Flirt cu Armaghedonul

La 35 de ani de la intrarea sa în vigoare, Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare nu valorează, practic, mai mult decât hârtia pe care a fost semnat. Numărul țărilor posesoare de arme atomice s-a dublat, iar amenințarea unor lovituri nucleare este mai mare ca în perioada de apogeu a Războiului Rece. Șapte state din Orientul Mijlociu și Asia de Est intenționează să intre în clubul atomic, iar experții susțin că detonarea de către teroriști a unui dispozitiv nuclear într-un oraș occidental este doar o problemă de timp.

Pe data de 5 martie, 1970, intra în vigoare Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare. Conform acordului, statele non-nucleare se angajau să nu dobândească armament atomic, în schimbul promisiunii marilor puteri că vor beneficia de acces fără restricții la aplicațiile civile ale energiei atomice. În plus, la vremea respectivă, cele cinci puteri nucleare – Statele Unite, URSS, Marea Britanie, Franța și China -, au dat asigurări că își vor elimina, treptat, arsenalele atomice. Timp de mai multe decenii, tratatul a fost piatra de temelie a eforturilor globale de dezarmare. De la 43 de state, în 1970, numărul țărilor semnatare a crescut la 96, în 1975, la 132, în 1985, 177 în 1995 și la aproape 190 în prezent. Cu toate acestea, în ciuda aparentei sale solidități, sistemul internațional de stopare a proliferării armelor nucleare este mai șubred decât oricând. O nouă cursă a înarmărilor atomice a pus stăpânire pe lume. Coreea de Nord a obținut arme nucleare, iar Iranul este pe punctul de a le dobândi. Acțiunile celor două țări riscă să declanșeze o cursă a înarmărilor în rândul vecinilor lor din Asia de sud-est și Orientul Mijlociu. Fapt și mai înspăimântător, rețelele teroriste au pornit într-o cursă contracronomentru pentru a pune mâna pe dispozitive atomice.

Evoluțiile din ultima perioadă l-au determinat pe secretarul general al ONU, Kofi Annan, să avertizeze asupra apariției în cascadă a noi state nucleare. La rândul lor, experții internaționali apreciază că însăși existența tratatului este pusă sub semnul întrebării. Potrivit lui Natalie Goldring, director executiv al Programului pentru Securitate și Dezarmare Globală al Universității din Maryland, “omenirea a ajuns într-o situație extrem de periculoasă. În comparație cu vremurile noastre, Războiul Rece a fost o perioadă sigură”.

Sfidarea lui Kim Jong

Dacă în 1970, clubul nuclear avea cinci membri – Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franța – în următoarele decenii au intrat în posesia bombei atomice India, Pakistan și Israel. Înarmarea celor trei state n-a putut fi împiedicată, pentru că regimurile de la New Delhi, Islamabad și Tel Aviv n-au semnat niciodată Tratatul de Neproliferare. Următorul stat care și-a proclamat ambițiile nucleare a fost Coreea de Nord. Regimul comunist de la Phenian s-a alăturat Tratatului în 1985, dar s-a retras din el în 2003. După ce au întreținut mult timp ambiguitatea în privința intențiilor lor, oficialii nord-coreeni au anunțat luna trecută că dispun de bomba atomică.

Estimările în privința arsenalului regimului de la Phenian diferă. În timp ce Agenția Centrală de Informații susține că nord-coreenii au fabricat două arme nucleare, serviciul de informații al armatei americane crede că Phenianul a produs până acum între 12 și 15 bombe atomice. Analiștii cred că datele Pentagonului sunt mai aproape de realitate. John Pike, directorul organizației Globalsecurity, este convins că liderul comunist Kim Jong posedă cel puțin șapte bombe cu plutoniu, mai puternice decât cea aruncată de americani la Nagasaki. Pike susține că dacă Phenianul va continua să producă arme nucleare în ritmul actual, arsenalul nord-coreean îl va egala în curând pe cel al Indiei și Pakistanului, țări care dețin între 50 și 75 de bombe atomice. Chiar dacă rachetele nord-coreene nu pot atinge încă America, amenințarea reprezentată de regimul de la Phenian este uriașă. Principalii săi inamici, Coreea de Sud și Japonia, pot fi loviți oricând de rachetele RoDong și TaePo Dong.

Experții internaționali apreciază că vulnerabilitatea celor două țări riscă să declanșeze o cursă a înarmării nucleare în Asia, continent care trăiește deja sub amenințarea disputei dintre India și Pakistan. Liderii sud-coreeni se confruntă cu o presiune enormă pentru a urma calea vecinilor din nord, în timp ce Japonia este tentată să vadă în arma atomică singura asigurare împotriva unui atac lansat de Phenian. În cazul în care regimul de la Tokio ar decide să se înarmeze, Japonia, țară cu o tehnologie ultra-avansată, ar putea fabrica arma atomică în doar câteva săptămâni sau luni. Un astfel de scenariu ar determina China, motivată de teama față de principalul său rival din Asia, să-și mărească arsenalul său nuclear și să dezvolte sisteme și mai avansate de atac. Dintr-o dată, clubul nuclear ar deveni foarte aglomerat. Cu atât mai mult cu cât la ușa lui bat țările musulmane din Orientul Mijlociu.

Butoiul cu pulbere islamic

Potrivit unui raport realizat de “The Presidential Study Group” – grup finanțat de “Washington Institute”-, Orientul Mijlociu se află pe marginea prăpastiei. Studiul, intitulat “Securitate, Reformă și Pace: Cei trei stâlpi ai strategiei Statelor Unite în Orientul Mijlociu”, avertizează că programul de înarmare atomică al Iranului reprezintă cea mai mare provocare la adresa proliferării nucleare în această regiune. Autorii raportului (la realizarea căruia au contribuit, printre alții, doi foști secretari de stat – Alexander Haig și Madeleine Albright, un fost director CIA – James Woolsey și un ex-consilier pentru securitate națională – Sandy Berger) susțin că “oprirea programului iranian prin diplomație dacă este posibil, prin alte mijloace dacă este necear, este vitală pentru interesele Statelor Unite. Dacă SUA nu vor stopa programul nuclear al Iranului, Algeria, Egiptul, Siria și Arabia Saudită vor încerca să se doteze cu arme atomice. Dintre statele Orientului Mijlociu, Iranul reprezintă provocarea cea mai urgentă și mai dificilă.”

Analiștii politici se tem că regiunea riscă să devină teatrul unui conflict major, în care vor fi folosite bombele atomice. Cum Israelul are deja arma nucleară, iar Statele Unite, cu cei

150.000 de soldați ai săi staționați în Irak, nu va accepta pretențiile Iranului, se estimează că statul evreu ar putea lansa raiduri aeriene împotriva facilităților nucleare iraniene, la fel cum a făcut și în cazul centralei irakiene de la Osirak, în 1981. O asemenea acțiune ar avea toate șansele să declanșeze un război regional, cu consecințe dezastruoase pentru omenire.

Atentat nuclear iminent

Majoritatea experților susțin că apariția noilor amenințări are drept cauză eșecul politicii externe a Statelor Unite. Potrivit acestor analiști, liderii iranieni au sesizat că, spre deosebire de Irak, Coreea de Nord nu a devenit ținta unui atac american, tocmai pentru că deține arma atomică. Confruntați cu cererile administrației Bush, care militează deschis pentru schimbarea regimului de la Teheran, ayatollahii iranieni n-au stat mult pe gânduri. “Iranul a învățat lecția irakiană. Ei au ales să meargă pe ruta coreeană, nu pe cea irakiană”, susține Natalie Goldring, de la Universitatea din Maryland.

Însă amenințările nucleare ale secolului 21 nu vin doar din partea statelor totalitare. Pericolele pândesc peste tot. Mulți se tem că guvernul pro-occidental al generalului pakistanez Pervez Musharraf, care are deja bomba atomică, ar putea fi înlocuit de un regim fundamentalist islamic. De asemenea, există temeri că fie nord-coreenii, fie iranienii ar putea furniza tehnologie nucleară militanților islamici, sau că oameni de știință fără scrupule vor vinde grupărilor teroriste secrete sau materiale radioactive.

Un alt motiv de alarmă îl reprezintă stocurile de materiale nucleare ale răposatei Uniuni Sovietice, moștenite din perioada Războiului Rece: 700-800 de tone de uraniu îmbogățit și 150-200 de tone de plutoniu. Săptămâna trecută, vicepreședintele Comitetului pentru Informații al Senatului SUA, John Rockefeller, și-a exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea reprezenta un factor de proliferare mai mare decât Coreea de Nord. Citând date furnizate de serviciile de informații, Rockefeller a afirmat că nu există evidențe pentru jumătate din materialele nucleare ale Rusiei și a avertizat că acestea ar putea fi folosite de teroriștii care plănuiesc să atace Statele Unite: “O mulțime din substanțe se află în depozite risipite pe teritoriul Rusiei, în zone rurale. Majoritatea magaziilor sunt protejate doar de lacăte improvizate, iar mulți dintre cei care păzesc locurile respective pot fi mituiți.”

În aceste condiții, nu este de mirare că experții consideră că un atac nuclear terorist asupra unui oraș occidental este iminent. Potrivit lui Paul Leventhal, președintele Institutului de Control Nuclear, “este nevoie de numai 7-8 kilograme de uraniu, sau de cantități și mai mici de plutoniu, pentru a șterge de pe fața pământului un oraș de mărimea Washingtonului sau a insulei Manhattan. Dacă o bombă nucleară ar fi detonată în vreun oraș din Vest, nu m-ar surprinde deloc”.

Un tratat falimentar

La mai bine de trei decenii de la înființarea Tratatului de Neproliferare Nucleară, analiștii sunt de părere că breșele din sistemul de neproliferare nucleară nu mai pot fi astupate. Tratatul va fi revizuit în luna mai, la New York, într-un moment în care aproape nimeni nu-l mai respectă. Chiar dacă agenda întâlnirii va fi dominată de dosarul iranian, observatorii politici spun că această problemă reprezintă doar vârful aisbergului. Principalii vinovați pentru situația în care s-a ajuns sunt, în opinia președintelui organizației Safeworld, Stephen Pullinger, marile puteri nucleare, care au dat un exemplu negativ, nerespectându-și angajamentele luate în urmă cu 35 de ani: “Tratatul a fost creat pentru a descuraja țările în curs de dezvoltare să producă arme nucleare, în schimbul accesului la energia atomică civilă și a promisiunii făcute de marile puteri nucleare că se vor dezarma. Acordul urmărea nu numai stoparea proliferării armelor nucleare, ci și eliminarea lor completă. În loc să se fi întâmplat acest lucru, a fost clar că cele cinci puteri nucleare declarate nu s-au gândit vreodată să abandoneze propriile arme atomice. Și nici nu o vor face în viitorul previzibil.”

Ioan BUTIURCÄ‚