Clãbucii la control!
Pentru a ne inocula elementarele reguli de igienã umanã, tovarãșa educatoare fãcea eforturi lãudabile. Programa, în acord cu scopul nobil enunțat, prevedea încã din primele trimestre ale grãdiniței, învãțarea și redarea cu voce tare (de le plesneau urechile șoimilor patriei aciuați pe lângã noi), la început de zi, a cântecului ãluia promotor de curãțenie: Cum se spalã Nicușor,/ Cu sãpun la spãlãtor/ și cu apã, plici, plici, plici,/ Hai, copii, veniți aici! Adicã, hai, țâncilor, veniți la noi sã vã arãtãm acilea spãlare matinalã, nu glumã: cu apã și cu sãpun. Și nu la bucãtãrie, pe fugã, nu la baia de serviciu, ci taman la spãlãtor. Avem, deci, de-a face cu o lecție clarã, simplã, dar profundã, care ar fi trebuit sã prindã. Și la ieșirea din grãdinițã sã fi luat cu noi bunele deprinderi ce se cãdeau sã devinã deja reflexe. Mãcar pentru repetarea obsesivã a cântecelului, însoțit, desigur, de gesturi sugestive, de frecare a obrazului preșcolarului (pe sec) de cãtre el însuși, în semn de temeinicã spãlare.
Atunci nu era puzderia actualã de reclame. Așa cã, dacã uitai cum și cu ce sã te speli, erai pierdut. Și rãmâneai jegos pânã-ți aminteai cum proceda Nicușor. Cã nimeni nu-ți prezenta detergenți lichizi cu forțã de spatulã contra grãsimilor, detergenți solizi care scot 999 de pete în 1001 nopți, geluri de duș care te maseazã, te exfoliazã, te hidrateazã și, pe deasupra, te mai și spalã…
Dacã eram atenți și receptivi în copilãrie, n-ar fi fost necesarã jenanta campanie de învãțare a subelementarelor reguli de igienã, desfãșuratã insistent o datã cu sosirea gripei aviare. Ce ni se spune prin toate mijloacele mass-media? Sã ne spãlãm. Și pe noi înșine și alimentele pe care le consumãm. Crude ori preparate. Buuun! S-ar zice cã totul e limpede. Numai cã urmarea mesajului autoritãților contrazice o astfel de concluzie. Pentru cã a fost nevoie sã ni se spunã și cum anume sã ne spãlãm. Și, mai ales, cum sã spãlãm produsele aviare. Cu apã și cu sãpun. Ei, ce ziceți? Exact ca Nicu-șoimu’. Doar cã, dintr-o justificatã timiditate naționalã, autoritãțile au omis a ne trimite la spãlãtor ori de câte ori suntem gata a numãra ouãle (noastre ori ale altora). Pe lângã sus-menționatele precizãri s-au mai fãcut și altele (considerate strict necesare). Cum cã sã nu tãiem cu același cuțit și-n carne vie și-n carne moartã, fãrã sã-l trecem pe la spãlãtor între utilizãri, cum cã, înainte de a ne bãga ouãle proaspãt contabilizate în frigider, sã le spãlãm (tot cu apã și sãpun), cum cã sã nu strãnutãm direct pe cine ne vine în fațã etc.
Când era sã mã-nfurii de-a binelea pe autorii unor astfel de ziceri, mi-am adus aminte de niscaiva secvențe, des întâlnite pe la noi. 1.Copii de familii contemporane înstãrite, mândri de isprava culegerii ouãlor direct de sub gãinã și a punerii lor neîntârziate, în vãzul aparținãtorilor emoționați, pe etajele frigiderului. Dupã care ele, ouãle, urmau, bineînțeles, a fi consumate. 2.Doamnã cu meserie bãnoasã de vârf, lingându-și repetat degetele în timp ce prepara pieptul de pui (sub formã de șnițel) musafirilor sãi înfometați. Care, desigur, urmau a-l servi cald. 3.Bucãtar destoinic la restaurant de lux care se strãduia sã respecte regulile de la tv și ștergea cuțitul, dupã fiecare întrebuințare, pe poalele șorțului (cu variațiunea – marginea de jos a feței de masã). Iar clienții urmau, nu-i așa?, sã înfulece meniul cu poftã.
Vom fi vrând noi principii europene în toate laturile vieții autohtone și intrare în UE, dar atâta vreme cât trebuie sã ni se spunã apãsat și obsesiv cum sã ne igienizãm ouãle înainte de folosire ori conservare, suntem de râsul curcilor (sãnãtoase ori bolnave). Și, din pãcate, un sondaj de opinie adevãrat cu privire la respectarea regulilor de igienã pe care nu ne-a interesat sã le învãțãm la grãdinițã, ne-ar da multiple dureri de cap. Și nu numai. Dar, noi sã fim sãnãtoși, cã restul nu conteazã… Deocamdatã!
de Andreea Ciuca
