacă își va retrage și demisia, la șefia CA, în timp ce Floarea Grosu va rămâne un “biet” judecător de curte.

Pentru a preîntâmpina însă o posibilă revenire a Florinei la conducerea Curții, post pentru care s-ar putea să fie singura candidată la concurs, ZIARUL îi amintește acesteia câteva din episoadele trecutului său de magistrat.

În primul rând ne face o deosebită plăcere să îi amintim de momentele când a făcut tandem cu Aurel Fărcaș, un judecător controversat, la șefia Tribunalului Mureș, perioadă în care Alexandru Ciubucă era președintele Curții de Apel Târgu Mureș și foarte legat de cuplul “managerial” amintit mai sus.

Povestea începe în 1995, și solicităm mare atenție din partea Curții de Conturi, care nu știm cum și-a făcut treburile în acest caz, considerăm că nu și le-a făcut, ca să nu mai vorbim de corpul de control din Ministerul Justiției care a elaborat sute de pagini când a venit vorba de investițiile girate de alți președinți, dar nu i s-a părut nimic în neregulă în modul cum s-au derulat reparațiile capitale la Tribunalul Mureș (ordonator de credite). În acel an Tribunalul Mureș a primit 2 miliarde de lei (sumă imensă la vremea respectivă) de la Ministerul Justiției pentru reparații capitale. Renovările s-au derulat până în anul 1997 inclusiv, fără să observe vreo îmbunătățire majoră a aspectului sălilor de judecată (excepție sala 52, de la Curtea de Apel), a holurilor instanțelor sau a birourilor judecătorilor. Mai mult, instanțele au rămas tot fără încălzire centrală, păstrând în continuare acele sobe de teracotă, demne de un muzeu de antichități, tocăria vopsită în vreo 7 culori, zugrăveală cu stropi, din vremea bunicilor noștri și, cum subliniam mai sus, fără ca sălile de judecată să fie modernizate, iar birourile au fost dotate cu plăci de PAL. Menționăm că Judecătoria nu a fost modernizată deloc, iar la Tribunal, reparațiile au fost puține și chinuite. Pe holurile instanțelor au rămas intacte, dacă se poate afirma acest lucru despre niște chiuvete de fontă din secolul XIX, pentru că aceasta a fost dorința beneficiarului, iar constructorul s-a supus. Holurile au rămas îmbrăcate în placaje, care au căzut de trei ori până au fost montate, iar culmea – culmilor, să dea bine la raport, cuplul Fărcaș – Grosu au returnat ministerului 800 de milioane de lei. Recepția finală a fost semnată de o comisie prezidată de Floarea Grosu, în timp ce diriginte de șantier a fost PRM-istul Nicolae Moldovan.

Cine împarte, …

… parte își face, sună un proverb aplicabil situației de față. Culmea coincidenței, în exact acea perioadă în care se derulau reparațiile la instanțe, judecătorii Aurel Fărcaș și Alexandru Ciubucă își renovau casele de pe Lupeni (Marton Aron, în prezent), respectiv din Piața Memorandumului. Despre achiziționarea casei (fosta casă a prim secretarului Igreț) de către Ciubucă, s-a scris la vremea respectivă, jurnaliștii fiind siderați de prețul derizoriu plătit, în jur de 100 de mii de lei. Revenind la renovări, credem că nu veți fi surprinși când vă vom spune că absolut întâmplător aceiași muncitori lucrau și la instanțe, și la casele judecătorilor. Care nu s-au limitat doar la reparația locuințelor și au “împrumutat” și niște covoare, astfel încât în birourile judecătorilor au rămas aceleași covoare de iută, rupte.

Pentru a observa cam pe unde s-au mai dus banii, cu acoperire în acte, care însă nu ar mai fi atât de beton la o verificare complexă, trebuie să menționăm că tot în acea perioadă, lucrările se derulau și la Parchetul Curții, condus și atunci de către Petru Dan, parchet unde, spre exemplu, mobila achiziționată era mai proastă decât la instanțe, cu birouri pentru liliputani.

Dar în timp ce reparațiile erau chinuite, Petru Dan și Alexandru Ciubucă au apărut cu două VW gemene, nou –nouțe, de culoare verde închis. Probabil, economiile lor de o viață …

Iar pentru a încheia incursiunea prin mirajul construcțiilor supervizate de cei care aruncă piatra, menționăm că au fost comandate scaune cu uși, pentru a fi sculptate – au fost dotate cu doi urși care aproape se sărută pe bot, kitsch în toate regula, a căror valoare ar trece astăzi de 30 de milioane de lei (atunci 170 de mii de lei), în condițiile în care un scaun ergonomic costă vreo 10 milioane de lei. Ca să nu mai vorbim de dulapurile de 130 de mii de lei – în jur de 25 de milioane de lei, din lemn și PAL, când un dulap asemănător, dar din stejar, costă 10 milioane de lei.

Nu ne mai mirăm atunci că după un an lucrările de reparații au fost reluate. Cât despre mărinimia de a returna statului o căruță de bani, trebuie să recunoaștem că urmele trebuiau ascunse cumva.

Faza Luduș. Grosu – Å¢ibrea

În 1997, s-a decis că trebuie renovată Judecătoria Luduș. Lucrarea s-a încredințat direct către Premur SA, unde administratori erau Dumitru Pop și Viorel Å¢ibrea. Semnatara actelor a fost aceeași Florina Grosu. Coincidență mare, după doi ani, Fărcaș și Ciubucă au cumpărat de la aceeași societate fiecare câte două case, pentru care au achitat un avans de 5 milioane de lei. Restul banilor până la 50 de milioane, cât era estimată o casă, construită în roșu, suntem curioși dacă se vor găsi chitanțele care să ateste plata la o cercetare a documentelor contabile ale societății.

A urmat apoi licitația pentru reparația la Sângeorgiu de Pădure. Câștigătoare: Premaco, firmă rezultată din divizarea Premur, și administrată de un celebru delator Viorel Å¢ibrea. Președintele comisiei, tot Floarea Grosu, președintele Tribunalului Mureș, Andreea Ciucă, care a fost acuzată inclusiv de această renovare, era la o sesiune ONU, pe tema criminalității, în decembrie 2000.

Cine aruncă prima piatra …

Excursii sponsorizate

Despre acest trio, care se laudă cu probitatea morală de care ar da dovadă, mai amintim un lucru: excursiile în străinătate pe banii unor sponsori, lucru interzis pentru magistrați, acceptarea unor asemenea sponsorizări putând fi asimilate lejer infracțiunii de luare de mită.

Ciubucă și Fărcaș au fost în 4-5 excursii de acest gen, fără să poată arăta vreo chitanță pe numele lor, în timp ce Floarea Grosu a acceptat să se deplasesze în Italia, în 1999, sponsorizată de Camera de Comerț, unde era singurul judecător delegat la Registrul Comerțului (încheierile de înmatriculare a societăților, mențiuni etc), aflat în acea perioadă în subordinea CCIA.

Locatarul Fărcaș

Floarea Grosu a avut dintotdeauna un talent de a-și peria șefii, poate de aceea în decurs de doi ani, Aurel Fărcaș a intrat în sala de judecată doar de șase ori, în condițiile în care un judecător intra de 2-3 ori pe săptămână în complet, judecând zeci de dosare într-o ședință.

Despre relațiile celor doi ar mai fi de spus că în 1997, prin contractul nr. 1867, Aurel Fărcaș se alege cu unul din garajele de la Tribunal, contra unei sume infime de 11 mii de lei pe lună. Interesant este însă că în contract se prevede o clauză de nenegociere a prețului timp de 10 ani. Motiv pentru care, Fărcaș nici nu a putut fi scos din acel garaj. Nu mai amintim că în contract apăreau ca reprezentanți ai Tribunalului și Fărcaș și Grosu, iar Fărcaș și ca locatar (un fel de închiriere șieși). Acum mai rămânea să și semneze ca proprietar al garajului și ca locatar pentru a avea un tablou al minunățiilor din Justiție.

Ultima la concurs, prima la plagiat

Demersul nostru nu ar fi complet dacă nu ne-am opri asupra actualului președinte al Tribunalului Mureș, Marcela Bulzan. Despre plagiatul articolului judecătorului Nicolae Ionaș, publicat în revista Dreptul în 1998, și preluat integral în 2001 de către Marcela Bulzan am scris în numerele anterioare. Așa cum am făcut referire și la modul dubios cum a ajuns în fruntea Tribunalului Mureș după ce a fost ultima la concursul de promovare în funcția de judecător de tribunal. Ne-am referit în numerele anterioare și la relația ei cu Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor, și cum a încercat să văduvească mai multe familii de propriile locuințe, în favoarea mamei lui Mitrea.

De aceea, în numărul acesta ne vom referi la alte fapte ale Marcelei Bulzan. Cu un puternic iz de ilegalitate.

Una dintre ele este tot o dispută între Ionaș și Bulzan, prin care primul sesizează că mai multe dosare privind litigii de muncă cu Târnava SA, ale sale și ale soției, au dispărut din arhiva Judecătoriei Sighișoara, unde Bulzan era președinte. Dosarele 3159/2000, 1959/1999, 2067/1999 și 3201/1999 au dispărut pentru a fi înaintate, potrivit suplimentelor, în octombrie 2001 Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (ce or fi făcând procurorii cu dosare civile nu prea înțelegem), doar că nu exista în documente nici o adresă din partea parchetului. Mai mult, după verificarea tuturor borderourilor de intrări-ieșiri, din perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2001, nu figura nici o trimitere spre parchet.

Dar acesta nu a fost singurul caz în care Bulzan a măsluit documentele oficiale, ea favorizându-și în mai multe rânduri soțul și fratele. Astfel, alte trei dosare, două ale lui Hofnar Aurel – fratele, și unul al lui Bulzan Aurel – soțul, apar că au fost trimite Curții Supreme de Justiție, toate cu data de 6 iulie 2001, fără semnătura obligatorie a grefierului. Prinsă cu mâța-n sac, Bulzan a șters semnăturile, doar că acest lucru s-a observat în registrul informativ. Tot din perioada Sighișoara, Bulzan obișnuia să își rețină locuri în registrul general pentru a-și înscrie apoi dosarele cu probleme. Absolut întâmplător, unul, ca să dăm doar un exemplu, 2101, era al fratelui său, Hofnar Aurel …Puțin iz de corupție?

Poate ar trebui să amintim și de Marin Sandu. Doar că el s-a descalificat singur prin cazul Ciucă, iar destituirea lui Ioan Amarie, șeful PNA, va însemna și căderea sa. Poate ar trebui să remarcăm și prezența unor venerabili procurori, cărora cel mai bine le-ar șade la pensie, cum e Liviu Moica, care a recunoscut că s-au făcut presiuni asupra sa din partea PUNR pentru a închide ochii la anumite dosare instrumentate după evenimentele din martie 1990. Noroc că legea este strictă și Moica vrea, nu vrea, va pleca în pensie. Poate nu ar strica să amintim de Judecătoria Luduș unde incompetența atât a judecătorilor cât și a procurorilor e la rang de artă.

Din păcate, pentru că astfel de personaje conduc justiția mureșeană, avem opinia pe care o avem despre justiție. Una negativă, de respingere. Să sperăm că lucrurile se vor schimba, și tineri valoroși vor avea loc în structurile de conducere, eliberate de dinozauri și de corupți. Și de simpatizanți fervenți ai PSD pentru care au rezolvat dosare. Grosu, Bulzan, Petru Dan, Fărcaș sau Ciubucă știu de ce.

Ligia VORO