Conservator sau reformist?
Mulți se întreabă ce strategie de acțiune va adopta proaspătul papă, Benedict al XVI-lea, fostul cardinal bavarez Joseph Ratzinger. Deși cunoscută poziția lui conservatoare, asprele critici la adresa secularizării, opoziția fermă față de monstrul diform al culturii globale, în care nu vede, și cred că pe bună dreptate, decât universalizarea religiei pieții, a consumerismului. De asemenea, este știut că nu agreează hirotonisirea femeilor, nici avortul, nici homosexualitatea, nici căsătoriile între cupluri homosexuale și nici renunțarea la celibatul preoților. Aceste atitudini îi fac pe unii reprezentanți ai Bisericii Catolice să își formuleze rezervele față de noul papă, iar pe luterani și anglicanii să fie de-a dreptul ironici și necugetați în afirmații. Este vizibilă și frustrare acelor pături din interiorul bisericii care au dorit o reformare, o modernizare a politicii Vaticanului, o adaptare a acesteia la gusturile și pretențiile societății actuale.
Desigur, oricine ar dreptul să își exprime opinia. Nu cred însă că biserica este obligată să tragă cu urechea la mofturile tuturor avântaților și să înceapă a maimuțări prostul gust religios. Oricum catolicismul a făcut multe concesii, oricum calitatea liturgică și mistică, sacramentală a creștinismului a fost dramatic diluată. Iar în bisericile reformate credința a devenit un show, un hobby de duminică, un spectacol în care oficianți exaltați își dau ochii peste cap și execută grimase mistice în nădejdea că va da peste ei duhul sfânt voiajor. Acele biserici a ajuns un soi de cluburi în care se dezbat teme transcendente și se decid operațiuni de asistență socială a devianților. În aceste cluburi religioase, tot mai vehemente în convingerea lor că sunt pe calea ce bună, Dumnezeu, secătuit de orice mister, nu mai e decât un moșulică desuet pe care l-au expediat în azilul lui ceresc pentru a nu stânjeni; Isus, îngerii și Fecioara Maria se bucură de onorantul statut de vedete, dar nimic mai mult.
Prostul gust, diletantismul, viciul suficienței nu sunt capabile de a-și identifica limitele, de-a-și stăvili entuziasmul prozelitismului. Cea mai periculoasă ideologie este majoritarismul, când cel drept, cel bun, cel ce știe trebuie să se supună copleșitorului argument statistic. În problema credinței faptul că individul secularizat, imbecilul global al cărui dogmă supremă este produsul, al cărei lume de dincolo e luxul, nu mai vrea să practice în linia bisericii, nu-i un argument că biserica trebuie să se adapteze, tot așa cum faptul că există homosexuali nu face din sodomie o dogmă bisericească.
Biserica a stat mereu de-a curmezișul dictaturii majoritarismului, a asigurat linia călăuzitoare pe drumul spre Dumnezeu, chiar dacă n-a fost în măsură să emită certificate de mântuire. Oricât s-ar schimba lumea, sfintele sacramente, dogmele fondatoare, adevărurile revelate nu expiră, pentru că nu sunt produse ale moftului public. De aceea cârtitorii emancipați care se trezesc gata să ia în derâdere conservatorismul lui Ratzinger ar face mai bine să se afilieze la o sectă sau alta, unde găsești de toate pentru toți, de la mântuire prin sex până la sinucidere rituală, și să nu se încăpățâneze a vrea să stea sub cupola Sfântului Petru.
de Vali MURESAN
