Glumele sorții
Când ne simțim pe val, credem că nimic nu ne poate răsturna. Când suntem protejați sub scut, credem că nimic nu ne poate întinde pe scut. Așa-i senzația trecătoare. De putere. Pentru pământeni… Suntem atât de aroganți încât nu ne realizăm micimea. Niște jucării în mâinile sorții. De multe ori blândă, de multe ori necruțătoare!
Asta nu înseamnă că trebuie să ne apucăm de bocit și să ne predăm. Să facem din viață un fel de „dă-i să meargă”. Dimpotrivă. Orice luptă este recompensată. Soarta-i iubește pe curajoși. Le savurează îndrăzneala.
Bunăoară, sub protecția evantaiului fostei ministre a justiției cu ocaua mică, campionii loviturilor sub centura legii, marca pna, s-au simțit foarte tari. Și foarte mari. Acționând în consecință. Adică după cum îi tăia capul și unghiul evantaiului. Nimic nu le stătea în cale. Cu atât mai puțin legea. Ideea veșnicei puteri le luase mințile. Mărturie stau actele și faptele lor.
Acum, sunt semne clare că valul de apă sălcie pe care navigau a luat-o razna. și stă să li se întoarcă-n cap. După o rețetă chiar de ei creată.
Dl. proapsăt-procuror general a anunțat o evaluare-fulger a tuturor procurorilor organului pentru a vedea cine merită să rămână și cine se cuvine să iasă. Pe ușa din fund. Deci, cine poate contribui la schimbarea în bine a imaginii unse cu nămol neterapeutic a instituției și cine nu. Așadar, cine-i eficient și responsabil și cine-i acolo doar de „futu-i pomana”.
În amintitul context, și noi avem o obligație. Morală și cetățenească. Mai ales noi, cei destui, care am intrat în contact direct cu organul. Și a fost o relație contra naturii… Un viol la lege, cu premeditare. Starea de pasivitate nu ne caracterizează. Așa că, știm cu toții ce avem de făcut. Să punem, obiectiv, umărul la evaluarea procurorilor pna. Adică, să-l informăm corect, clar și cu probe, pe dl. procuror general despre grozăviile subalternilor domniei sale. N-are omul cum să-l cunoască, de pildă, pe M. Sandu și pe cei dimprejurul lui. Dar, noi îi știm. Cu vârf și îndesat. Problema se pune la fel și pentru alte zone ale țării. Este momentul ca noi, cei tratați în disprețul legii, să nu îngăduim mișcări unduitoare de balet pe poante. De la stânga la dreapta. De la evantaiul fostei ministre la butonii noului procuror general. Suntem sătui de gesturi tip „servim pe cine putem”. Pe cine-i acolo, sus. Ne-a fost de ajuns să vedem așa ceva. Ni s-a făcut o greață cronică.
Rememorând cele 1001 de argumente pentru care organul mureșean nu mai poate fi organ, mi-a fugit gândul la o întâmplare recentă. În aparență hazlie, în profunzime mitocănească. Unul dintre procurorii organului a fost judecător, chiar stagiar, înainte de a cere pumnul pna, de dat în tabla masei. Îmi aduc aminte cât era de suav, chiar pierdut (ca majoritatea tinerilor judecători, în hățișul dosarelor și al legilor). Ne consulta până și în privința ambalajului în care urma să pună inelul de logodnă destinat viitoarei consoarte. Nimic nu prevestea veleitățile de tartor pe care le arată în prezent. Dar, probabil, zicala cu funcția care creează organul își găsește din nou nefericita aplicare. Deunăzi l-am întâlnit față în față. Și, pătruns de importanța organului a cărui componentă este, și-a înfipt capul ostentativ în gât și a refuzat vădit să salute. Trecând triumfal, după părerea lui. În proastă creșetere combinată cu nesimțire, după părerea noastră. Dar, mitocănia lui este relevantă dintr-un punct de vedere care spune totul despre acest tip de oameni. Aroganța de procuror pna i-a interzis să salute o persoană ce a fost cercetată. Chiar dacă respectiva persoană a fost achitată, deci munca organului s-a dovedit de rahat. Pe băț. Periculoasă este, nu îngâmfarea golașă, ci îndoctrinarea acestor procurori. În loc să fie conștienți că ar trebui să-și ceară scuze, ei continuă să înjure printre dinți.
De astfel de tipologii trebuie să scape dl. procuror general, dacă vrea să facă instituția credibilă. Iar indivizii de gen din cadrul organului sunt o grămadă. Cu moț.
Tocmai de aceea, referitor la evaluarea activității procurorilor pna, vom zice ca odinioară prelații americani în timpul tainei cununiei: cine cunoaște orice impediment să vorbească acum sau să tacă pe vecie… Așa că, să vorbească acum!
de Andreea CIUCA
