Europa încotro?

După votul negativ al francezilor și olandezilor și naufragiul Constituției, Uniunea Europeană a mai înregistrat un eșec. Summit-ul de la Bruxelles a înlăturat de pe ordinea de zi problema viitoarei extinderi, a amânat termenul în care statele membre trebuie să ratifice Constituția și a lăsat nefinalizat bugetul european pe 2007-2013.

Criza profundă prin care trece Uniunea Europeană presupune o reconsiderare a viitorului ei politic și a capacității sale de a face față unor eforturi financiare suplimentare, o dată cu provocările extinderii. Dacă integrarea economică europeană s-a dovedit a fi, cu timpul, un succes, nu același lucru se poate spune despre unitatea politică a Uniunii Europene. Dacă interguvernamentalismul și supranaționalismul, cele două curente care a au stat la baza construcției europene, au conlucrat la crearea unei puteri economice globale, cu o piață de peste 450 milioane de cetățeni, în care bunurile, serviciile și capitalurile circulă fără frontiere, unitatea politică europeană a rămas un deziderat, încă de la înființarea UE. Construcția politică europeană, imposibil de făurit fără transferul parțial al exercitării suveranității statelor membre, cu toate implicațiile decurgând de aici, cum ar fi pierderea putetrii de decizie unilaterală într-un domeniu specific – agricultură, concureență etc. – continuă să fie și azi piatra de încercare a unei Uniuni Europene încă incomplete.

Constituția europeană, act politico-juridic ce reunește într-un conținut unic principiile și regulile după care trebuie să funcționeze Uniunea Europeană în secolul XXI, are un viitor incert. Un vot negativ a încă cel puțin 4 state europene ar face din acest demers încă un proiect eșuat de unificare politică a UE. Viitorul Constituției europene

este, în prezent, incert. La summit-ul de la Bruxelles s-a decis acordarea unui timp de gândire mai lung, statelor care urmează să ratifice Constituția. În număr de 13, acestea trebuie să se pronunțe asupra proiectului până la sfârșitul anului 2006. 10 țări au ratificat deja Constituția și probabil la 10 iulie o va face Luxemburgul. De ce ar fi nevoie de o Constituție europeană? Ea conferă personalitate juridică UE, pentru prima data de la crearea ei, un ministru de externe și un președinte european, competențe bine delimitate sau partajate între statele membre și Uniune, un rol crescut cetățenilor – care în număr de 1.000.000 pot avea inițiativă legislativă – și al parlamentelor naționale, care pot cere Comisiei Europene să le revizuiască propunerile legislative cu votul a 1/3 din ele, reguli mai clare pentru managementul eficient al unei Uniuni Europene cu 27 de membri. Textul vast – peste 300 de pagini – considerat de unele state prea liberal iar de altele prea conservator, insuficient explicat cetățenilor, pe fondul alegerilor în desfășurare sau viitoare, pare să fi fost principala cauză a eșecului referendum-urilor în cele 2 țări fondatoare. Pe de altă parte, atâta timp cât construcția europeană a aparținut elitei, aceasta a evoluat, dovedindu-se încă o dată, dacă mai era necesar, că, în problemele de interes național, decizia trebuie să aparțină instituțiilor

competente, mandatate de cetățeni în acest sens, și nu poporului. Constituția europeană își așteapă deznodământul, oricare ar fi el, în 2006.

Perspectiva financiară – o miză prea mare pentru statele mici

Eșecul major al summit-ului de la Bruxelles are, de fapt, drept cauză incapacitatea statelor membre de a ajunge la un compromis în ceea ce privește perspectiva financiară a Uniunii Europene pentru anii 2007-2013. Proiectului inițiat de Comisia europenă, prin care se cerea statelor mari o contribuție mai ridicată la bugetul Uniunii, a întâmpinat o vehementă opoziție, mai ales din partea Marii Britanii și a Germaniei, joc în care a fost angrenată, însă, și Franța. Deși înaintea summit-ului se mai spera într-un compromis, statele mici chiar fiind de acord să renunțe la o parte din prevederile financiare ce le avantajau, rezultatul întâlnirii la nivel înalt a spulberat orice speranță. Principalul „vinovat” pentru veto-ul dat bugetului european, propus de președinția luxemburgheză a UE, pare a fi prim-ministrul britanic, Tony Blair, însă nici tandemul franco-german nu mai funcționează la parametrii normali. Astfel, în Germania, coaliția de centru dreapta, creditată cu reale șanse să câștige alegerile ce vor avea loc în septembrie, a criticat dur subvențiile pentru agricultură pe care le primește Franța de la bugetul european. Tony Blair ar câștiga, astfel, un aliat nesperat în încercarea sa de a reforma bugetul european, într-o manieră care să afecteze cât mai puțin avantajele financiare de care se bucură Marea Britanie de peste 40 de ani în relația cu Uniunea Europeană. Este cunoscut faptul că încă din 1968 britanicii beneficiază de un rabat la contribuția la bugetul european care le aduce în fiecare an un „cec” de aproape 5 miliarde de euro. Negociat de Doamna de Fier, Margaret Thatcher, și acordat pe fondul unor crize economice profunde din acea perioadă, acest rabat nu se mai justifică, în opinia președintelui francez, Jaques Chirac, în condițiile în care Marea Britanie beneficiază de 18% din bugetul UE și contribuie cu doar 13%. Această abordare a Franței, făcută la refuzul lui Blair de a ajunge la un compromis, a determinat solicitarea premierului britanic de rediscutare a tututor dimensiunilor bugetului european, implicit a subvențiilor din agricultură, a căror principali beneficari au fost până acum fermierii francezi. „Cheltuim de 10 ori mai mult pe agricultură decât pe noile tehnologii de la începutul secolului XXI; E un nonsens!”, declara Tony Blair într-un cunoscut cotidian britanic, argumentând că agricultura ocupă aproape 40% din bugetul european, în condițiile în care angajează o populație activă de 5%. Având în vedere Strategia de la Lisabona, care vizează dezvoltarea UE prin cercetare și inovare, argumentele sale par de bun simț. Declarațiile post-summit ale lui Blair au fost mult mai temperate și par a lăsa loc pentru un compromis ce s-ar putea realiza sub președinția britanică a UE, din iulie-decembrie 2005, el promițând că la analiza viitorului buget european va lua în calcul și propunerea actualei președinții luxemburgheze, cu condiția unei restructurări satisfăcătoare a bugetului european.

Un alt jucător important în stabilirea bugetului european va fi și Germania, care ar putea deveni aliatul Marii Britanii, în cazul în care coaliția de centru dreapta câștigă alegerile. Wolfgang Gerhardt, creditat ca viitor ministru de externe al Germaniei, declara că nu este întru totul nefericit de rezultatul summitului, propunând o co-finanțare din partea guvernelor naționale pentru subvenționarea fermierilor. El consideră că slăbiciunea actuală a tandemului franco-german se datorează în principal ratei ridicate a șomajului și creșterii destul de lente a economiei în cele 2 țări, probleme ce trebuie rezolvate înaintea oricărei viitoare extinderi.

Dacă în 1998, UE începea negocierea istorică cu state din centrul și estul Europei, sub președinția britanică, acum în 2005, UE trebuie să-și găsească capabilitățile necesare realizării unui compromis financiar atât de necesar pentru dezvoltarea sa durabilă viitoare.

Florin CEUȘAN