Uncategorized

Se închide AZO?

Pe 8 august, în cadrul a două Adunări Generale ale acționarilor, una ordinară și una extrordinară, va fi luată în discuție soarta Combinatului AZOMUREȘ, acționarii urm,nd să decidă dacă socitatea va fi închisă ori reorganizată. În cadrul AGA ordinară, președintele CA, Fuat Kalgay va supune dezbaterii consecințele economice grave asupra stării și activității societății determinate de presiunile Sindicatului “Alternativa 2002”, care a deschis acțiuni în instanță pentru a obține o majorare salarială cu 9,5 procente și o serie de prime. Vor fi discutate, de asemenea, impactul pe care îl au asupra AZO creșterea cheltuielilor de exploatare și desfacere, dar și lipsa unui cadru legislativ clar în ceea ce privește furnizarea gazului metan, urmând ca AGA să decidă modificarea bugetului de venituri și cheltuieli și a programului de investiții. AGA extraordinară va lua în discuție, ca singur punct de pe ordinea de zi, principiul de reorganizare a societății, una din variante fiind chiar încetarea activității, în vederea evitării pierderilor și preîntâmpinării intrării în faliment.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close