Florea ne arde la buzunar
Investiția Energieconfort pentru cele două puncte termice din cartierul Unirii reprezintă un alt contract perdant pentru Târgu Mureș, derulat sub patronajul lui Florea. Întocmirea contractului tripartit (Energiecomfort, Energomur și bancă) s-a făcut cu grave greșeli, firma vieneză gajând împrumutul de aproximativ 3 milioane de euro cu bunuri ce nu-i aparțin. Într-un spirit de întrajutorare exacerbat, Primăria a cedat cele două puncte termice din Unirii, estimate la 100 de mii de euro, către Energiecomfort, bineînțeles, în spiritul menținerii bunelor relații. Cu toate aceste dezavantaje, investiția Energieconfort este prezentată de primarul Florea ca o soluție salvatoare pentru criza din cartierul Unirii. Târgumureșenii plătesc din nou greșelile executivului.
Închiderea uzinei FOTO, în iarna 2003, o subunitate a AZOMUREȘ, a reprezentat momentul în care Primăria și Consililul Municipal s-au văzut puși în fața problemei asigurării de încălzirii centralizată pentru cei 2000 de locatari din cartierul Unirii. Până în momentul colapsului fabricii Foto, încălzirea centrală a fost asigurată de
combinat, centrala termică existentă în cartier fiind doar un punct care repartiza spre consumatorii din Unirii căldura. Având în vedere situația creată, municipalitatea trebuia să găsească o soluție urgentă, ce se traducea, de fapt, printr-o investiție în construirea unor centrale termice care să asigure în continuare încălzirea centralizată. Tehnicienii de la Energomur au demarat un proiect care trebuia să rezolve două mari probleme: producerea și distribuția încălzirii în zonă. Doar că materializarea proiectului presupunea un cost de 2,6 milioane de euro. Cifra a fost adusă ulterior la cunoștința Consiliului municipal, acesta din urmă susținând acțiunea. De fapt, adoptarea în CLM a fost mai mult o formalitate. Paralel, primarul Dorin Florea începe discuțiile cu Energiecomfort, firma vieneză arătând intenția de a investi în proiectul respectiv, fiind de acord să suporte o parte din costuri printr-un contract de leasing. Menționăm că municipalitatea a alocat în primă fază câteva miliarde de lei pentru pornirea investiției. Așadar, posibilitatea încheierii contractului tripartit (Energiecomfort – Energomur – bancă) a fost supusă hotărârii Consiliului Municipal Târgu-Mureș, mai mult de formă.
Ar mai fi de menționat și faptul că există suspiciuni asupra costurilor reale pentru construirea celor două puncte termice. În paranteză fie spus, sumele alocate pentru lucrarea “Modernizarea producerii și distribuirii energiei termice în zona Centralei Termice Bartok Bela” cu SC Grup 4 Instalații SA Cluj-Napoca, s-au cifrat la doar 11.693.643 mii lei inclusiv TVA, adică, puțin peste 100.000 euro la vremea respectivă. Acum comparați cifra cu cele 3 milioane de euro.
Nu vă mai amintim de tevatura cu care s-a făcut inaugurarea celor două puncte termice și nici faptul că “investiția” din Unirii a fost un bun subiect de manipulare în campania electorală a lui Florea, așa că trecem mai departe.
Fraierii din consiliu
CLM a desemnat ulterior o comisie care să negocieze și să supervizeze semnarea contractul. Numai că, din start, contractul a avut câteva neajunsuri majore. Primul aspect care ar fi trebuit să dea de gândit cel puțin consilierilor prezenți la negocieri a fost faptul că Energiecomfort nu susținea investiția din buget propriu, ci prin contractarea unui credit bancar. Buuuun, să spunem că acest aspect a fost un detaliu de trecut cu vederea. Ar mai fi de adăugat că Energiecomfort a gajat împrumutul cu cele două puncte termice. La momentul respectiv, contractul a fost încheiat, semnat și parafat, fără ca părțile să-și dea seama de greșeala pe care au făcut-o. Nu de alta, dar firma vieneză a gajat împrumutul cu bunuri care, de fapt, nu-i aparțineau. Beneficiarul celor două puncte termice fiind orașul, este clar că gajul depus de firma vieneză nu mai îndeplinește condițiile de garantare pentru bancă. Această greșeală formală a sărit în ochii băncii creditoare anul acesta, ulterior fiind sesizată și Energiecomfort.
Perseverență în greșeli
Practic, împrumutul a fost semnat de cele două părți, Energiecomfort și bancă, așa că atât Energomur cât și CLM nu ar avea nici o obligație sau vină pentru situația creată. Doar că, după cum ne-a obișnuit primarul Florea, problema contractelor mediate de el devin și problemele orașului și de regulă nu se sfârșesc în favoarea Târgu Mureșului. Astfel apare și HCL 53/2004, ce prevede cedarea celor două puncte termice, care trec astfel din proprietatea orașului în cea a Energiecomfort. Hotărârea a fost luată și susținută de executiv pentru ca firma vieneză să nu iasă cu fața șifonată în fața băncii. Mai mult, la ultima ședință de Consiliu Local apar completări la HCML 53/2004, pentru reglemetarea situației juridice a imobilelor în cadrul investiției “Alimentarea cu energie termică pentru încălzirea și prepararea apei calde de consum în cartierul Unirii” și se continuă seria aberațiilor. Pentru ca Energiecomfort să fie tot în avantaj, se acceptă ca aceasta întâi să întabuleze cele două construcții și abia apoi să achite către bugetul local suma de 100.000 de euro, suma la care au fost evaluate cele două punte termice. În termen de două zile, firma vieneză se obligă să vireze banii către Energomur, care apoi va face din nou plata către Energiecomfort în contul leasingului, scăzându-se astfel din suma inițială. Tot pe cale juridică au fost semnate clauze pentru ca Energieconfort să nu poată folosi cele două imobile în alte scopuri, doar că nu există nici o garanție că în cei 20 de ani, cât reprezintă perioada de leasing, la cele două puncte termice nu vor apărea situații neprevăzute. Toate aceste aspecte fac din acest contract să fie unul deosebit de riscant pentru municipalitate.
Târgu Mureș, o vacă de muls
Executivul își motivează intențiile prin faptul că se vrea o continuare a colaborării cu firma respectivă. În ultima perioadă, însă, cei de la Energiecomfort nu au dat semne că ar fi dornici de încă o investiție, cu atât mai mult cu cât sistemul de încălzire centralizată este în pierdere și nici un investitor nu
s-ar hazarda să arunce sume considerabile într-un domeniu nerentabil.
Situația punctelor termice din Unirii a fost una specială, firma vieneză profitând din plin, mai ales că până și proiectul le-a fost dat de-a gata. Practic, Energiecomfort a alocat doar banii, doar că, având în vedere greșeala formală din contract, afacerea tripartită nu ne-a fost de folos. Târgu Mureșul este din nou bun de plată, iar Florea ne-a pus în cârcă o nouă afacere nerentabilă.
Cristina CORNEA



