Domnule președinte, trăiți bine?
Băsescu s-a împăcat cu anchetatorii lui din PNA, cei care l-au hărțuit patru ani.
Băsescu a urecheat-o pe Monica Macovei, pentru că femeia a avut curajul să-l înfrunte pe Ilie Botoș, cel care a păstorit o întreagă turmă de procurori corupți și obedienți PSD. Băsescu a defilat braț la braț cu Ioan Amarie (omul cu genitivul ratat, care a ratat și lupta cu corupția). Băsescu este președintele României, omul în care ne-am pus milioane de speranțe, atunci când credeam că am scăpat de corupții din PSD, dar acum vedem că țara asta a rămas tot la cheremul lor. Iar Traian Băsescu, temperamentalul nostru președinte, ar fi în stare să mănânce și mătrăgună, doar de dragul integrării în Uniunea Europeană. Avem un prim ministru care aproape că nu există, avem un guvern în care doar ministerele conduse de UDMR mai mișcă ceva, în rest avem un haos generalizat.
Nu știu în ce măsură ar fi fost influențată negativ integrarea noastră în UE dacă s-ar fi pus la modul cel mai serios problema luptei împotriva corupției. Eu cred că am fi fost chiar apreciați. Dacă Băsescu crede că, ducând în spațiul comunitar o turmă de umili și o haită de șacali, va fi aplaudat, se înșeală amarnic. Cred că dacă vor mai fi astfel de ingerințe în treburile justiției, Monica Macovei, “ministra”, cum a numit-o un alt magnat al imoralității, Å¢iriac senior, va lăsa totul baltă și se va întoarce să reprezinte societatea civilă. Dacă un astfel de om este contestat dându-i-se crezare unui Botoș, care oricât de bine pregătit profesional ar fi, nu se poate dezbăra de tarele și obligațiile pe care le are față de oamenii PSD, care l-au instalat acolo, atunci putem privi către UE până când vor începe să ne usture ochii. Problema nu este că nu ne vom integra, este mai mult ca sigur că vom fi membri, că vrem, că nu vrem, dar nu este rău ca, din când în când, să ni se arate pisica.
Vineri seara, Traian Băsescu a lăsat clar să se înțeleagă că între el și premier sunt neînțelegeri mari. Și când Băsescu începe să le spună celor din jur pe nume în public, nu este deloc bine. Să nu uităm că acel prietenos “Adriene, noi doi avem un mare păcat” adresat lui Năstase în prime-time l-a costat pe acesta câteva procente. Se presupune că atunci Băsescu a suferit o criză de sinceritate. Vineri seara, în fața a milioane de români, Traian Băsescu a spus cu zâmbetul pe buze: “Căline, nu cu presa trebuia să ai luna de miere, ci cu mine”. Jap! Călin a zâmbit în toată spendoarea gurii lui, dar cine știe ce o fi fost în suflet. Tocmai primise sărutul Iudei.
Traian Băsescu se află într-o poziție pe care nu o mai înțelege nimeni, dar toată lumea mizează pe inteligența lui și speră că această coabitare a lui cu oamenii fideli lui Iliescu, oameni care se regăsesc în absolut toate structurile statului, nu este decât un joc ce ține de perversitatea președintelui. Ar fi mai bine să avem un președinte pervers decât unul șantajabil și ar fi ideal ca marinarul să reziste unei situații, bănuim, deloc confortabile.
Domnule președinte, aș vrea să vă întreb, atunci, când veți privi în ochii prostimii sau intelectualității ce v-a votat și-i veți întreba dacă trăiesc bine?
Dar dumneavoastră, domnule președinte, trăiți bine în cușca cu lei? Sau i-ați făcut iepurași?
de Cora MUNTEAN



