Probleme de vară
Recțiile presei la decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a acorda subvenții producătorilor agricoli în vederea achiziționării de tractoare au dat măsura hăului de credibilitate în care s-a aruncat premierul prin bâlba anticipatelor irevocabil-revocabile. Comentariul unuia din posturile naționale de televiziune referitor la această măsură suna în felul următor: “guvernul va acorda subvenții producătorilor agricoli, în cazul în care primul ministru nu se va răzgândi și de această dată”.
Zică ce-o vrea Delegația Permanentă a PNL sau purtătorul de cuvânt Eugen Nicolăescu. Atunci când, ca prim ministru, ești luat în așa hal la mișto de mass-media (libertatea presei, ce să-i faci?), când ministrul tău de Finanțe, care până acum nu a cârnit în front, nici chiar atunci când i-ai impus să iasă pe televizor și să anunțe majorarea TVA la 22%, își permite să-ți dea cu tifla în direct, dându-ți lecții de liberalism ție, președintele PNL, când cel mai popular ministru al Cabinetului pe care-l conduci, Mona Muscă, își prezintă demisia de onoare, pentru că nu mai este de acord să fie părtaș la felul în care faci de râs partidul, e clar că ai o problemă.
Poți să spui că patrulaterul Coaliției funcționează impecabil, dar când PSD-ul face în Parlament tot ce vrea iar partenerii imorali din gașca lui Voiculescu, de care te-ai arătat mai zilele trecute atât de sigur, votează în comisii împotriva ordonanțelor tale, când oamenii tăi răbufnesc de nervi pentru că pur și simplu nu pot contracara această stare de fapt, e clar că ai o problemă.
Poți să-ți afirmi încrederea în colegii din Coaliție, dar când UDMR iese în față și cere pentru delegații Borbely Laszlo și Iuliu Winkler posturi de ministru “plin”, convinși că nu ai cum s-o întorci iar ca la Ploiești și să ameninți cu anticipatele, tu sau președintele, nu ești într-o postură în care să-i prea poți refuza.
Noroc cu căldura asta care îi toropește pe români și îi scoate la bere, pe terase sau la pădure, unde uită de tot circul politicii și nu-i interesează ce-a mai zis unul sau altul, pentru că altfel, ca-n schițele lui nea Iancu, s-ar găsi mulți să dea replica aia românească de bun simț: “Amice, ești idiot!”.
Nu-mi e foarte simpatic Valeriu Stoca, dar omul e priceput la strategii. Când a scos PNL-ul de la guvenare, pe vremea muribundei Convenții Democrate, a avut dreptate. În primăvară a prevăzut că dacă liberalii și democrații nu fuzionează se va ajunge, în final, la proleme majore în cadrul Alianței. Mersul lucrurilor pare să-i dea dreptate. Așa că acum, când degringolada Puterii pare să nu se mai termine, merg pe mâna lui când spune că omul care poate poate salva situația e Theodor Stolojan.
p.s. Asta lăsând la o parte faptul că, prin decizia de ajuta, indirect, Tractorul, premierul aruncă în aer credibilitatea României în fața partenerilor europeni, pentru care disciplina fiscală și concurența sunt lucruri sfinte.
de Relu Tatar



