Uncategorized

Afacerea momentului, turismul

“Turismul – afacerea momentului și a viitorului în România” este conferința de afaceri româno-maghiară ce va fi găzduită de Sovata între 2 și 5 iunie. Printre lectorii invitați se numără Borbely Laszlo, ministrul delegat pentru Lucrări Publice, și Betegh Sandor, directorul general al Danubius Hotels Group.

Inițiatorii evenimentului – Casa de Editură Napi Gazdaság Kiadó S.R.L. și Casa de Editură Krónika S.A. – consideră că au identificat una dintre problemele cruciale ale economiei est-europene. Din punctul de vedere al afacerilor, România și implicit Transilvania sunt spații aflate în ascensiune, iar în rândul oamenilor de afaceri din Ungaria au devenit posibilitățile atractive de investiție, deoarece oferă posibilități sporite, condițiile geografice și istorice specifice. Astfel, s-a decis organizarea unei serii de conferințe de specialitate, ramura economică aleasă pentru această ocazie fiind turismul. Una dintre cele mai importante concluzii ale unei conferințe asemănătoare, organizată la Cluj, a fost că turismul reprezintă cel mai interesant și atractiv domeniu economic în cadrul relațiilor româno-ungare. După 15 ani, se conturează un larg consens, în ideea că, în general, în România și, în special, în Transilvania este nevoie de turism de calitate. În consecință, a crescut importanța investițiilor străine în domeniu, iar investitorii sunt așteptați cu brațele deschise.

Dezbateri și discuții pentru viitor

Primele două zile ale Conferinței de afaceri româno-maghiare vor fi consacrate programelor oficiale, iar partea a doua a proiectului constă într-o ofertă turistică opțională. Invitații au posibilitatea de a petrece un weekend în Hotelul Danubius. Programul proiectului prevede pentru joi, 2 iunie, dezbaterea “Sovata anului 2010”, moderată de consilierul județean clujean Mátis Jeno. Betegh Sándor, directorul general al Danubius Hotels Group, va prezenta “Perspective de dezvoltare la Sovata” – din punctul de vedere al Danubius Group, iar Dr. Bíró Gáspár, directorul Magyar Turizmus S.A. va modera conferința “Ajută-te singur și managementul te va ajuta”. Apoi Jávor Miklós, directorul general economic adjunct al Hunguest S.A va vorbi despre management hotelier și servicii turistice în sistem franchise, iar directorul de vânzări Bitsoft, Edmond Mironică va vorbi despre România ca brand, dar și despre software în industria hotelieră. Fondurile și programele de finanțare pentru proiecte turistice vor fi luate în discuție la finalul zilei, în seria de prelegeri aparținând directorului general al Agenției SAPARD România, Szabó Sámuel și directorului executiv al Regio Consult Ltd, Ilyés Szabolcs.

Ziua de vineri va debuta cu „Inventarul atractivității din turism”, dezbatere ce-l va avea ca invitat pe Octavian Arsene, directorul general al Autorității Naționale pentru Turism, iar Borbély László, ministrul delegat pentru Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului, va vorbi despre dezvoltări infrastructurale în slujba turismului în conferința “Ore de vârf în turism”.

Cea mai interesantă conferință, cel puțin la prima vedere, va fi masa rotundă “Cu sila, cu pita sau cu gagica? Cum putem procura turiști”, cu participarea Luciei Nora Morariu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, și a lui László János directorul Hotel Târnava – Kukullo.

Ionuț OPREA

Corina ALBOTA

Participanți cu renume

y Samoilă Szabo, fost director executiv al Fundației Lorincz Arin din județul Harghita și coordonator de programe al Fundației Transilvania Trust din Cluj Napoca. Szabo a fost numit în 25 martie 2005 director general SAPARD de către ministrul Agriculturii și Pădurilor, Gheorghe Flutur, nefiindu-i necesară validarea de către oficialii UE.

y Ilyes Szabolcs este directorul executiv al Regio Consult. Firmă de consultanță și training, Regio Consult are ca activitate consilierea în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, oferind soluții viabile la problemele pe care le ridică standardele UE. Societatea oferă ajutor profesional IMM-urilor, ONG-urilor și autorităților locale pentru ca acestea să identifice fonduri suplimentare. Specializată pe cercetarea fondurilor europene (PHARE, ISPA, SAPARD) și interne, dar și pe elaborarea de studii de fezabilitate, planuri de afaceri și cercetări de piață, societatea se bazează experiența de 10 ani a Fundației Civitas.

Danubius Group

Grupul Danubius este o companie ungară ce oferă servcii hoteliere, de turism și de protecție în Ungaria, Cehia, Slovacia și România, cu hoteluri de trei, patru și cinci stele. Din 31 decembrie 2004, 53.4% din acțiunile companiei sunt deținute de CP Holdings Limited, o companie privată britanică.

La 1 aprilie 1972 a apărut primul hotel Danubius, în 1974 au fost create primele agenții de turism, iar din 1992 acțiunile concernului Danubius sunt cotate la bursa ungară. În 1997, Danubius achiziționează agenția Danube Travel din Londra. În septembrie 2001, Salina Invest Rt., societate românească la care grupul Danubius deține 20%, achiziționează 82.17% dintr-unul dintre cele mai mari hoteluri din Sovata. În iulie 2002 4,1 milioane de dolari sunt investiți în Salina Invest Rt, ca parte a obligației contractuale de 5 milioane de dolari. În aceste condiții, procentul pe care Salina Invest Rt. îl deține, devine de 49.5%. În decembrie 2002, acesta ajunge la 56.52%. Investiția totală în Hotel Sovata se concretizează în iunie 2003, când se încheie reconstrucția hotelului.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close